Un austriac și câinele său au mers pe jos peste 1.300 de kilometri pentru a ajunge la Reghin

austriac1

Dimensiune font:

| 30-07-2021 12:44

Un austriac de origine română, Sandor Buz, alături de câinele său, Gyango, adoptat din România, a ajuns, vineri, la Reghin, după ce a parcurs pe jos 1.300 de kilometri pentru a strânge donaţii pentru adăpostul de câini din acest municipiu.

Sandor Buz, un artist care prelucrează sticla, a declarat că a reuşit să adune suma de peste 39.300 de lei ca donaţii pentru Asociaţia "Robin Hood" care se ocupă de protecţia animalelor şi care ocroteşte de mai mulţi ani câinii vagabonzi din România, după ce a pornit pe jos din Austria, împreună Gyango, în data de 4 aprilie, îmbrăcat ca un vagabond, fără a avea bani la el şi trăind din ceea ce a primit.

 


Pe parcusul drumului, Sandor Buz a spus că a fost întâmpinat uneori cu suspiciune şi că a întâmpinat o serie de momente dificile, dar că a reuşit să parcurgă zilnic între 20 şi 30 de kilometri.

Sandor Buz, Gyango şi preşedintele Asociaţiei "Robin Hood", Marion Locker, i-au predat, vineri, primarului din municipiul Reghin, Mark Endre, cecul cu suma de 39.391,36 lei, adunaţi în cadrul campaniei "Walking 4 animals".

 


Preşedintele Asociaţiei "Robin Hood" din Austria, Marion Locker, a precizat că la Reghin a fost adusă şi ambulanţa pentru animale, care va fi folosită pentru castrarea câinilor fără stăpân.

Potrivit acesteia, donaţiile vor fi utilizate pentru finanţarea unor campanii importante de castrare şi pentru reparaţiile care se vor efectua la Adăpostul pentru animale abandonate "Fiducia" din Reghin.

 

Primarul din Reghin, Mark Endre, a precizat că fondurile adunate de Sandor Buz vor fi folosite pentru castrarea unor câini de la adăpostul "Fiducia" din oraş, care a atins deja capacitatea maximă de cazare.

"Este o performanţă. Când au auzit că acest domn vine pe jos din Austria, împreună cu câinele pe care l-a adoptat de la Reghin, pentru a aduna bani pentru adăpostul de la Reghin, m-a atins la suflet. Este ceva deosebit. Avem un protocol de colaborare cu 'Robin Hood' şi încercăm să îi sprijinim, inclusiv adăpostul Fiducia. Cred că prin aceste castrări este singura şansă de a scăpa de câinii vagabonzi. Avem 400 de câini, suntem la limită şi aceasta este singura şansă să îi sprijinim pentru castrare. E o sumă frumoasă şi nu mă aşteptam ca domnul Sandor să adune această sumă. Chiar au fost momente critice în care ne-a spus că abandonează, fiindcă nu i-a fost uşor. A pornit la începutul lunii aprilie şi a ajuns la mijlocul lunii iunie, a trecut prin condiţii vitrege. (...) Împreună cu suma adunată şi cu ajutorul nostru vom face lucruri frumoase", a declarat primarul Mark Endre.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Istoria vibrantă a grătarului
30/04/2024 14:29

Într-o lume in care tehnologia si inovatia culinară isi găsesc mereu noi culmi, există o metodă simplă, dar profund satisfăcătoare de gătit care a rezistat trecerii timpului si a schimbărilor cul ...

Armindenii. Ziua pelinului
30/04/2024 14:21

Sărbătoarea Armindenilor, celebrată astăzi, este una a prosperităţii. Tradiţia spune că, in ajun, se ia un pom din pădure şi se aduce in casă, după ce este curăţat de frunze şi este impodobit cu ...

Jazzul, o poveste despre pasiune, inovație și spirit uman
29/04/2024 08:02

În fiecare an, pe 30 aprilie, muzicienii sărbătoresc Ziua mondială a Jazzului. În lumea muzicii, jazz-ul este un colt de paradis sonor, o călătorie insufletită de note si ritmuri ce isi găse ...

Astăzi începe Săptămâna Mare
28/04/2024 15:48

* cateva zile, cele mai importante din Postul Paştelui, ne despart de cea mai mare sărbătoare din Calendarul Ortodox, cea a Învierii Domnului * in această săptămănă cu adevărat specială, credin ...

 Învățarea prin mișcare. Educația fizică și impactul vital pentru dezvoltarea copiilor
28/04/2024 15:25

Învătarea prin miscare. Educatia fizică si impactul vital pentru dezvoltarea copiilor Educatia fizică este o componentă esentială a curriculumului scolar care transcende simpla activitate de a &bd ...

În căutarea gustului perfect. Povestea somelierului modern
25/04/2024 13:34

În lumea fascinantă a vinului, există un personaj cu o abilitate aparte de a descifra arome, a identifica buchetul subtil al unui vin si de a crea perechi perfecte intre mancare si băutură - acel pers ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
24/04/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Laptele praf, povestea plecată din Massachusetts
23/04/2024 15:45

Odată, intr-un targ agitat, in vremuri de schimbare si rapiditate, o femeie ganditoare si ingenioasă numită Ruth Wakefield se confrunta cu o provocare in bucătărie. Era anii '30, iar oamenii isi doreau pra ...

Povestea pixului, de la scriere la digitalizare
23/04/2024 15:09

Pixul, un instrument de scris modest la prima vedere, are o istorie bogată si o evolutie impresionantă de-a lungul timpului. De la primele sale inceputuri pană in prezent, pixul a devenit un element esential ...

  Ce sunt hărțile neuronale și cum ne poate ajuta construirea lor
23/04/2024 14:40

În căutarea unor modalităti inovatoare de a ne intelege si imbunătăti viata, o nouă tehnică a captat atentia celor pasionati de dezvoltare personală: neurografica. O combinatie fascinantă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei