Un bărbat care tocmai vânduse cocaină în valoare de 15.000 de lei unei persoane, prins în trafic la Constanța. Și el era drogat

10

Dimensiune font:

| 03-09-2023 00:37

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost prins în trafic, la Constanţa, la scurt timp după ce ar fi vândut unei persoane 50 de grame de cocaină, în schimbul a 15.000 de lei. Asupra lui au fost găsite şi 32 de grame de cocaină, precum şi 3.900 de euro şi 1.800 de lei. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.

„La data de 1 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanţa, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 36 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Bărbatul a fost prins la scurt timp după ce ar fi vândut unei persoane 50 de grame de cocaină, în schimbul a 15.000 de lei. Autoturismul condus de acesta a fost interceptat în trafic”, anunţă Poliţia Română.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 32 de grame de cocaină, precum şi 3.900 de euro şi 1.800 de lei.

„La faţa locului, a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, care a testat conducătorul auto cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în sânge”, precizează Poliţia.

Bărbatul a fost trimis în judecată într-o altă cauză, pentru săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natură. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de persoana bănuită.

„Aceasta a fost condusă şi încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie formulată, la instanţa de judecată, propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, se menţionează în comunicatul Poliţiei, citat de News.ro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Patriot pentru Ucraina: Andrzej Duda explică de ce Polonia nu poate transfera sistemul, în timp ce în România se poartă negocieri pe aceiaşi temă
14/05/2024 21:08

In prezent, Polonia primeste primele sisteme Patriot pe care le-a comandat in urmă cu sapte ani. Motiv pentru care Varsovia nu poate transfera sistemul de apărare aeriană Ucrainei, potrivit presedintelui Pol ...

Rusia amenință că va testa sistemele Patriot ale României cu rachete Iskander, dar nu în Ucraina, ci chiar pe teritoriul românesc
14/05/2024 21:01

La nivelul inal al Consiliului Federatiei Ruse au fost lansate amenintări directe cu privire la lovirea teritoriului romanesc cu rachete rusesti in contextul escaladării războiului de agresiune provocat de R ...

Germania intră tare peste România: Va livra al treilea sistem Patriot Ucrainei
14/05/2024 20:38

Germania a anunţat transferul celui de-al treilea sistem de apărare aeriană PATRIOT in Ucraina. „Nu a fost o decizie uşoară, pentru că nu avem atat de multe", a spus cancelarul Olaf Scholz. Germania va ...

Serviciile secrete sunt în alertă maximă. Rusia a lansat o nouă ofensivă puternică
14/05/2024 19:48

Federatia Rusă a lansat o campanie de recrutare de spioni si sabotori in Europa! Chestiunile par complicate la prima vedere, insă sunt mult mai simple in realitate: orice om cu un smartphone poate ajuta Mosco ...

 Rusia dă fiori pe toată planeta: a pus în funcţiune o nouă rachetă balistică, capabilă să transporte până la șase focoase nucleare
14/05/2024 19:25

Rusia a pus in functiune racheta balistică intercontinentală Bulava, a anuntat marti agentia rusă de presă TASS, citandu-l pe proiectantul sef al sistemului, relatează agentia. Rusia a efectuat in noiem ...

Simona Halep nu mai poate juca azi la Paris. Care e motivul
14/05/2024 16:36

 Simona Halep, locul 1149 WTA, nu va mai juca marţi, 14 mai, impotriva sportivei americane McCartney Kessler, numărul 123 mondial, in primul tur al turneului Trophée Clarins. Initial, meciul dint ...

BREAKING Republica Moldova va semna un pact de securitate și apărare cu UE, anunță Financial Times. Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei
14/05/2024 12:19

Republica Moldova si UE sunt pe cale să isi aprofundeze cooperarea in domeniul apărării la un nivel fără precedent, in timp ce Chisinăul sfidează avertismentele Moscovei, scrie Financial Times, care dezv ...

Chișinăul îi răspunde dur Mariei Zaharova pe tema celui de-al Treilea Reich: A uitat ce este onestitatea și corectitudinea, ducând la zero valoarea mesajelor ei
14/05/2024 11:53

Maria Zaharova demult a uitat ce este onestitatea si corectitudinea, ceea ce reduce la zero valoarea mesajelor lansate de dumneaei. Declaratia a fost făcută de Ministerul de Externe de la Chisinău drept răs ...

Directorul ANM anunță revenirea ninsorilor în România: Temperaturi foarte scăzute și rafale extrem de puternice
14/05/2024 10:18

Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că in următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme extrem de urată. În mare parte a tării vom avea ploi si rafale de vant, iar in zonele montane vom avea lap ...

Dronele ucrainene cad ca muștele pe front: rușii atacă de pe motociclete și ATV-uri
14/05/2024 10:03

Rusii folosesc din ce in ce mai des motociclete si ATV-uri in raidurile nocturne din Ucraina. Informatia a fost prezentată de Ministerul Apărării din Marea Britanie. Astfel, rusii pot evita dronele ucraineni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei