VIDEO NASA a arătat lumii mostrele de rocă de pe asteroidul Bennu și a anunțat că eșantioanele conțin apă și carbon

0000   0141700

Dimensiune font:

| 11-10-2023 20:01

 NASA a publicat miercuri primele imagini cu mostrele aduse de pe asteroidul Bennu de către misiunea Osiris Rex care a durat șapte ani. Cercetătorii au anunțat că eșantioanele conțin molecule de apă și au cea mai mare concentrație de carbon observată vreodată pe mostre de pe un obiect ceresc. Analizele vor continua, însă Bennu ne poate da o idee desspre cum a ajuns apa pe Terra, acum miliarde de ani.

Mostre de pe Bennu 

„Analizele preliminare ale mostrelor colectate de pe asteroidul Bennu, vechi de 4,5 miliarde de ani, și aduse pe Terra, indică un conținut ridicat de carbon, dar și apă, care împreună pot indica faptul că aceste elemente constitutive ale vieții pe Terra pot fi găsite în aceste roci”, spun cei de la NASA. 

19.20: Concluziile de acum sunt preliminare, dar în următorii doi ani se vor face analize aprofundate ale mostrelor, pentru a fi atinse toate obiectivele misiunii. Aceste analize se vor face pe 30% dintre materialele de rocă aduse, iar 70% vor fi puse „la păstrare”.

19.00: Probabil că asteroidul Bennu de acum a fost la începuturi parte a unui corp ceresc de peste 100 km lungime, dar impacturi puternice au dus la fragmentarea acelui corp ceresc, spune unul dintre cercetători.

18.55: Dante Lauretta, investigator principal al misiunii OSIRIS-Rex spune că în mostre s-au găsit minerale argiloase ce conțin molecule de apă. Aceste molecule au „un fel de structură fibroasă”, iar apa este captivă în structura lor. „Credem că Pământul este o lume locuibilă și fiindcă aceste minerale argiloase ar fi ajuns acum patru miliarde de ani pe Terra”, spune Dante Lauretta.

 

18.50: Bennu este visul oricărui astrobiolog. Am ales asteroidul corect pentru a-l studia, spun cei de la NASA.

18.45 Carbonul este esențial din multe motive, iar la Bennu concentrația de carbon este extrem de mare, aproape 5%.

18.40: Eșantioanele, în afară de cele analizate în curând, vor fi păstrate pentru generațiile următoare, astfel încât să poată fi testate cu tehnologii sofisticate care încă nu au fost inventate, peste zeci de ani. 


 Click aici pentru a vedea o fotografie cu mostrele

18.30: Mostrele vor fi analizate de peste 250 de cercetători, mai ales în SUA, Japonia și Canada. Mici fragmente vor ajunge și la trei muzee.

18.20: Bill Nelson, administrator al NASA: Zile precum cea de azi nu încetează să mă uimească. Am dovedit că am transformat imposibilul în posibil. Este mostra cea mai bogată în carbon pe care am adus-o vreodată pe Terra. Carbonul și apa sunt ingrediente esențiale pentru viață. Carbonul și moleculele de apă erau exact materialele pe care speram să le găsm.

Misiunea Osiris Rex a costat 1,2 miliarde dolari și a primit undă verde în 2011. Pregătirea ei a durat șase ani, la fel și misiunea în sine.

 

Capsula care a ajuns pe Terra pe 24 septembrie are mai multe containere ce a trebuit a fi deschise meticulos, pentru ca materialul adus de la sute de milioane de kilometri, de pe asteroidul Bennu, să nu fie contaminat. 

A durat mai mult „despachetarea” și fiindcă în total au fost mai multe eșantioane de roci și pietre decât au crezut inițial cei de la NASA. „A fost cea mai bună problemă pe care am fi putut s-o avem”, au spus cei de la NASA, despre faptul că a fost mai mult material pietros în capsulă.

Analizele aprofundate au fost făcute la Johnston Space Center al NASA, în Houston. Imediat după ce a ajuns pe Terra, capsula cu mostrele a fost ținută pentru scurt timp într-o cameră sterilă la o bază militară din statul Utah. 

Doar o mică parte dintre mostrele totale vor fi studiate în SUA sau oferite laboratoarelor de cercetare din alte părți ale lumii. „Grosul” mostrelor va fi păstrat pentru a fi analizat de generațiile viitoare, când vor exista aparate de analiză și mai performante.

Se crede că Bennu ar fi căpătat forma actuală după o coliziune petrecută în centura de asteroizi acum unu-două miliarde de ani.

Studiul asteroizilor ar putea să permită oamenilor de știință să înțeleagă mai bine formarea sistemului solar și modul în care Pământul a devenit locuibil. Asteroizii precum Bennu ar fi putut aduce pe Pământ compușii care au permis ulterior nașterea vieții, sunt de părere unii cercetători.

Este de așteptat ca NASA să anunțe o serie de caracteristici fizice, cum ar fi densitatea, culoarea și forma materialului - și dacă vorbim despre roci, pietricele, granule fine sau praf.

 

S-a descoperit că probele returnate în 2020 de misiunea japoneză Hayabusa2 - de la asteroidul Ryugu - conțin doi compuși organici, susținând ipoteza că obiecte cerești precum cometele, asteroizii și meteoriții, care au „bombardat” Pământul timpuriu, ar fi adus pe atunci și ingrediente primordiale ale vieții.

Bennu, un obiect ceresc foarte vechi

Bennu este neschimbat de miliarde de ani și este atât de vechi, încât calculele arată că s-ar fi format în primii zece milioane de ani din istoria de 4,5 miliarde de ani a sistemului nostru solar. Este un corp ceresc valoros fiindcă se estimează că mineralogia și compoziția chimică au rămas neschimbate față de începuturi.

Numele Bennu a fost dat asteroidului în 2013, de un copil de nouă ani din statul american North Carolina, copil care a câștigat concursul denumit „Name that Asteroid!”. Bennu era, la vechii egipteni, un zeu al soarelui, creației și renașterii.

Asteroidul a fost descoperit în 1999, iar numele Bennu este un mult mai prietenos decât „1999 RQ36”, cum s-a numit până atunci asteroidul.

În timpul misiunii, asteroidul i-a surprins deja pe oamenii de la NASA: suprafața sa s-a dovedit, în timpul colectării probelor, a fi mai puțin densă decât se așteptau.

Bennu este din categoria „Rubble pile asteroid” („aglomerare de resturi”), un asteroid care NU este un monolit, ci este format din multe bucăți mici de piatră ce sunt ținute împreună doar de forța slabă a gravitației.

Misiunea Osiris Rex a fost lansată acum șapte ani. Mai exact, în septembrie 2016 a fost lansată sonda Osiris-Rex care a ajuns doi ani mai târziu la asteroidul Bennu și timp de un an l-a cartografiat, iar cei de la NASA au ales apoi locul unde sonda a atins suprafața în încercarea de a lua mostre de sol. Pe 20 octombrie 2020 au fost culese cu succes mostrele, iar sonda a început în 2021 lungul drum către Terra.

Este prima dată când americanii aduc mostre de pe un asteroid, doar japonezii reușind până acum asta, în două misiuni, în 2010 și 2020. O mare diferență este că a ajuns pe Terra o cantitate de câteva zeci de ori mai mare decât a adus misiunea niponă Hayabusa2, în 2020.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO| Construcția care va schimba istoria Europei: un tunel uriaș, care va ajunge pe un alt continent
13/05/2024 16:30

  Istoria Europei a fost, de multe ori, extrem de complicată, iar unul dintre punctele extrem de fierbinti a fost Stramtoarea Gibraltar, care leagă Spania (Europa) de Maroc (Africa). În urmă cu 4 ...

Cântăreţul elveţian Nemo spune că Elveția are nevoie de al treilea gen
13/05/2024 14:39

Cantăreţul elveţian Nemo, care a caştigat competiţia muzicală Eurovision desfăşurată in Suedia in acest weekend graţie melodiei ''The Code'', a fost intampinat de peste 100 de fani entuziasmaţi pe Ae ...

Ce este un sistem de apărare antiaeriană Patriot și cum funcționează
12/05/2024 18:09

  Un militar patrulează in preajma a două sisteme de apărare antiaeriană Patriot in timpul unui antrenament militar pe aeroportul din Varsovia, Polonia, 7 februarie 2023. &n ...

Aurora boreală, observată în două nopți consecutive
12/05/2024 16:18

Pentru a doua noapte consecutivă, privitori din lumea intreagă au incercat să surprindă momentele in care aurorele boreale au iluminat cerul sambătă, provocate de o furtună solară descrisă ca fiind &bd ...

Plantele dumneavoastră de interior pot gândi, vorbi, citi gândurile: Noi cercetări aduc dovezi
07/05/2024 17:16

Noile cercetări ale unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Australia de Vest (UWA) arată că plantele au memorie pe termen lung. Concluzia se adaugă la un mănunchi intreg de cercetări ...

Inteligența artificială este aidoma bombei atomice, spune miliardarul Warren Buffett
06/05/2024 21:59

Miliaradul Warren Buffet s-a refrit recent la inteligenta artificială si a tras un puternic semnal de alarmă. El compară aparitia inteligenta artificială cu crearea bombei atomice. Am lăsat geniul să ia ...

VIDEO Cum arată și unde se află aeroportul cât o țară? E de trei ori mai mare ca Bucureștiul
03/05/2024 11:59

 Un aeroport international se intinde pe o suprafată cat o tară si e de trei ori mai mare ca Bucurestiul. Este cel mai mare aeroport din lume si a intrat in Cartea Recordurilor.   ...

Tractoarele autonome, fără conducător: Ce caracteristici au, ce avantaje oferă
02/05/2024 13:44

 Vehiculele autonome sunt considerate viitorul in agricultură. Cand vine vorba de astfel de tractoare, există două tipuri: vehicule conventionale care pot functiona si in mod autonom sau roboti agricoli ...

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt
28/04/2024 18:19

 Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanta Mare”, si-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru presedintia Consiliului Judetean Olt, re ...

Depășirea pe linie continuă, permisă în România! În ce condiții pot efectua șoferii o astfel de manevră
20/04/2024 16:02

Soferii din Romania pot efectua depăsirea pe linia continuă in anumite circumstante. Codul Rutier specifică clar unde si cand poti efectua o astfel de manevră. Există reguli clare pentru soferi in ceea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei