'Vladimir Putin spânzurat de zidurile Kremlinului' – dorința grupului de rebeli care a atacat forțele ruse la Bolgorod

18

Dimensiune font:

| 24-05-2023 11:48

Ministerul rus al Apărării a afirmat marţi că i-a lichidat pe toţi sabotorii care au atacat luni regiunea Belgorod, la graniţa cu Ucraina, ţară care s-a disociat de acest atac, transmite EFE, informează Agerpres.

Autorităţile din Belgorod, care au fost nevoite să evacueze nouă localităţi din provincie, au estimat că zece persoane au fost rănite în urma atacurilor, în timp ce o femeie în vârstă a murit în timpul evacuării.

Guvernatorul Viaceslav Gladkov a susţinut că este vorba de sabotori ai forţelor armate ucrainene, dar un reprezentant al Direcţiei de Informaţii Militare de la Kiev a afirmat că în spatele atacurilor se află două grupări de ruşi care luptă de partea Ucrainei: Corpul Voluntarilor Ruşi şi Legiunea Libertate pentru Rusia, care au revendicat luni atacul.

Mesajul rebelilor

"Armata rusă a fost incapabilă să înfrunte grupul de voluntari patrioţi care au luat armele şi nu s-au temut să înfrunte deschis regimul de la Moscova de dragul viitorului liber al Rusiei", a transmis marţi Legiunea Libertate pentru Rusia pe canalul său de Telegram.

Voluntarii au subliniat că atacul lor "a spulberat încă o dată mitul că cetăţenii ruşi sunt în siguranţă şi că Rusia este puternică", neexcluzând acţiuni viitoare.

La rândul său, Corpul Voluntarilor Ruşi a emis în paralel o declaraţie în care a dat asigurări că "ţara este pregătită pentru schimbări".

"În curând nu va mai exista nimeni în Rusia fără un cunoscut care să nu-şi fi pierdut viaţa în acest război criminal. Pentru a-i pune capăt, trebuie să lovim inamicul pe teritoriile pe care le ocupă. Războiul va continua până când trupul spânzurat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, va împodobi zidurile Kremlinului",a declarat mişcarea.

Poziția Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut marţi "profunda îngrijorare" în legătură cu incursiunea sabotorilor şi a declarat că, de aceea, campania militară în ţara vecină trebuie să continue.

"Fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat ieri suscită profundă îngrijorare. Este o nouă demonstraţie că luptătorii ucraineni îşi continuă activităţile împotriva ţării noastre. Operaţiunea militară specială (în Ucraina) va continua pentru a preveni astfel de incursiuni în viitor", a subliniat marţi Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a exclus însă ca Putin să organizeze o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al Rusiei dedicată incursiunii de la Belgorod, aşa cum a făcut în martie anul trecut după o incursiune similară în regiunea de frontieră Briansk, revendicată de Corpul Voluntarilor Ruşi.

Întrebat dacă ruşii au fost implicaţi în atacul asupra regiunii, Peskov a reiterat că este vorba de "luptători ucraineni din Ucraina".

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, i-a descris marţi pe sabotori ca fiind "patrioţi ai Rusiei" care "se revoltă împotriva regimului lui Putin".

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Rareș Bogdan anunță că Ciucă saltă vertiginos în sondajele pentru prezidențiale
13/05/2024 17:46

„Nu avem scenariu in care Nicolae Ciucă nu va candida la alegerile prezidentiale”, spune prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan. El prezintă cateva motive pentru liderul formatiunii: „Patriot, echilibra ...

Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

PSD lasă România fără apărare antiaeriană! Tudose anunță ca România va trimite sistemul PATRIOT în Ucraina
12/05/2024 13:04

Fostul premier Mihai Tudose afirmă că, in opinia sa, „sunt argumente” pentru ca Romania să ofere Ucrainei sistemul său antiaerian Patriot, el arătand că, in orice caz, o astfel de decizie trebuie luat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei