Zimbrii liberi din codrii Neamţului. Spectacol inedit surprins lângă Mănăstirea Agapia

2_11zon

Dimensiune font:

| 27-02-2024 00:03

În cursul unei acţiuni de monitorizare desfăşurată zilele trecute, o mare turmă de zimbri, care au fost puşi în libertate în arealul Parcului Natural Vânători Neamţ, a fost observată în zona Agapia.

Nu gasesc

Turma de zimbri de la Agapia FOTO Romsilva

Prezenţa legendarelor sălbăticiuni în diferite locuri din ţinutul nemţean nu mai este o noutate de ceva vreme, ei putând fi văzuţi chiar şi prin unele localităţi. În ianuarie şi februarie, un mascul şi-a făcut un obicei din a veni la Mănăstirea Neamţ.

Toate aceste „vizite“ se petrec deoarece Administraţia Parcului Vânători derulează un proiect de punere în libertate a lor.

Ultima apariţie s-a consemnat în zona Mănăstirii Agapia, fiind imortalizată în jurul datei de 20 februarie, după cum a transmis Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, parcul fiind în administrarea acestei instituţii.

Ceea ce impresionează în instantaneele realizate de către silvicultori este mărimea turmei de zimbri, fiind peste 20 de exemplare.

„Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge şi la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 şi 640 de kilograme. Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceştia ating maturitatea“, se menţionează într-o informare a Regiei Romsilva.

Nu gasesc

Zimbrii au fost surprinși la o acțiune de monitorizare FOTO Romsilva

Recent, un zimbru a fost revăzut la un alt aşezământ din zonă. „Mănăstirea Neamţ - Zimbrul revine zilnic!“. Acesta era titlul unei postări de pe contul de Facebook a lui Lucian Georgescu, un inginer din Târgu Neamţ, care-i însoţită de două reuşite fotografii. În ele, personaj principal este un mascul impunător, care a fost surprins lângă gardul lăcaşului de cult.

Îi avea ca tovarăşi pe câţiva călugări, mamiferul nefiind deloc intimidat de prezenţa oamenilor, cu care pare că s-a obişnuit, deoarece nu-i la prima vizită pe aici. A fost imortalizat chiar când întindea capul spre palmele a doi veiţuitori de la mănăstire, amuşinându-le curios. Fotografiile au fost realizate pe 17 februarie 2024.

Nu gasesc

Exemplarul care-i vizitează pe călugări FOTO Lucian Georgescu

Tot în acest an, pe 7 ianuarie, exemplarul chiar a intrat în mănăstire, fiiind filmat de stareţul Benedict Sauciuc. Sălbăticiunea a a făcut o „recunoaştere“ amplă prin curte, trecând pe la vreo trei metri de un călugăr, care i-a întins o mână. Zimbrul nu s-a apropiat, îndreptându-se spre ieşire, nesinchisindu-se nici de un bărbat, care-l filma din spatele unui brăduţ.

Rarău, Roxana și Raluca, primii zimbri aduși la Neamț din Polonia

Revenind la Administraţia Parcului Vânători, specialiştii de aici derulează un proiect de repunere în libertate a acestor animale, iar pe 22 martie 2012 se consemna un eveniment în premieră pentru România. După ani de eforturi consistente, primului grup de cinci exemplare, trei masculi şi două femele, i se dădea drumul în codrii Neamţului, în zona comunei Crăcăoani.

Nu gasesc

Exemplare fotografiate la Agapia FOTO Romsilva

În anii ce au urmat, au fost efectuate mai multe eliberări, iar eforturile echipei de implementare au fost răsplătite. Dacă la început se vorbea de un nucleu liber de 20-22 de animale, acum numărul exemplarelor ce hălăduie prin păduri este de peste 60. Zimbrii şi-au mărit arealul la zeci de mii de hectare, iar în libertate au venit pe lume mulţi pui.

Pentru a se evita cosangvinizarea şi efectele ce decurg, repopularea în păduri s-a făcut cu animale aduse din Anglia, Irlanda, Scoţia, Elveţia şi din alte zone din ţară. Zimbrul a fost reintrodus în România în anul 1958, prin aducerea, la două secole după dispariţia lui din fauna ţării, din Polonia, a două exemplare, numite Podarec şi Polonka.

Nu gasesc

În imagini au fost surprinse și exemplare tinere FOTO Romsilva

Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamţ. În prezent, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, cu peste o sută de exemplare la Bucşani, Haţeg şi la Vânători. Arealul nemţean se întinde pe o suprafaţă de 30.818 hectare, din care 26.190 sunt acoperite cu păduri.

Acum, Parcul Natural Vânători este singurul loc din Europa unde zimbrul trăieşte în libertate, în semilibertate (un ţarc de aclimatizare de 180 de hectare unde sunt ţinuţi o perioadă înainte de eliberare) şi în captivitate (la o grădină zoo). În Neamţ, primele exemplare de zimbri, originare tot din Polonia, au fost aduse în anul 1970, dându-li-se numele Rarău, Roxana şi Raluca.

Nu gasesc

O mică dispută FOTO Romsilva

Peste 4 ani aveau să se nască primii zimbri în cadrul rezervaţiei, Rosina, o femelă şi Roco, un mascul. În 1975, cele cinci animale au reuşit să rupă un gard, fiind recuperaţi din păduri după trei săptămâni.

În cadrul parcului este şi o grădină zoologică, pe lângă cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuci, iepuri şi lupi, fiind (într-un ţarc de 4 hectare) şi şase exemplare de zimbri, ţinuţi în scop turistic.

Material:Dan Sofronia Adevarul

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Bătrâna mamă s-a înarmat cu un ceaun şi s-a dus să-şi salveze fiica
13/05/2024 08:09

Povestea Oliviei e chiar un scenariu de telenovelă sud-americană. Acum e femeie matură, s-a indrăgostit de Cornel in urmă cu 14 ani, imediat ce a absolvit clasa a VIII-a. Locuia intr-o comună de langă Pa ...

Concurență record la admiterea în clasa a V-a, la Iași
13/05/2024 00:23

A inceput oficial perioada testărilor pentru admiterea la clasa a V-a in liceele si colegiile de top din Iasi. Prima testare s-a dat, sambătă, la Colegiul National „Costache Negruzzi”, unde s-a i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei