POLIŢIŞTII LOCALI NU MAI AU NICI O PUTERE IN TRAFIC. VEZI DE CE?

politia locala

Dimensiune font:

| 31-01-2020 08:22

 Mare atenţie, şoferi! Poliţiştii locali nu au dreptul să vă oprească în trafic şi să vă sancţioneze. Aceasta este doar treaba poliţiştilor de la Rutieră, iar dacă agenţii locali încearcă să aplice legea în trafic, pot fi acuzaţi de abuz în funcţie. În plus, atribuţiile poliţiştilor locali au fost limitate în această săptămână şi printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,  publicată în Monitorul Oficial.

Legea este clară! Poliţiştii de la Rutieră sunt singurii care au dreptul să oprească în trafic conducătorii auto. Nu de multe ori, şoferii au fost opriţi sau chiar sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

 

 Atitudinea agenţilor de la Locală IASI, în astfel de cazuri, este considerată abuz în funcţie.

Mai mult decât atât, în această săptămână, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat un document oficial  în acest sens. Astfel că,

Polițiștii locali nu au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere informații din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile, potrivit Deciziei ICCJ nr. 11/2017 a Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și a devenit deja obligatorie pentru toate instanțele autohtone. În municipiul Târgovişte, poliţiştii locali colaborează cu IPJ Dâmboviţa, pentru depistarea şoferilor care îşi lasă maşinile parcate neregulamentar.

Aşadar, aveţi grijă dacă parcaţi neregulamentar, pentru că agenţii locali vă pot sancţiona în orice moment. În trafic, însă, aveţi dreptul să nu opriţi sau să anunţaţi poliţia dacă vreun poliţist local încearcă să vă tragă pe dreapta.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

timotei

Sep 20, 2020

eu dreptul sa te oprească din mers (masina politiei și cea a cetățeanului venind din sens opus) politia locala ..scotind pizdis manq pe geam,prezentându-se fără masca ,șapcă în cap sau uniforma specifica.in dada de 16.09.2020

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
UE pregătește o legislație rutieră mai aspră. Interdicția de conducere ajunge la nivel european
11/03/2024 12:41

 Se lucrează la nivel european pentru reguli rutiere mai dure. Noua legislatie ar putea fi adoptată chiar din 2025, sustine europarlamentarul Vlad Gheorghe. Cea mai importantă prevedere este că un sofe ...

Există riscul ca Uber și Bolt să dispară din România: Guvernul pregătește o mare lovitură
11/03/2024 12:00

La nivel guvernamental s-au purtat negocieri extinse pentru a se modifica OUG 49/2019 pentru a reglementa transportul de persoane. Conform celor de la Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati d ...

VIDEO Femeile și-au ales mașina anului 2024. E imensă, 100% electrică și cântărește peste 2,6 tone
10/03/2024 11:41

SUV-ul electric Kia EV9 a fost votat „World's Best Car for 2024” la premiile WWCOTY, de către juriul specializat alcătuit din 75 de jurnaliste din 52 de tări. Concurenta a fost puternică, 63 de ...

Schimbări majore de la 1 mai. Ce trebuie să știe proprietarii de mașini
06/03/2024 00:40

Piata auto traversează o perioadă agitată, in care fiecare aspect, de la motoarele pe benzină si motorină pană la cele electrice, este supus unei efervescente continue. Cu toate acestea, inceputul acestui ...

Noutăți în examenul auto din 2024: Ce schimbări aduce și cum se desfășoară proba practică
04/03/2024 08:39

În 2024, obtinerea permisului auto in Romania suferă schimbări semnificative, iar aceste modificări au fost impuse de adoptarea unui nou proiect de lege de către Camera Deputatilor. Ce trebuie să ...

Un șofer s-a dat în spectacol în fața polițiștilor, în București, după ce a rămas fără permis
03/03/2024 12:01

Un bărbat de 34 de ani a fost amendat si a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile, in noaptea de sambătă spre duminică. Acesta a adoptat un comportament agresiv la plecarea de pe loc după ce f ...

Când este permis să dai flash-uri în trafic. Șoferii pot primi amendă și puncte de penalizare pentru folosirea incorectă a luminilor
03/03/2024 09:53

 Flash-urile si claxoanele sunt două dintre cele mai intalnite metode de comunicare folosite de soferi in trafic. Unii soferi dau flash-uri pentru a avertiza alti soferi de un pericol, altii pentru a-si e ...

Imobilizarea planificată a populațiilor: UE vrea să interzică repararea mașinilor mai vechi de 15 ani!
29/02/2024 12:33

Uniunea Europeană propune un act legislativ controversat care ar interzice efectiv dreptul la reparatii pentru vehiculele mai vechi de 15 ani. Scopul, potrivit Comisiei Europene, este "de a reinnoi parcu ...

Mașini furate direct cu platforma - Schema unui tânăr din București, descoperită după o jumătate de an
25/02/2024 21:34

Un bărbat de 28 de ani este cercetat după ce a determinat conducătorii unor autoplatforme să fure trei maşini parcate in Bucureşti, iar poliţiştii au stabilit că el intenţiona să valorifice autoturis ...

Când pot șoferii merge sau depăși pe linia de tramvai fără să ia amendă? Poliția nu are ce le face
25/02/2024 11:02

În general, rularea pe sina de tramvai este sanctionată cu 4-5 puncte de amendă si suspendarea permisului pe 30 de zile. Dar, există si cateva cazuri cand soferii pot merge sau depăsi pe linia de tram ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei