Cantonamentul de la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, o soluţie ingenioasă

1poli
1poli1

Dimensiune font:

| 06-01-2022 19:50

 Oficial, conducătorii Politehnicii Iaşi au motivat lipsa, pentru a doua oară consecutiv, a cantonamentului din intersezon prin faptul că ar fi o cheltuială nejustificată. În Antalaya, deşi sunt condiţii optime acolo şi găseşti uşor adversari pentru meciurile de verificare, 40.000 euro e prea mult, anul ăsta play-off-ul şi lupta pentru promovare nu mai reprezintă un obiectiv. Varianta cu Chişinăul a căzut din motive oarecum asemănătoare. Aici, suma ar fi la jumătate, dar şi condiţiile de pregătire la nivelul preţului. Plus că adversarii dispuşi să dea amicale sunt mai greu de găsit. Ambele variante sunt prea costisitoare într-un moment în care "economia" e cuvântul de ordine, arieratele şi stingerea datoriilor către foştii angajaţi/jucători fiind cât se poate de urgentă. Altfel, depunctarea sau chiar retrogradarea.

Revenirea la cantonamentul de tip sovietic, într-o staţiune montană, nu-i nici ea o soluţie lucrativă, au subliniat oficialii ieşeni. Care au argumentat prin aceea că în Copou sunt aceleaşi condiţii de pregătire, poate chiar mai bune (sală de forţă, terenuri de antrenanent).

Dar, cum am mai spus, a rămâne acasă încă o dată va reprezenta un handicap major faţă de celelalte competitoare, care şi-au rezervat şi au întocmit din timp locul şi planul de pregătire. Cluburi care au acţionat meticulos, nu pompieristic.

Probabil că la sfatul unor pricepuţi în ale fotbalului,  staff-ul administrativ a căutat soluţii în disperare de cauză. Şefii Politehnicii au avut noroc cu carul, cei de la Federaţie oferindu-le o oportunitate de nesperat. Un minicantonament, în perioada 13-18 februarie, la moderna bază de la Mogoşoaia. Condiţii excelente, contacte dese cu federalii şi siguranţa că se vor găsi suficienţi adversari pentru meciurile amicale, astfel încât antrenorul Costel Enache să facă reglajul fin al angrenajului ce-l păstoreşte, chiar înaintea startului celei de-a doua părţi a actualei ediţii de campionat.

Ar fi pentru a treia oară când şefii fotbalului românesc dau echipei ieşene o nesperată gură de oxigen. Prima dată a fost în sezonul 2019-2020, când s-a trecut la formula cu 16 echipe în Liga 1. Poli terminase campionatul respectiv pe loc retrogradabil. A doua oară, în vară, cu reeşalonarea datoriilor. Iar acum au pus umărul la soluţionarea unei probleme foarte delicate pentru conducerea tehnică. O soluţie foarte ingenioasă, care împacă şi capra, şi varza.

Până atunci, echipa ieşeană se va pregăti în Copou, unde va disputa şi două meciuri amicale, variantele luate în calcul fiind Ştiinţa Miroslava, Huşana Huşi şi Bucovina Rădăuţi. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” va avea o nouă sală de sport
16/05/2024 07:12

Primarul Mihai Chirica a semnat miercuri, 15 mai, ordinul de incepere a serviciilor pentru realizarea proiectului tehnic si a celorlalte documente necesare pentru construcţia unei noi săli de sport la Scoala ...

A evitat pumnii adversarului, dar s-a împiedicat de-un scaun şi a stat trei luni în spital
16/05/2024 07:10

Marţi, 14 mai, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Iaşi a constatat legalitatea administrării probelor, a intocmirii rechizitoriului şi a dispus inceperea procesului impotriva ieşeanulu ...

Un nebun cu acte a spart, dintr-o lovitură de cap, parbrizul autospecialei poliţiei
16/05/2024 07:09

* imobilizat cu greu, a fost dus la Socola * acolo a dat un recital istoric, injurand şi lovind pe cei doi agenţi care-l escortaseră * aşa că, se reintoarce după gratii Gabriel Petrică e un recidivist n ...

Criza tractoriștilor ia amploare
16/05/2024 07:07

Desi utilajele sunt moderne acum, iar salariile mari, fermierii din Iasi, dar si de peste tot din tară, se plang ca nu reusesc să găsească tractoristi. Unii dintre ei, desi sunt ingineri, ajung să manevrez ...

Numărul record de locuri de muncă disponibile, în capitala Moldovei
16/05/2024 07:06

* efervescenţă in construcţii, multe oportunităţi in servicii şi necalificaţii au destule şanse * 177 de posturi pentru cei cu studii superioare * comercianţii preferă să angajeze direct, fără inte ...

Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei