Care este legătura între mâncatul târziu în noapte şi creşterea în greutate

 Obezitatea afectează aproximativ 42% din populația adultă din SUA și contribuie la apariția bolilor cronice, inclusiv diabetul, cancerul și alte afecțiuni.

Nici Europa nu stă prea bine la acest capitol. Conform unui raport publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe anul 2022, aproximativ 60% din adulții europeni și o treime din copii suferă de greutate în exces. Acelaşi raport scrie că aproximativ 58% dintre adulții români suferă de supraponderabilitate.

În timp ce mantrele populare de dietă sănătoasă sunt împotriva gustărilor de la miezul nopții, puține studii au investigat în mod cuprinzător efectele simultane ale alimentației târzii asupra celor trei jucători principali în reglarea greutății și, prin urmare, riscul de obezitate: reglarea aportului de calorii, numărul de calorii pe care le ardeți și modificările moleculare ale țesutului adipos.

Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Harvard Medical School de la Brigham and Women’s Hospital a constatat că atunci când mâncăm are un impact semnificativ asupra consumului de energie, apetitului și căilor moleculare din țesutul adipos.

 

Mâncatul târziu creşte riscul de obezitate, confirmă specialiştii

„Am vrut să testăm mecanismele care ar putea explica de ce mâncatul târziu crește riscul de obezitate”, a explicat autorul principal Frank Scheer, profesor de medicină HMS și director al programului de cronobiologie medicală în Divizia de somn și tulburări circadiene la Brigham and Women’s. 

„Cercetările anterioare efectuate de noi și de alții au arătat că mâncatul târziu este asociat cu un risc crescut de obezitate, creșterea grăsimii corporale și scăderea succesului în greutate. Am vrut să înțelegem de ce”, a mai adăugat Scheer.

„În acest studiu, am întrebat dacă timpul în care mâncăm contează atunci când totul este menținut consecvent”, a declarat primul autor Nina Vujović, cercetător în programul de cronobiologie medicală.

Vujović, Scheer și echipa lor au studiat 16 de pacienți cu un indice de masă corporală în intervalul supraponderal sau obez. Fiecare participant a finalizat două protocoale de laborator: Unul cu un program strict de masă timpurie, iar celălalt cu aceleași mese, fiecare programat aproximativ patru ore mai târziu în zi.

În ultimele două până la trei săptămâni înainte de începerea fiecărui protocol în laborator, participanții au menținut un program fix de somn și trezire, iar în ultimele trei zile înainte de a intra în laborator, au urmat cu strictețe diete identice și programe de masă la domiciliu. 

Mâncatul la ore târzii afectează arderea caloriilor

„Am descoperit că mâncatul după patru ore face o diferență semnificativă pentru nivelul nostru de foame, modul în care ardem calorii după ce mâncăm și modul în care stocăm grăsimea”, a spus Nina Vujović .

În laborator, participanții și-au documentat în mod regulat foamea și apetitul, au furnizat probe de sânge mici frecvente pe tot parcursul zilei și au măsurat temperatura corpului și consumul de energie.

Pentru a măsura modul în care timpul de consum a afectat căile moleculare implicate în adipogeneză sau modul în care organismul stochează grăsime, cercetătorii au colectat biopsii de țesut adipos de la un subset de participanți în timpul testelor de laborator, atât în ​​protocoalele de alimentație timpurie, cât și în cele târzii, pentru a permite compararea modelelor/nivelurilor de expresie genetică între aceste două condiții de alimentație. 

Mâncatul la ore înaintate afectează apetitul

Rezultatele au arătat că mâncatul mai târziu a avut efecte profunde asupra foamei și a hormonilor care reglează apetitul, leptina și ghrelina, care influențează dorința noastră de a mânca. În mod specific, nivelurile hormonului leptină, care semnalează sațietate, au fost scăzute pe parcursul celor 24 de ore în condițiile de alimentație târzie, comparativ cu condițiile de alimentație timpurie.

Când participanții au mâncat mai târziu, au ars, de asemenea, calorii într-un ritm mai lent și au prezentat expresia genelor țesutului adipos spre creșterea adipogenezei și scăderea lipolizei, care promovează creșterea grăsimilor.

În special, aceste descoperiri transmit mecanisme fiziologice și moleculare convergente care stau la baza corelației dintre consumul târziu și riscul crescut de obezitate.

Vujović a explicat că aceste constatări nu sunt doar în concordanță cu un număr mare de cercetări care sugerează că mâncatul mai târziu poate crește probabilitatea de a dezvolta obezitate, dar aruncă o nouă lumină asupra modului în care acest lucru ar putea apărea.

Folosind un studiu încrucișat randomizat și controlând îndeaproape factorii comportamentali și de mediu, cum ar fi activitatea fizică, postura, somnul și expunerea la lumină, cercetătorii au reușit să detecteze schimbările în diferitele sisteme de control implicate în echilibrul energetic, un marker al modului în care corpurile noastre utilizează alimentele pe care le consumăm. 

Cercetătorii vor să facă studii mai detaliate pe femei

În studiile viitoare, echipa lui Scheer își propune să recruteze mai multe femei pentru a crește generalizarea rezultatelor lor la o populație mai largă. În timp ce această cohortă de studiu a inclus doar cinci femei participante, studiul a fost înființat pentru a controla faza menstruală, reducând confuzia, dar făcând recrutarea femeilor mai dificilă.

Mergând mai departe, Scheer și Vujović sunt, de asemenea, interesați să înțeleagă mai bine efectele relației dintre ora mesei și ora de culcare asupra echilibrului energetic.

„Acest studiu arată impactul alimentației târzii față de cea timpurie. Aici, am izolat aceste efecte prin controlul variabilelor confuze, cum ar fi aportul caloric, activitatea fizică, somnul și expunerea la lumină, dar în viața reală, mulți dintre acești factori pot fi ei înșiși influențați de calendarul meselor", a spus Scheer.

„În studiile la scară mai largă, unde controlul strâns al tuturor acestor factori nu este fezabil, trebuie să luăm în considerare cel puțin modul în care alte variabile comportamentale și de mediu modifică aceste căi biologice care stau la baza riscului de obezitate”, a adăugat Scheel.