Duminica Floriilor pentru catolici, 10 aprilie 2022

florii

Dimensiune font:

| 10-04-2022 08:45

Anul acesta, Floriile pică pe data de 10 aprilie pentru catolici, iar pentru creștinii ortodocși, Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim va fi pe data de 17 aprilie.

După Duminica Floriilor, pentru creștinii catolici începe Săptămâna Mare, cunoscută și sub denumirea de Săptămâna Patimilor, urmând ca pe 17 aprilie să sărbătorească Învierea Mântuitorului Iisus Hristos sau Paștele catolic.

Paștele ortodox pică pe data de 24 aprilie, cu o săptămână mai târziu decât Paștele catolic.

Paștele are aceeași semnificație atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici, chiar dacă sunt la date diferite. Credincioșii sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

De Florii, catolicii au o serie de obiceiuri, tradiții pe care le respectă cu sfințenie. Mare parte dintre acestea sunt respectate și de creștinii ortodocși, chiar dacă sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim la o săptămână distanță față de catolici.

De Florii, mormintele celor trecuți la cele veșnice trebuie curățate, iar de cruci trebuie atârnate crenguțe de salcie.

Credincioșii catolici care merg la biserica de Florii și care au ținut postul Paștelui se pot spovedi și împărtăși, iar tradiția spune că cei care vor face acest lucru vor avea parte de noroc și belșug în restul anului.

La catolicil se mai crede că de Florii, credincioșii nu ar trebui să se spele pe cap pentru a nu le apărea fire albe, o altă superstiție spune că fetele ar trebui să pună într-o apă câteva crenguțe de busuioc și să se clătească pe cap cu această apă în ajunul Floriilor. Se spune că cele care vor face acest lucru vor avea parte de noroc și dragoste și își vor putea întâlni alesul inimii.

În Dumnica Floriilor, credincioșii catolici au dezlegare la pește.

Un alt obicei legat de sărbătoarea Floriilor constă în prepararea unui număr de pâini egal cu cel al membrilor familiei. Aceste pâini se dau apoi de pomană și se spune că cei care vor face acest lucru vor fi feriți de rele.

În ziua de Florii se spune că este bine ca toți credincioșii catolici să meargă la biserică și să ducă ramuri de salcie care să fie sfințite de preot. Mai apoi, aceste ramuri sunt duse acasă și puse la icoane, pentru a-i proteja de rele pe credincioși. În trecut, credincioșii catolici obișnuiau ca de Florii să își lege crenguțe sfințite de salcie în jurul taliei, crezând că astfel vor fi feriți de rele întregul an și vor fi protejați de boli 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
17/05/2024 13:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
17/05/2024 11:55

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 17.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
17/05/2024 11:50

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 17mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMIR ...

Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Păşcănean, trimis în judecată deoarece n-a vrut să le dea caş celor trei copii
17/05/2024 10:36

  Vasile D. are o fermă intinsă pe 27 hectare, la marginea unei comune de langă Paşcani. Zece sunt luate in arendă, patru le-a concesionat, restul sunt ale lui. Omul e harnic, gospodar şi instărit. ...

Imaginaţia de nestăvilit a hoţilor ieşeni
17/05/2024 10:35

Meseria  de hoţ e foarte „rentabilă”. Asta o demonstrează dosarele penale deschise impotriva lor. În 30% dintre cazuri, se lasă cu renunţare la urmărirea penală. În alte 60% ...

Primăria caută constructor pentru reamenajarea Parcului Ciurchi
17/05/2024 10:34

  Primăria Municipiului Iasi (PMI) asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de reamenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a dosarelor de către firmele sau asocierile ...

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare în premieră la Iași, în grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week
17/05/2024 10:33

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare in premieră la Iasi, in grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week Iaşi, 16 mai 2024 Festival du Bonheur pour le gourmands vine in premier ...

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului
17/05/2024 10:33

Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au declansat joi, 16 mai, un protest spontan in fata institutiei, nemultumiti de nivelul scăzut al salariilor si fată de neaplicarea de către Ministeru ...

„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei