Iașul, între cele mai importante centre europene de transplant renal!

1transplant

Dimensiune font:

| 08-12-2020 22:41

Anul 2020 este anul cu cele mai multe transplanturi renale efectuate la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iași – 40! Ultimele 2 au fost efectuate luni, la 2 pacienți aflați în suferință, pe listele de așteptare. Și o premieră națională a fost înregistrată, în acest an, la Iași. Un transplant a fost realizat de la cel mai mic donator aflat în moarte cerebrală din România.

În condiţiile foarte dificile datorate contextului epidemiologic, dedicarea şi efortul echipelor medicale implicate, de la donare la transplant, demonstrează, prin rezultate, că transplantul este intervenţia salvatoare de vieţi realizată la cel mai înalt grad de profesionalism şi responsabilitate. „Anul 2020 se apropie de sfârșit și dacă e să vorbim de un an de bilanț,  a fost un an foarte dificil pentru toată lumea, marcat de epidemia de COVID-19. Noi, pe lângă dificultați, avem și satisfacții, pentru că, cu tot cu tranplanturile efectuate ieri am ajuns la un număr de 40 de transplanturi efectuate anul acesta. Număr care ne pune între centrele importante de transplant renal din Europa. Anul a fost marcat chiar de câteva lucruri interesante, o premieră națională, transplant de la cel mai mic donator din moarte cerebrală din România, efectuat aici la Iași”, a declarat dr. Corneliu Moroșanu, chirurg Spitalul Parhon Iași.

Cinci destine au fost schimbate în bine, în urma unor intervenții de transplant organe și cornee. Intervențiile de prelevare au fost realizate de echipele Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf Spiridon” , pentru ficat și cornee, și ale Spitalul Clinic „Dr. C I Parhon” Iași pentru rinchi. Printre cei care au beneficiat de organe se numără și doi pacienți – în vârstă de 46, respectiv 47 de ani, din Galați și Bacău. „Ultimele două operații au fost efectuate în cursul zilei de luni. În cursul dimineții a fost recoltate organele, la Spitalul de Neurochirurgie. Am fost chiar eu din echipa noastră, cu colegii de la Sf. Spiridon, care au recoltat și ficatul. După care am adus organele către Parhon și am început intervențiile de implant. Au fost 2 pacienți care faceau dializă din 2017, cu vârste asemănătoare cu donatorul. Ca și intervenții, au fost intervenții obișnuite, care au durat 4 ore, 4 ore și jumătate. Noi am terminat târziu aseară, dar pacienții se recuperează și sunt foarte bine în acest moment”, a declarat dr. Adelian Miron, medic specialist urolog Spitalul Parhon.

Specialiștii spun că, în ciuda pandemiei, la Spitalul Parhon din Iași s-a înregistrat un număr record de transplanturi renale. În acest an au fost efectuale deja 40 de tranplanturi, cu 23 mai mult decât anul trecut. Pacienții care au fost transplantați au vârste între 10 și 60 de ani. „Poate părea o cifra mare, dar nu este mare când te uiți câți oameni așteaptă. Sunt în continuare câteva sute de pacienți pe lista de așteptare. Vorbim de peste 300 de pacienți care sunt în Centrul de Transplant din Iași, care sunt pe lista de așteptare și la care singura lor speranță și soluție este un transplant renal”, a declarat dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog Spitalul Parhon. Andrada ANTON

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Timpurile feminității, redate prin ceramică
16/06/2024 15:16

Publicul iesean si nu numai este invitat să viziteze o expozitie de ceramică inedită, semnată de artistul plastic Anca Cotovanu. Intitulată „Reginae”, expozitia a fost vernisată la Galeria The ...

  Pruncii dorului. Copiii crescuți de amintiri și speranță
16/06/2024 15:00

Pentru 4.000 de copii din judetul Iasi, inimile bat mai greu sub povara unui dor nestins. Cu fetele lor senine si ochii adesea tristi, trăiesc in umbra unei absente apăsătoare: părintii lor sunt plecati la ...

Moldova, amenințată de deșertificare
16/06/2024 13:16

În fiecare an, pe 17 iunie, este sărbătorită Ziua Mondială de Luptă Împotriva Desertificării, un fenoment care amenintă si Romania. Potrivit pedologilor, o treime din teritoriul tării (aprox ...

Concert la Palat, în memoria maestrului Corneliu Calistru
16/06/2024 12:33

Opera Natională Romană din Iasi programează marti, de la ora 18:00, un nou concert la Palatul Culturii din Iasi. Intitulat „Concert la Palat. Puccini a quattro mani”. Evenimentul este dedicat mem ...

CampioMATE i-a premiat pe campionii ieșeni
16/06/2024 12:26

La Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” a avut loc ceremonia de premiere a participantilor la CampioMATE. Evenimentul a avut loc in prezenta echipei de coordonare si a reprezentantilo ...

Asociația ART-Meșteșugurile Prutului a fost acreditată la UNESCO
16/06/2024 12:18

La Paris a avut loc ceremonia de acreditare a Asociatiei ART-Mestesugurile Prutului, un organism care promovează si sustine traditiile romanesti. Povestea a inceput in martie 2023, cand, două cunoscute cerce ...

Lucian Vasiliu a câștigat Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia
16/06/2024 12:04

 Poetul Lucian Vasiliu a fost desemnat, sambătă, caştigătorul celei de-a 33-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia. Anunţarea laureatului şi dec ...

UMF Iași, premiul pentru cea mai bună echipă studențească
16/06/2024 10:51

Universitatea de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi a primit, la concursul organizat de Universitatea Standford din Statele Unite ale Americii, premiul pentru cea mai bună echipă stu ...

Scandal într-o școală din Suceava: bătaie între directoarea școlii și profesoara de istorie. „M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”
15/06/2024 22:53

Directoarea unei scoli din Suceava si o profesoară s-au bătut joi, in Scoala Gimnazială Zamostea. A fost chemată o ambulantă si Politia, după escaladarea conflictului. O profesoară de istorie si directo ...

Bărbatului măicuță cunoscut pentru aparițiile sale în diverse locuri din țară a ajuns pe mâna polițiștilor din Iași. Ce au găsit asupra sa VIDEO
15/06/2024 11:20

 Bobi de la Moinesti, cunoscut drept bărbatul măicută a ajuns pe mana politistilor din Iasi după ce a fost prins cersind pe bulevadrul Stefan cel Mare, in fata Mitropoliei. Pe 13 iunie, politistii ies ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei