„Rostul unei instituţii de cultură nu este să-şi scoată investiţia financiară, ci investiţia spirituală”

 Dialog cu Andrei Apreotesei, managerul Ateneului din Iaşi.

Cultura are soarta Cenuşăresei, cunoaşteţi clişeul vehiculat în ultimii ani. Privind totuşi către unele obiective, lucrurile nu stau chiar aşa. Cu pricepere, un plan bine pus la punct şi cu fonduri care să îl susţină se pot obţine rezultate frumoase, spre bucuria publicului. Nu este deloc uşor, nu este simplu, însă uite că se poate, o dovadă fiind aplauzele din ce mai multe care se aud de la Ateneul din Iaşi. Am stat de vorbă cu managerul instituţiei, Andrei Apreotesei, care a acceptat să ridice uşor cortina de peste munca sa şi a echipei sale.

- Nu peste mult timp veţi împlini doi an de mandat ca director al Ateneului din Iaşi, răstimp în care s-au petrecut multe lucruri bune în instituţia din dealul Tătăraşului. Trăgând linie, lucrurile arată destul de bine...

- Încercăm să avem abordări diferite, să aducem proiecte noi care să atragă, să ispitească publicul cât mai mult de la a nu mai sta la televizor, pe tabletă, pe telefon ori în faţa computerului, o concurenţă căreia cu greu îi faci faţă. Eu cred că mult mai uşor era acum o sută de ani să organizezi acţiuni culturale şi să umpli săli. Acum, situaţia e total diferită. Aduci invitaţi de marcă, oferi evenimente reuşite, chiar gratuite uneori, şi uite că nu mereu reuşeşti să fii pe gustul tinerilor. Mă refer la cei din licee, colegii, la studenţi. Este greu să-i mai atragi.

- Încerc să-mi ofer singură un răspuns, dar aş vrea să cunosc şi opinia dvs.

- Cred că ei reprezintă mereu o provocare. Încerc să nu-i învinovăţesc, deşi fără doar şi poate există şi acolo ceva, şi să trag mai mult înspre mine, poate nu am găsit eu formula potrivită, formula magică prin care să-i atrag. Încercăm în fiecare zi să ne redescoperim, să ştergem praful aşternut dintr-un motiv sau altul peste unele sectoare de activitate ale Ateneului şi cred că uşor, uşor începem să ajungem la cota zero, cum îmi place mie să spun. Adică de abia de acolo vom urca.

- Mă gândeam că aţi reuşit să arătaţi că s-a depăşit statutul de Cenuşăreasă a culturii, ca să folosesc un clişeu. Au fost spectacole care şi-au acoperit costurile de producţie.

- Au fost foarte multe spectacole care, pentru prima dată în istoria Ateneului, şi-au acoperit costurile din primele două-trei reprezentanţii. Au fost fost invitaţi care şi-au acoperit costurile şi au făcut profit real pentru Ateneu. Chiar dacă rostul unei instituţii de cultură nu este acela de a face profit, totuşi ceva trebuie să se întâmple. Cifrele noastre arată cam aşa – am avut o creştere extraordinar de mare a veniturilor în luna octombrie 2017, de 600 la sută faţă de perioada anterioară. Pe 2017, încasările au fost undeva la peste 750.000 de lei. Este o sumă uriaşă pentru Ateneu, în condiţiile în care se adunau pe an până în 200.000 de lei. Este dovada că se poate. Toţi banii i-am reinvestit. Eu sunt duşmanul banilor daţi înapoi. Poate unii m-ar condamna, dar dacă pot să-i cheltui şi să-i investesc conform legii, caut mereu proiecte pe care să le susţin. Banii vin şi se duc, contează doar în ceea ce îi investeşti, în ce îi regăseşti.

- Dacă vorbim de realizări nu am cum să nu mă întreb dacă v-aţi temut de eşec măcar o secundă în aceşti aproape doi an de manageriat...

- Mereu mă tem de eşec. Sunt de multe ori întrebat de unde îmi iau toată această energie. Simplu – din frică! Mă tem să nu dau greş, să nu mă fac de râs, sunt un om mândru. Respect oamenii, pe stradă îmi scot pălăria în faţa doamnelor, şi îmi place să fiu respectat. Ei, ca să pot face aceste lucruri trebuie ca mereu să am grijă la ceea ce fac şi cum fac. Am două defecte – nu sunt membru al niciunui partid, eu având convingeri ferme monarhiste, şi am gura mare, adică o combinaţie fatală la noi în România. Am avut destule controale şi totul a fost în regulă.

- Ce se anunţă în 2018?

- Pot să spun că nu va fi deloc un an uşor, ba dimpotrivă, va fi un an în care vom gestiona foarte multe lucruri care implică nu numai un efort imens, ci şi un buget uriaş dacă ţinând cont de faptul că numai la cinematograful Dacia vom investi 1 milion de euro şi pe care îl vom deschide în decembrie. Sunt lucruri care trebuie să meargă şi putem dovedi că, dacă investeşti eficient, se pot obţine rezultate foarte frumoase. Rostul unei instituţii de cultură nu este să-şi scoată investiţia financiară, ci investiţia spirituală, dar nu trebuie neglijat nici acest aspect.

- Sunteţi cel mai tânăr manager al unei instituţii publice din ţară. Aţi stârnit invidii?

- (râde) Am fost în 2016, acum nu ştiu dacă mai sunt. Au fost multe invidii şi discuţii. Am auzit multe glume ba că sunt mason, ba că am grade de rudenie cu primarul (Mihai Chirica, primarul Iaşului -- n.r.). Nu este adevărat. Sunt un om foarte simplu şi dintr-o bucată. Mi-a plăcut mereu să mă autodepăşesc, să-mi depăşesc condiţia. Am avut parte de o educaţie bună primită de la părinţii mei care au fost oameni simpli, din societatea de mijloc, şi care nu m-au oprit niciodată de la studiu, nu m-au îngrădit. M-au lăsat să mă dezvolt şi cred că am făcut bine acest lucru dovadă fiind faptul că încă din primul an de seminar (Seminarul Teologic -- n.r.) am avut o independenţă financiară aproape totală faţă de ai mei, lucru oarecum neplăcut pentru fiindcă nu aveau cum să mă mai pedepsească în eventualitatea în care aveam atitudini şi opinii diferite de ceea ce aşteptau ei.

- Şi cum aţi obţinut independenţa? Vă întreb că poate ar fi un sfat bun pentru tineri.

- Până la a intra la seminar eu aveam ceva ani de când mergeam la biserică. Dumnezeu m-a înzestrat cu o voce destul de bună şi cu o plăcere nebună de a cânta şi ajunsesem la nivelul la care preoţii se certau care să mă ia la servicii. La seminar am fost membru în diverse coruri, apoi am fost solist în corul Conservatorului, şi în Corul Byzantion, care aveau o activitate intensă mai ales în exterior. Ajunsesem să fiu mare parte din an plecat în turnee. Au fost nişte ani foarte frumoşi din punctul de vedere al libertăţii.

- Vorbiţi mult despre libertate. Mă întreb ce a însemnat această stare pentru copilul, apoi tânărul Andrei Apreotesei.

- Am fost mereu foarte rău de gură, foarte zbuciumat şi mereu am reacţionat invers. Dacă îmi spuneai să nu fac ceva însemna că acolo nu teoretic nu era voie era ceva ce trebuie să aflu. Apoi, dacă îmi vorbeai urât, nu aveai nicio şansă să te înţelegi cu mine. Ajut cu drag pe orice, dar totul este până la impuneri. Am pierdut mult din cauza acestei atitudini, mult şi multe, dar nu îmi pare rău. Eu muncesc mult şi puţine sunt zilele când nu am 12 ore de activitate şi vreau ca atunci când ajung acasă să dorm liniştit lângă doamna mea şi pruncul nostru. Vreau să fiu împăcat în primul rând cu mine însumi.

- Amintind de prunc, ce v-ar plăcea să vadă în Iaşul în care va creşte?

- Mi-aş dori să vadă absolut orice îi poate stimula imaginaţia, orice îl poate face mai liber. De altfel, şi unul dintre principiile după care mă ghidez în viaţă este unul creştin -- Iubeşte şi fă ce vrei. Aşa îl voi îndruma şi pe el şi aşa cred că este firesc.

- Dacă tot vorbim de cei mici, ce le va oferi viitorul Ateneu al copiilor?

- În primul rând evenimente dedicate lor, dar nu doar atât. Evenimentele nu vor fi dintre cele clasice, adică s-a terminat spectacolul şi am plecat acasă. Încă de aici, de la Ateneu, am încercat să aduc tot mai multe surprize, începând de la grădina cu animăluţe de companie, care este deliciul celor mici. Să vedeţi ce bucuroşi vin sâmbăta sau duminica dimineaţa şi aduc morcovi ca să hrănească iepuraşii sau să stea de vorbă cu şinşilele. Ca o paranteză, am organizat pentru ei multe concursuri care să le stimuleze imaginaţia. Ultimul se desfăşoară chiar în aceste zile – i-am invitat să construiască oameni de zăpadă, îi premiem cei mai simpatici şi deja curg fotografiile. Îmi doresc, şi avem deja, foarte multe spectacole care trec dincolo de aceasta barieră care se creează între public şi scenă şi sunt interactive. În momentul în care reuşeşti ca pe cel mic să îl transformi din spectator în actor ai câştigat. Am reuşit acest lucru şi cel mai bine se vede la Peter Pann, care se joacă de vreo doi an măcar de două, trei ori pe lună şi copii să îl vadă şi fiecare când pleacă acasă pleacă zburând. Cred că orice instituţie care reuşeşte să adune aceste suflete fără de păcat are un câştig imens. Copiii sunt sinceri, ei nu te mint. Dacă le place, ei spun, se vede şi se simte.

- Va fi nevoie de o echipă nouă la Ateneul Copiilor?

- Da, vom face angajări. Nu actori, ci mai ales personal tehnic pentru că acolo va fi şi un cinematograf. Vom avea multe producţii pentru copii, dar nu toate activităţile vor fi pentru cei mici. Serile vor fi libere şi atunci ar fi păcat să ţinem o sală goală de 550-600 de locuri. Vor avea şi spectacole pentru cei mari.

- Dacă vorbim de cinematografe, ce planuri aveţi pentru celelalte?

- Au început deja expertizele, la Dacia au şi terminat. Următorul care va intra în reabilitări serioase va fi de departe Republica. Ne dorim să facem acolo un al doilea teatru al Iaşului. Îl vom duce până la 1.200 de locuri, cu o scenă mai înaltă, mai adâncă, mai lată decât cea de la Teatrul Naţional, cu turnantă, cu fosă, cu tot ceea ce îi trebuie. Investiţia este mare, de vreo 10-12 milioane de euro. Multă lume s-a uitat cumva ciudat, dar sunt multe lucruri de făcut şi sunt scumpe. Plecând de la ecranul de proiecţie, care numai la o sală mică, aşa cum este la Ateneu, a costat în jur de 100.000 de euro, deci la 1.200 de locuri ne apropiem la 500.000. Mecanica de scenă trebuie să îndeplinească multe norme de siguranţă şi nicio firmă nu îşi dă acordul dacă nu plăteşti. Turnanta este foarte scumpă. Noi vom încerca şi un exerciţiu care va fi foarte dificil, dar dacă va da bunul Dumnezeu şi vom reuşi, vom repara o pată a istoriei. Vom reface, atât la interior, cât şi la exterior, Cinematograful Trianon, fostul Republica, la fel cum arăta în anul inaugurării. Astfel, vom întregi toată aceasta parte a Iaşului după o imagine istorică. Schimbări vizibile vor fi în acest an şi în ceea ce priveşte Cinema Tineretului. Acolo este realmente un pericol public şi am obţinut toate avizele ca să îl culcăm la pământ, nefiind monument istoric. În locul lui vom amenaja, temporar, un parc. Între timp, vom începe demersurile pentru reconstruirea Coloseului Bragadiru, un aşezământ foarte apreciat în perioada interbelică. Va avea sală de spectacol, vor fi berării culturale. Oricât de ciudat ar suna, dar erau adevărate centre culturale. Era extraordinar ca după o zi de muncă să vii să bei o bere iar la un moment dat să asculţi cum recită un scriitor celebru sau rosteşte un dialog dintr-o piesă.

- Dacă tot am amintit de istorie, mă întreb ce şi-a propus Ateneul din Iaşi pentru Anul Centenar.

- Am constituit Corul Unirii, este în plină repetiţie. Dacă ei vor reuşi şi se vor coagula, fiindcă vorbim de aproximativ 30 de oameni de la diverse instituţii de cultură şi care, în funcţie de programul lor, îşi stabilesc repetiţiile, vom avea concertul inaugural în această lună. Dacă nu, în februarie. Ne bucură faptul că deja am primit deja foarte multe oferte de colaborare de la instituţii din multe oraşe, ne-au făcut invitaţii şi chiar de peste hotare. În noiembrie vom cânta la Paris, iar în decembrie la Viena ca şi ieşiri externe, nesocotind Chişinăul şi Cernăuţiul care, din punctul meu de vedere, sunt parte a aceleiaşi ţări. Vor mai exista şi colaborările cu Departamentul Centenar din cadrul Primăriei, cu care avem un parteneriat foarte frumos.

- Ateneul pleacă în turneu, aşadar.

- Da şi ne-am propus să ajungem peste tot unde vom fi solicitaţi şi nu doar cu artiştii din cor. Vrem să fim prezenţi şi cu spectacolele noastre în toate municipiile reşedinţă de judeţ din Moldova. Spre exemplu, suntem deja aşteptaţi la Bârlad cu spectacolul Un tramvai numit dorinţă şi la Suceava, la Teatrul Matei Vişniec, cu Povestea Unirii (care va avea astăzi premiera la Ateneul din Iaşi -- n.r.) Ei, şi dacă vorbim de turneu, Ateneul va avea şi o sesiune pe Litoral. Timp de două săptămâni vom muta scena pe malul Mării Negre şi vom juca în multe staţiuni.

- Profesional, sunt multe proiecte. Mă întreb dacă mai este răgaz şi pentru cele de suflet. Ce alte pasiuni aveţi?

- Îmi place enorm să citesc, mai ales literatură istorică. Apoi îmi place să ascult liniştea. Seara mă duc la Catedrală şi stau câteva clipe lângă racla Sfântuţei, aşa îi spun eu, chiar dacă nu pare creştinesc, pentru că simt că am o legătură specială. Stau pur şi simplu şi ascult liniştea.

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

- Vă place mult perioada interbelică.

- Sunt înnebunit după ea din multe puncte de vedere. Plecând de la faptul că am fost conduşi de adevăraţi lideri pe care i-a avut România, la acea vreme conta foarte mult faptul că politicienii nu se certau pe avere, ci pe strict pe ideologii politice care să facă mai mult bine ţării. Asta nu înseamnă că totul era bine, dar contam. Erau lucruri care realmente te făceau să fii mândru că eşti român, indiferent de condiţia socială. Se întâmplau multe lucruri minunate. Era o anumită educaţie, delicateţe, eleganţă. Dacă vă uitaţi şi pe schemele de buget din acei ani veţi vedea că, imediat după apărare, cei mai mulţi bani erau alocaţi pentru educaţie şi cultură. Asta spune foarte mult! Spre comparaţie, după Revoluţie, Ministerul Culturii este ultimul la buget. Şi chiar şi atunci, la rectificare i se mai taie ceva...