Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ (TUIASI) a stabilit modul în care se va realiza admiterea anul acesta

iasi  Palatul-Culturii-Iasi-1024x1024

Dimensiune font:

| 31-01-2021 15:04

Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ (TUIASI) a stabilit modul în care se va realiza admiterea anul acesta, aducându-se o serie de optimizări faţă de anii precedenţi. Una dintre cele mai importante schimbări este legată de modul în care vor fi distribuiţi studenţii pe facultăţi.



Practic, sistemul implementat încă din 2017, cel prin care studenţii se pot înscrie la toate facultăţile şi specializările cu un singur dosar şi o singură taxă va fi optimizat în aşa fel încât să conteze şi ordinea în care sunt specificate opţiunile, după mo­delul admiterii la liceu. Decizia a fost luată de conducerea Politehnicii ieşene în urma feedback-ului de la cadrele didactice şi de la foştii candidaţi la admitere, actuali studenţi.

„Experienţa perioadei trecute din 2017, an în care am implementat noul sistem de admitere la ciclul de studii de licenţă, ne-a determinat să încercăm optimizarea acestui proces. Prin ceea ce am stabilit pentru admiterea din acest an, practic acordăm prioritate mediei de admitere însă, în acelaşi timp, şi opţiunii, în principal primei opţiuni a candidaţilor. Aceste două criterii, care este firesc să fie prioritare în aceeaşi măsură, vor putea fi combinate în favoarea candidaţilor în cele două perioade de confirmare de la sfârşitul sesiunii de admitere din vară“, a declarat prof.dr.ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.

În ceea ce priveşte perioada de admitere, anul acesta se va desfăşura în perioada 12 iulie - 2 august, în timp ce sesiunea de toamnă va fi desfăşurată în perioada 6 - 24 septembrie. Şi în acest an, procesul de admitere se va desfăşura integral online, pe platforma dezvoltată de universitate, actele urmând a fi trimise la final în original către facultate de către studenţi. Pentru cei care nu au acces la o conexiune stabilă de internet vor exista centre pentru înscriere la faţa locului.

Se reiau probele scrise la AC şi la Arhitectură

Senatul TUIASI a stabilit ca în acest an să se reia probele scrise la Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino“, forma acestora urmând a fi stabilită în perioada următoare. Probele scrise la aceste două facultăţi au fost anulate la admiterea trecută din cauza pandemiei de Covid-19. La celelalte facultăţi, admiterea se face pe baza mediei de bacalaureat sau în combinaţie cu media de la o disciplină a aceluiaşi examen, cum ar fi matematica la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. În cazul candidaţilor de la AC şi de la Arhitectură care doresc să se înscrie şi să susţină ambele examene de admitere vor trebui să depună două dosare, aceasta fiind singura excepţie de la regula „un singur dosar şi o singură taxă“. Totodată, fiecare dintre aceste dosare poate să includă opţiuni de la celelalte nouă facultăţi ale TUIASI.

Alte schimbări importante

La fel ca în anii trecuţi, coordonarea admiterii se va face centralizat, la nivelul universităţii, însă spre deosebire de anii anteriori, fişele de înscriere vor fi specifice fiecărei facultăţi, prin menţionarea domeniilor de licenţă din facultatea respectivă. Acest lucru este motivat de faptul că, atunci când candidatul va depune un singur dosar să poate depune şi mai multe fişe, iar fiecare facultate aleasă de către acesta va fi condiderată ca fiind „prima opţiune“ şi să fie încadrat în urma rezultatelor sale academice. Rezultatele preliminare la studiile de licenţă vor fi afişate cu o săptămână mai devreme faţă de alţi ani, pe 24 iulie, iar în intervalul 24 iulie - 1 august va fi perioada de confirmări şi de aducere a dosarelor cu actele în original. Totodată, viitorii studenţi vor afla zilnic situaţia înscrierilor, în timp real.

Ce va fi nou din vară la admiterea pentru master?

„Admiterea din vară se va finaliza pe 2 august, nu în septembrie ca în anii trecuţi. Astfel, odată cu afişarea listei finale, candidaţii la studiile de licenţă declaraţi admişi vor avea certitudinea ocupării acelui loc, fără ca altceva, cu excepţia dorinţei lor, să poată schimba această situaţie. La studiile de master, admiterea se va gestiona de către facultăţi. Ca şi anul trecut, înscrierea la studiile doctorale se va desfăşura în două sesiuni, de vară şi de toamnă“, a precizat rectorul TUIASI, adăugând faptul că, spre deosebire de anul trecut, perioada de înscriere la doctorat va avea loc după finalizarea examenelor de disertaţie.

Perioada de înscriere la programele de master este 5 - 15 iulie, iar în toamnă 1 - 24 septembrie, iar la doctorat 12 iulie - 2 august şi 6 - 25 septembrie. 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Blagesti, cu sediul in comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, telefon 0334.805.110, fax 0334.805.109, e-mail primaria _blagesti@yahoo.com, cod fiscal 4834777. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Bun imobil - cladire administrativa (chiosc), in suprafata de 28 mp, si teren aferent, in suprafata de 44 mp, situat in intravilanul satului Blagesti, comuna Blagesti, Str. Primariei nr. 9, judetul Bacau, identificat cu numar cadastral 75133, inscris in cartea funciara nr. 75133, apartinand domeniului privat al Comunei Blagesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Blagesti nr. 29/29.03.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa depusa la sediul Comunei Blagesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 14.05.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.05.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartiment Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate: unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.05.2024, ora 10.00, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Buhusi, oras Buhusi, Str. Doctor Carol Davila nr. 1, judetul Bacau, cod postal 605100, telefon 0234.265.745, fax 0234.265.744, e-mail: jud-buhusi-gref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 22.04.2024.
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2024
21/05/2024 08:35

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2024 va incepe astăzi cu proba scrisă la Limba si Literatura Romană. Această sesiune este destinată absolventilor de liceu participanti la loturile olimpice s ...

Biologie, deși a primit doar punctul din oficiu în faza județeană. Cum a fost posibil
20/05/2024 19:28

Potrivit Edu Pedu, elevul este elev la Colegiul National "I.L. Caragiale" din Ploiesti si a reusit să s califice la Olimpiada Natională de Biologie, care a avut loc la Sibiu in luna aprilie. Performanta elev ...

Calendar Evaluare Națională la clasele a IV-a și a VI-a 2024 / Calendar Evaluare Națională la clasa a VIII-a. Admitere liceu 2024
17/05/2024 19:14

 În perioada 21 mai - 29 mai, elevii claselor a IV-a si a VI-a vor sustine Evaluarea Natională (EN) din anul scolar 2023-2024. Notele nu se trec in catalog, scopul examenelor fiind acela de a analiz ...

Peste 113.000 de tineri vor studia, în acest an, în universitățile de stat
17/05/2024 10:11

Guvernul a aprobat in şedinţa de joi, prin hotărare, cifrele de şcolarizare pentru invăţămantul preuniversitar de stat şi pentru invăţămantul superior de stat, in anul şcolar/universitar 2024 - 2025 ...

Olimpicii naționali la matematică veniți la Vaslui au primit un album cu Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat pentru corupție
15/05/2024 13:55

Elevii veniti la Olimpiada Natională de Matematică de la Vaslui au primit cadou un album cu poza si discursul lui Dumitru Buzatu, fostul presedinte PSD Vaslui arestat pentru coruptie. In plus, olimpicii si oa ...

Învățare fără frontiere. Importanța educației nonformale în crearea viitorului tinerilor
13/05/2024 12:54

Educatia nonformală reprezintă o componentă esentială in dezvoltarea tinerilor, completand adesea golurile lăsate de sistemul de invătămant formal. Desi mai putin rigidă si deseori trecută cu vederea i ...

Deși din ce în ce mai mulți experți avertizează asupra pericolelor implementării inteligenței artificiale, Ligia Deca spune că AI va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie
09/05/2024 16:53

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că inteligenta artificială (AI) va fi integrată din ce in ce mai mult in educaţie. Ligia Deca mai afirmă că această integra ...

  Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 13:10

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 12:15

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Încep înscrierile la Bacalaureat
07/05/2024 11:46

Astăzi incep inscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, la care pot participa liceenii din loturile olimpice sau participanţi la competiţii sportive şi artistice internaţionale care se desfă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei