Efectele abuzului verbal al părinţilor asupra stimei de sine a copilului

Se întâmplă ca părinţii să rostească uneori cuvinte care ating demnitatea copiilor lor. Adresarea de critici repetate referitoare la aspectul fizic al copilului sau a capacităţilor lui intelectuale, a competenţei sau a valorii lui ca fiinţă umană reprezintă o formă de abuz verbal. Insultele şi criticile umilitoare au un impact negativ asupra stimei de sine a copiilor, afectând într-o măsură ridicată dezvoltarea lor afectiv-emoţională ca viitori adulţi.
Abuzul verbal al părinţilor dominatori poate fi de două tipuri. Fie aceştia îşi pot acuza copiii că sunt proşti, buni de nimic sau urâţi; fie pot să le spună că ar fi preferat ca ei să nu se fi născut. Există şi forme de abuz verbal indirect, cum ar fi persiflarea constantă, sarcasmul, poreclele insultătoare şi remarcile subtil devalorizatoare. Aceşti părinţi ascund adesea agresiunea asupra copilului sub masca umorului. Frecvenţa, cruzimea şi originea acestor glumea fac din ele acte abuzive. Copiii cred ceea ce spun părinţii lor şi aceasta îi marchează. Părinţii care fac glume repetate pe seama unui copil vulnerabil se poartă într-un mod sadic şi distructiv.
În acest mod, transmit copilului, ca mesaj relaţional mai mult sau mai puţin direct, că sentimentele acestuia nu au importanţă, că el, ca persoană distinctă şi autonomă în devenire, nu există, fiind afectată major imaginea de sine a acestuia.
Interiorizarea opiniilor negative – adică schimbarea lui „tu eşti” în „eu sunt” – stabileşte fundamentul unei proaste stime de sine personale. Abuzurile verbale alterează imaginea de sine a copiilor ca persoană capabilă, demnă de stimă, demnă de iubire. În plus, ele pot genera previziuni negative, realizându-se de la sine, a ceea ce va fi viaţa acestora în lume.
Centrul universului copilului sunt părinţii, iar afirmaţiile acestora reprezintă adevăruri indubitabile mai ales în perioada în care copilul încă nu are formată o imagine coerentă şi unitară asupra lumii sale interioare şi exterioare. Dacă părinţii spun tot timpul: „Tu eşti prost” sau „Tu nu eşti bun de nimic”, copilul va crede aceste afirmaţii ca făcând parte din identitatea sa. Un copil nu are încă la ce se raporta ca experienţă de viaţă pentru a se putea îndoi de aceste declaraţii.

Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU