Calendar ortodox, 10 august. Sfântul Lavrentie

sfantul-lavrentie-calendar-ortodox-2022

Dimensiune font:

| 10-08-2022 08:19

Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Lavrentie în fiecare an, la data de 10 august.

Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt.

Însă, din cauza persecuției împotriva creștinilor, Sixt a fost trimis la judecată, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus și Agapitus, potrivit cretinortodox.ro.
AdvertisementPe când cei trei erau aruncați în temniță, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: „Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbești, Preasfințite, fără al tău arhidiacon?”. Iar episcopul i-a răspuns: „Nu, fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului". Iară după arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii și a împărțit banii celor sărmani.


După chinuri grele, Sfântul Levrantie a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Lavrentie le-a răspuns: „Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu Adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă și smerită” (Psalmii 50 :18). Iar atunci când soldații întăreau și mai tare focul, el i-a spus împăratului: „Învață că acest jăratec mă răcorește, dar pe tine te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă!”. După ce a fost întors și pe cealaltă parte, Levrantie a spus o ultimă rugăciune: „Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porțile Împărăției Tale!”, apoi a trecut la cele veșnice. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Papa Francisc l-a auzit pe Papahagi
03/12/2023 11:40

Suveranul Pontif si-a exprimat dorinta ca, incepand cu anul 2025, toti crestinii să sărbătorească Pastele impreună permanent. Papa Francisc doreste ca aniversarea a 1700 de ani de la Sinodul Ecumenic de l ...

În Betleem, locul unde s-a născut Iisus Hristos, nu vom avea brad de Crăciun
03/12/2023 00:19

Anul acesta nu va exista un brad de Crăciun in Betleem, locul naşterii lui Iisus, unde tradiţionala sărbătoare a Naşterii Domnului va avea loc "fără fast şi fără prea multe luminiţe", din cauza răz ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 3–9 decembrie 2023
02/12/2023 20:00

 Duminică, 3 decembrie – Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon) În Parohia „Sfanta Cuvioasă Parascheva” din satul Ceir (comuna Todireni, judeţul Bot ...

Horoscopul Zilei
02/12/2023 04:47

 BERBEC Doriti să ii directionati pe toti cei ce vă inconjoară, chiar dacă nu fac parte din anturajul obisnuit. Restructurati o parte din activităti pentru a putea diversifica posibilitătile de cast ...

HOROSCOPUL ZILEI
01/12/2023 05:01

 BERBEC Va grabiti sa achitati facturile restante si sa faceti si mici investitii, cu toate ca mai aveti de asteptat pana va reechilibrati financiar. Vi se cer referinte pentru un coleg. TAUR Sentimenta ...

Sfântul Andrei, cel vegheat de Marele Lup Alb. Anul Nou Dacic
30/11/2023 09:05

Sărbătoarea Sfantului Andrei, celebrat maine, comemorează momentul morţii martirice a apostolului, pe 30 noiembrie, in anul 60 după Hristos, cand a fost răstignit cu capul in jos pe o cruce in formă de X ...

Ce trebuie să faci de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie. De ce se dezbracă fetele între două oglinzi
30/11/2023 00:42

Ce trebuie să faci de Sfantul Andrei, pe 30 noiembrie. Pe data de 30 noiembrie, romanii il prăznuiesc pe Sfantul Apostol Andrei. In această zi, există mai multe traditii si obiceiuri care incă se mai respe ...

Profețiile făcute de Baba Vanga pentru 2024: 'Asasinarea lui Vladimir Putin și un atac terorist în Europa' / Urmează un an de foc
29/11/2023 18:14

Profetiile bombă făcute de Baba Vanga pentru 2024: 'Asasinarea lui Vladimir Putin si atac terorist in Europa' / Urmează un an de foc „Nostradamus din Balcani” - Baba Vanga - a prevestit o seri ...

Sfântul Andrei - adevăratele tradiții și obiceiuri. Acestea trebuie respectate, de fapt, dincolo de „ritualul în cimitir pentru dezlegarea misterelor sau vizionarea alesului prin oglinzi și lumânări”
29/11/2023 15:53

Părintele Gabriel Cazacu a spus care ar trebui să fie atitudinea crestinilor fată de anumite traditii populare, in contextul sărbătorii Sfantului Apostol Andrei, prăznuit pe 30 noiembrie. L-am intrebat p ...

Sfântul Andrei, cel vegheat de Marele Lup Alb
29/11/2023 12:04

Sărbătoarea Sfantului Andrei comemorează momentul morţii martirice a apostolului, pe 30 noiembrie, in anul 60 după Hristos, cand a fost răstignit cu capul in jos pe o cruce in formă de X. În calend ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei