INCHIDE

Șase noi parcuri vor schimba fața cartierelor ieșene

Șase noi parcuri vor schimba fața cartierelor ieșene

Municipalitatea a lansat cel mai mare proiect de regenerare urbană din ultimii ani: peste 57.000 de metri pătrați de terenuri neîngrijite dintre blocuri vor fi transformați în parcuri moderne, cu bani europeni. Autorizațiile de construire au fost semnate.

Primarul Mihai Chirica a anunțat oficial demararea unui proiect strategic pentru oraș: transformarea a șase spații degradate în parcuri de proximitate, prin intermediul investiției „Iașul de după blocuri este orașul nostru”. Programul, evaluat la 54,49 milioane de lei (aproape 11 milioane de euro), este finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027 și vizează creșterea calității vieții în zonele dens populate ale Iașului.

Șase cartiere, șase intervenții majore în spațiul urban

Ieșenii din Alexandru, Dacia, Podul de Piatră, Țesătura, Cantemir și CUG vor avea acces, în următorii ani, la parcuri complet noi, construite în locul unor terenuri lăsate în paragină de zeci de ani.

Cele șase amplasamente însumează 57.643 mp, adică echivalentul a zece terenuri de fotbal. Toate zonele selectate sunt situate în interiorul cartierelor-dormitor, acolo unde aglomerația urbană și lipsa de vegetație reprezintă probleme cronice.

Alexandru cel Bun – Strada Bistrița (5.105 mp) - un spațiu sufocat de mașini va fi reconvertit în parc de cartier, cu zone de odihnă, alei și vegetație nou plantată.

Dacia – Strada Sarmisegetuza (21.584 mp) - cea mai amplă intervenție. O suprafață imensă, înconjurată de mai multe blocuri-turn, va fi reproiectată integral ca spațiu verde, cu locuri de joacă, trasee pietonale și mobilier urban modern.

Podul de Piatră – Bld. Regele Ferdinand I (12.410 mp) - un cartier vechi, intens circulat, dar lipsit de spații verzi, va câștiga un parc generos, menit să reducă poluarea și să ofere locuitorilor o zonă de relaxare la câteva minute de casă.

Țesătura – Bld. Regele Mihai I (11.135 mp) - un teren neamenajat va fi transformat într-un parc cu arbori maturi, alei și zone de întâlnire comunitară.

Cantemir – Șoseaua Națională (4.605 mp) - un cartier dens, cu foarte puține oaze de verdeață, primește un spațiu nou amenajat, adaptat atât adulților, cât și copiilor.

CUG – Aleea Tudor Neculai (2.804 mp) - chiar dacă este cel mai mic proiect, impactul local va fi semnificativ: zona dintre blocurile 937–939, până acum neîngrijită, va deveni un spațiu prietenos pentru locuitori.

Bani europeni pentru un oraș mai respirabil

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 3 – Infrastructură verde în zonele urbane. Municipalitatea a depus 20 de proiecte pentru finanțare prin această linie, însumând aproape 180 de milioane de euro. Dintre acestea, 19 sunt deja în evaluare, iar un proiect suplimentar – dedicat digitalizării administrației – va fi trimis la începutul anului viitor.

Iașul are alocate 132 de milioane de euro doar pentru proiecte de dezvoltare urbană prin programul regional, iar noile parcuri reprezintă una dintre cele mai consistente investiții în calitatea vieții ieșenilor.

Orașul se confruntă de ani buni cu o problemă structurală: lipsa spațiilor verzi reale între blocuri. Multe terenuri sunt ocupate de parcări improvizate, depozite de materiale, alveole neîngrijite sau suprafețe părăsite. În același timp, Iașul este printre orașele mari cu cea mai mică suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor, iar tendința trebuie inversată urgent.

Prin aceste investiții, municipalitatea încearcă să recupereze decalajul față de alte orașe din regiune și din țară, unde regenerarea urbană este deja o politică consolidată. Daniel BACIU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!