Rusia ar putea pierde războiul până în primăvară. Regatul Unit intenționează să ofere Ucrainei tancuri Challenger 2

21

Dimensiune font:

| 11-01-2023 12:55

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord examinează pentru prima dată de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei posibilitatea de a-i oferi acesteia din urmă tancuri, a relatat postul Sky News, citat de Reuters.

Conform unei surse neprecizate citate de postul britanic, de câteva săptămâni au loc discuţii despre trimiterea către Ucraina a circa zece tancuri Challenger 2.

Acesta este un tanc principal de luptă aflat în dotarea armatei britanice începând din anul 1994 şi care a fost desfăşurat în operaţiuni în Bosnia, Kosovo şi Irak.

Ministrul britanic de externe James Cleverly a declarat săptămâna trecută că Marea Britanie va continua să colaboreze cu aliaţii occidentali pentru ca Ucraina să primească ajutorul militar de care are nevoie în războiul cu Rusia.

”Tancurile ar putea într-adevăr să fie incluse, iar de unde vor proveni (…), care sunt aliaţii care le vor furniza, este ceva ce, evident, stabilim în coordonare cu fiecare” aliat, a spus James Cleverly după o întrevedere cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock.

Ucraina cere insistent tancuri occidentale, punând accent pe tancul german Leopard, dar până în prezent a reuşit să obţină doar tancuri franceze AMX-10RC, care de fapt sunt blindate de recunoaştere pe roţi echipate cu un tun de 105 mm.

Referindu-se la acestea din urmă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a susţinut luni că ele nu vor schimba fundamental desfăşurarea campaniei militare ruse în Ucraina.

‘‘Are puţin sens să vorbim doar despre decizia Franţei. Ştim că Europa colectivă, NATO şi SUA au oferit Ucrainei arme de miliarde de dolari. Acestea nu pot şi nu vor putea schimba nimic în Ucraina (…), pot doar să provoace şi mai multă durere poporului ucrainean şi să-i prelungească suferinţa”, a spus Peskov, potrivit agenţiei EFE, informează agerpres.ro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Marcel Ciolacu, bărbat cu oamenii plătiți mai prost decât țăranii din picturile lui Octav Băncilă
17/05/2024 06:35

Curajosul premier de Buzău si-a făcut ”scut” din copii ca să se apere impotriva muzeografilor, care refuză să participe la ”Noaptea europeană a muzeelor” pe motiv că sunt bătaia de joc a guverna ...

Tensiuni politice la Bratislava, în urma tentativei de asasinat la adresa premierului Fico
17/05/2024 06:32

Ministrul de interne al Slovaciei, Matus Sutaj Estok, a declarat miercuri noaptea că tara sa se află in pragul unui război civil din cauza tensiunilor politice după tentativa de asasinare a premierului Robe ...

17/05/2024 06:29

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, joi, că i-au fost semnalate mai multe cazuri de produse romaneşti eliminate de pe rafturile marilor retaileri. Intrebat in legătură cu faptul că mai multe ...

Cornel Nistorescu:Ciolacu, nu fi lepră că se vede!
16/05/2024 17:15

Fomist după putere si după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis si Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale si că-l incurajeaz ...

Lovitură de teatru! Campania electorală din Slovacia pentru europarlamentare ar putea fi suspendată / Apelul lui Pellegrini după atacul împotriva lui Fico
16/05/2024 15:36

Presedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, propune suspendarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Propunerea este făcută ca urmare a tentativei de asasinat care l-a vizat pe premie ...

Vladimir Putin a aterizat în China pentru o vizită de două zile
16/05/2024 07:33

Vladimir Putin a aterizat in China pentru o vizită de două zile Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi in China pentru o vizită de două zile in cursul căreia se va intalni cu omologul său chinez Xi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei