„Aşa arată România”!

 „Am fost odată tânăr. Şi atunci mi se părea că tot laptele şi toată mierea sunt în Vest”...

 La Iaşi, pe strada „Nicolae Gane” nr. 27, în vecinătatea „Pogorului” şi a Televiziunii, „La Conac. Loc de tradiţie românească” a apărut „ca o stare de revoltă la adresa «inerţiei» vieţii contemporane”.
„Am fost odată tânăr. Şi atunci mi se părea că tot laptele şi toată mierea sunt în Vest. Mi-am păstrat starea asta până într-o zi. Eram cu familia pe undeva prin Austria şi eu îi tot arătam fiului meu: «Uite tată ce organizaţi sunt ăştia, uite autostrăzi, uite eoliene, uite oameni cu biciclete pe străzi, uite, lumea zâmbeşte! Hai să ne mutăm aici!», am zis. «Cum să ne mutăm?», a întrebat el. «Uite-aşa, să trăim aici». Şi fiu-meu, la 4 ani, mi-a zis: «Tata, dar dacă Dumnezeu ne-a lăsat la noi acasă, cum să plecăm?» Atunci am înţeles că noi suntem ca nişte copaci şi rădăcinile noastre nu sunt din întâmplare acolo unde sunt”, povesteşte „omul-care-a-avut-un-vis”.
Nu vrea să i se spună nici „patron” (cum ar suna: „patronul unui vis”?), nici „şef” şi, în genere, nu vrea să se vorbească despre el. Îi vom spune, totuşi, „Hangiul”, cum a glumit el însuşi, într-o doară. Îl veţi cunoaşte, dacă veţi trece pragul „visului” său, la „Conacul” ce nu-i nici mai mult, nici mai puţin decât un loc de tradiţie, un loc în care România este normală şi frumoasă. Pentru că în clădirea al cărei an de naştere este 1906, „Hangiul” îşi întâmpină oaspeţii cu frânturi de poveşti şi de istorie. „Vin străinii şi ne felicită, ei iau cunoştinţă aici de România adevărată. Le explic despre lemnul sculptat de meşter, despre floricelele astea de pe ie, că pe timpuri femeile nu stăteau să se uite la seriale cu turci, ci făceau lucruri cu dragoste”.
A fost şi „Hangiul” o parte din generaţia cu cheia la gât, unul dintre cei ca noi, care au acum de mulţumit unui înger păzitor, pentru multe, tare multe rele ce ar fi putut să se întâmple! „Acum realizez pe câte macarele m-am căţărat, pe câte termocentrale, cum mergeam ca ţăcăniţii pe banda de cărbuni, până la nivelul etajului al treilea”...
Peste ani, tot ca mulţi alţii, şi-a spus că misiunea sa este să-şi protejeze familia. „Am făcut o căsuţă undeva lângă pădure, copiii mei se jucau cu fazanii, se trezeau în miros de «pâne», eu căutam caş pe la stână, făceam ce face un gospodar... Dar ţinându-i pe copiii mei acolo, mi-am dat seama că voi creşte doi porumbei albi, cărora am să le dau drumul într-o societate uşor poluată”. De aici a venit următorul gând: nu e suficient să schimbi casa ta, familia ta! „Atât cât se poate, trebuie să încerci să schimbi societatea în care trăieşti. Cineva trebuie să facă ceva! Cred că România e frumoasă şi de aceea am început puzzle-ul acesta”.
Proiectul „La Conac”... a început acum un an şi jumătate şi toată „ecuaţia” se întâmplă pentru că un om încă mai crede că starea de normalitate este căutată şi pentru că i s-au alăturat şi alţii, într-un efort comun. „Simt că trăim nişte vremuri de renaştere şi mă bucur de fiecare dată când întâlnesc pe cineva care simte la fel. Adineauri, un pictor îmi spunea că se reîntâmplă, se reînfiripă nişte lucruri. În orice loc din ţara asta ar trebui să existe cel puţin un element din cele pe care le vedeţi aici, pentru că aşa arată România”.

Iaşi: „La Conac. Loc de tradiţie românească” - GALERIE FOTO

Restul dichisurilor sunt de descoperit „la faţa locului”, de luni până duminică, între orele 12.00 şi 22.30, „întâi-şi-ntâi” cu turte calde, dintre cele a căror vedere „dezamorsează” oamenii.