„Toate lucrurile au o poveste, niciunul nu e de la artizanat”

 „Vedeţi domnişoarele acestea frumoase, care ne ajută să servim la mese? Au venit îmbrăcate normal, cum am ajuns să ne îmbrăcăm cu toţii, de la mall. Când şi-au pus iile, din frumoase cum erau, s-au făcut şi mai frumoase! Oamenii se schimbă cu totul în vecinătatea lucrurilor făcute cu dragoste”.

 Locurile în care se întâlnesc spiritele cele bune se cuibăresc în minte. Va fi unul dintre ele „Conacul” de la Iaşi, „Loc de tradiţie românească”, şi veţi şti asta, chiar înainte să vă înfruptaţi din fabuloasele bucate, după cele dintâi schimburi de priviri cu oamenii de aici.
La intrare, o oglindă reflectă, de mai bine de un veac, prezentul. Rama din lemn masiv poartă prin vreme cicatricea unui glonte, dintr-o zi de război, şi oricâte alte chipuri s-ar oglindi aici în vreme de pace nu pot atenua rana. „Au fost generaţii care au murit, generaţii care au făcut puşcărie... Şi acum nouă nu ni se mai cere nimic”, spune „Hangiul”, care a adunat „La Conac” lucrurile ce i-au şoptit, în diverse împrejurări, poveştile României frumoase. Tocmai de aceea, crede el, am putea face România frumoasă: pentru că nu ni se cere nimic!
A descoperit un meşter care face troiţe şi care dăltuieşte în lemn tot felul de minunăţii. Creaţiile populare ce poartă „amprenta” Marcel Apalaghiei, unul dintre fondatorii Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, şi-au găsit aici suratele: „L-am deturnat puţin, propunându-i să facă el mobilierul de la Conac. Aşa am aflat că foloseşte un banc de lucru care are vârsta bunicului meu”, spune „Hangiul”. Să fi fost coincidenţă? „Nu există coincidenţe. Cum se zice, e modul lui Doamne-Doamne de a se face cunoscut. Din când în când trebuie să mai simţim legătura cu verticala...”
Tot aşa se explică prezenţa „La Conac” a unor „măiastre” lucrări semnate Catinca Popescu: la aproape 80 de ani, reputata pictoriţă naivă este un exemplu de energie!
Vorbă după vorbă, în drum spre „cuptiorul lu' bunicu”, ce poartă urmele focului înteţit pentru câteva serii de „plăşinti”, trecem pe lângă o pendulă veche de 200 de ani, ce îşi continuă istoria, tronând deasupra cărţilor, lângă pagini de ziare din secole trecute. „Hangiul” a înrămat „Neamul românesc”, fondat de Nicolae Iorga (prima pagină a unui exemplar din 1919), şi tot felul de alte nebănuite aduceri aminte: „Cine ştie pentru cine şi, mai ales, de câte ori o fi bătut pendula aceasta?”...
Poate că avem cu toţii astfel de obiecte pe care le păstrăm cu drag, prin preajmă, dar câţi dintre noi ne gândim să bucurăm şi privirile celorlalţi? „Acum doi ani, când m-am apucat de treabă, a fost după o discuţie cu Doamne-Doamne. I-am cerut, realmente, să-mi dea puterea să schimb oamenii. Şi uite că, uşor-uşor, pare-se că lucrurile funcţionează. Oamenii care vin pe aici se comportă într-un anume fel, de la cei mai sensibili, cărora le dau lacrimile când îşi opresc privirea pe un detaliu sau altul, până la băieţii care vin din club. Se desprinde câte unul din bandă şi mă felicită”.
În astfel de momente, „Hangiul” le povesteşte cum pereţii sunt făcuţi „la mătură” (rar am văzut „tapet” mai rafinat!), brâiele au motive populare dintre cele mai vechi, uitate de vremuri şi de oameni prin cărţi de specialitate, redescoperite odată cu gândul „României frumoase”.
Serile sunt cu muzici, La Conac. „Avem taraful nostru, cu trei copii frumoşi şi talentaţi, de la Conservator. Cântăm melodii de altădată, nu ne pricepem să agităm. Am observat că oamenii dacă stau la lumânare, devin mai buni, îi văd liniştiţi... Uneori întreabă ei: ne aprindeţi lumânarea?”... Aşa vor fi ştiind dacă au întârziat „La Conac” preţ de „o lumânare” sau două – iată noua unitate de măsurat timpul, în dealul Copoului, pe pe strada „Nicolae Gane” nr. 27, în vecinătatea „Pogorului” şi a Televiziunii.

Citiţi şi: „Aşa arată România”!