Tradițiile de Crăciun în lume

Tradiţiile de Crãciun sunt multe şi diferã de la o ţara la alta. Crãciunul este pentru creştinii din toatã lumea ziua Naşterii Domnului, dar pentru alţii este o sãrbãtoare pãgânã care marcheazã solstiţiul de iarnã sau pur şi simplu o zi liberã. În lume, existã diverse moduri de sãrbãtorire a Crãciunului, iar site-ul TourMagazine.fr ne prezintã câteva din obiceiurile şi tradiţiile specifice acestei zile.

Israel

Ierusalim şi Nazareth, douã oraşe sfinte din Israel, sunt la originea acestei sãrbãtori creştine. Ierusalimul este unul din cele mai magice locuri din lume pentru sãrbãtorirea Crãciunului. Locul Patimilor lui Iisus, Ierusalimul atrage în fiecare an milioane de pelerini din lumea creştinã. La intrarea în Ierusalimul vechi, în cartierul musulman, la Poarta Leilor, începe Drumul Crucii. La fel ca Iisus acum 2000 de ani, pelerinii creştini pot sã meargã pe urmele lui pe acest celebru drum, pe care sunt clar marcate 14 locuri de oprire, care-i permit turistului sau pelerinului sã retrãiascã istoria milenarã. Drumul Crucii se încheie la Biserica Sfântului Mormânt, consideratã drept locul unde a fost crucificat Iisus.

Sunt multe locuri de pelerinaj în acest oraş sau în apropierea lui, ca de exemplu Poarta Damascului, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Muntele Sion, Muntele Mãslinilor.

Nazareth, leagãnul creştinismului, este, potrivit tradiţiei, locul miracolului Bunei Vestiri aduse de Arhanghelul Gavriil, Fecioarei Maria, şi al copilãriei lui Iisus Hristos.

Aceste locuri sfinte se împodobesc şi ele de Crãciun în aşteptarea vizitatorilor şi pelerinilor, pãstrând o atmosferã sfântã şi solemnã.

India

Deşi Crãciunul este un eveniment tipic creştin, el este sãrbãtorit şi de comunitatea hindusã. Într-adevãr, în India, Buddha şi Iisus pot foarte bine coexista cu Ganesh, Lakshmi, Krishna şi Radha pe altarul fiecãrei familii.

În India, care are aproape un miliard de locuitori, sunt 26 de milioane de creştini. Ziua de Crãciun este de altfel zi liberã, fiind consideratã sãrbãtoare naţionalã. La originea acestei sãrbãtori este Sfântul Apostol Toma, cel care, cel care a creştinat India. Primele aşezãminte creştine dateazã din secolul al IV-lea era noastrã.

Marile oraşe, precum Bombay şi Calcutta, se împodobesc la fel ca oraşele din ţãrile occidentale. Diferenţa constã în bradul de Crãciun. În zonele tropicale, bananierii şi mangotierii sunt împodobiţi cu lumânãri, panglici şi jucãrii.

În sudul ţãrii, creştinii pun candele pe acoperişul casei sau le agaţã de pereţi, la fel cum se procedeazã în timpul sãrbãtorii hinduse Diwali, care evocã victoria binelui asupra rãului.

Japonia şi China

Crãciunul este o tradiţie recentã în Japonia şi în China, care nu este adoptatã doar de comunitatea creştinã. Este însã în primul rând o sãrbãtoare comercialã, la fel ca Sfântul Valentin. Nu are aproape deloc încãrcãturã religioasã. De altfel, se sãrbãtoreşte mai ales Moşul Nicolae şi mai puţin naşterea lui Iisus.

Pentru japonezi, Noul An rãmâne sãrbãtoarea cea mai importantã. Atunci se reuneşte întreaga familie, în timp ce Crãciunul este sãrbãtorit mai ales între prieteni. Totuşi, în ajunul Crãciunului, magazinele sunt deschise şi cei care vor sã-l petreacã la un restaurant bun, trebuie sã-şi rezerve cu câteva sãptãmâni înainte o masã.

Cehia

În Cehia, aroma vinului fiert, a diferitelor prãjituri, cãldura castanelor prãjite, strãzile bogat decorate, târgurile tradiţionale, brazii împodobiţi cu ghirlande şi globuri amplasaţi în toate pieţele, totul contribuie la crearea unei atmosfere specifice Crãciunului.

şi în Cehia, Moş Nicolae este cel care vine primul, însoţit de un drãcuşor şi de un înger. El le împarte dulciuri şi mici cadouri copiilor cuminţi. Cei care nu au fost cuminţi primesc un cartof sau un cãrbune din partea drãcuşorului.

Cehii încep sã sãrbãtoreascã Crãciunul din prima duminicã de Advent. Ei adorã ieslele, de aceea poţi vedea sute sau chiar mii de iesle în pieţe, în târguri, sub brad, în biserici. Aşa se explicã faptul cã în Cehia sunt mai multe muzee consacrate ieslelor. Cel mai cunoscut este cel din Trebechovice pod Orebem, care are o colecţie de peste 300 de iesle confecţionate din diferite materiale. Cea mai preţioasã este ieslea automatã de la Probošt, compusã din peste 2.000 de elemente.

Renumit este şi muzeul ieslelor din hârtie de la Zábrdì u Husince, în sudul Boemiei, unde se aflã circa 800 de asemenea iesle din lumea întreagã. Cele mai mari au aproape patru metri, iar cele mai mici încap într-o cutie de chibrituri. Muzeul din Zábrdì este deschis tot anul, iar intrarea este liberã. Lângã Praga, se aflã Muzeul ieslelor din Karlštejn, unde, în afarã de iesle mecanice, existã şi câteva unicate confecţionate din zahãr sau din pâine.

De la masa de Crãciun nu trebuie sã lipseascã crapul pane, în afarã de carnea de porc, şi salata din cartofi. În unele familii se serveşte linte, deoarece existã credinţa cã ea aduce bunãstare financiarã. Alţii mãnâncã înainte de felul principal ciorbã de peşte.

Ajunul Crãciunului se numeşte Stedry den (ziua mâinii deschise), iar seara se fac cadouri. Cadourile sunt aduse de Jezisek (Micul Iisus), care-şi anunţã venirea cu un clopoţel dupã care dispare. Cadourile se aşeazã sub Pomul de Crãciun şi sunt deschise dupã cina din seara de Ajun. Oamenii se duc apoi la bisericã pentru slujba de la miezul nopţii. Unul dintre obiceiurile populare este prezicerea viitorului, cu ajutorul unui mãr tãiat în curmeziş. Dacã apare o stea, anul va fi bun, dacã apare o cruce, anul va fi rãu.

Germania

În Germania, Adventul, cele patru sãptãmâni de post care preced Crãciunul, este marcat de obiceiuri ancestrale.

În cele 24 de zile, copiii, dar şi adulţii, deschid în fiecare zi una din ferestrele calendarului de Advent sau desfac mici pachete numerotate. Acest calendar este confecţionat din hârtie şi are câte o fereastrã pentru fiecare zi, în spatele cãreia se aflã câte o jucãrie sau o bomboanã. În spatele ferestruicilor se mai aflã câte o imagine sau un fragment din istoria Naşterii lui Iisus. Uneori, chiar unele edificii se transformã în gigantice calendare de Advent, mai ales clãdirile primãriilor.

Pentru fiecare duminicã, se aprinde câte o lumânare pe coroniţa de Advent. Ornamentele specifice pentru decorarea caselor sunt piramidele din lemn confecţionate manual şi suporturile de lumânãri în formã de semicerc (schwippbogen) care lumineazã ferestrele.

Pomii din grãdini sunt împodobiţi cu ghirlande luminoase, la fel şi vitrinele sunt iluminate de sãrbãtoare.

Începutul Sãrbãtorilor de iarnã din Germania este marcat de Sfântul Nicolae (Niklaus), la 6 decembrie. În seara de 5 decembrie, Moş Nicolae (Knecht Ruprecht, moşul cu nuieluşã), coboarã din cer într-o sãniuţã plinã de dulciuri şi cadouri. Copiii îşi pun pantofiorii bine curãţaţi într-un anumit loc, iar în dimineaţa zilei de 6 decembrie se duc repede sã vadã ce le-a adus Moşul, dacã nu cumva a venit doar „Knecht Ruprecht”, care are mereu un sac cu nuieluşe pentru a-i pedepsi pe cei ce nu au fost cuminţi.

Sãrbãtoarea Sfântului Nicolae şi Adventul sunt în Germania, dar şi în Austria, la fel de populare ca şi Crãciunul.

Cadourile de Crãciun (Bescherung) se dau în seara de Ajun, iar tradiţia a început cu Martin Luther şi conotaţia datã obiceiului este celebrarea darului fãcut de Dumnezeu prin Fiul Sãu. Cadourile se pun sub brad, tatãl familiei aprinde lumânãrile şi sunã dintr-un clopoţel, dupã care copiii pot sã intre în camera în care se aflã bradul de Crãciun. Se cântã colinde şi se trece la masã.

Perioada Adventului este o adevãratã sãrbãtoare a deliciilor culinare: turtã dulce, chec cu fructe uscate numit „stollen”, biscuiţi, figurine din marţipan, castane şi multe ale bunãtãţi.

De la masa de Crãciun nu trebuie sã lipseascã gâsca la cuptor cu varzã roşie şi bulete de cartofi sau crapul.

Franţa

Francezii sãrbãtoresc ziua de Crãciun în diferite feluri. Creştinii se duc la slujba din seara zilei de 24 decembrie sau îşi amenajeazã acasã o iesle reprezentând naşterea lui Isus, cu Sfânta Fecioarã, Iosif, un mãgar şi un bou.

Alţii, mai superstiţioşi, obişnuiesc sã taie un mãr ca sã afle ce le rezervã anul viitor sau pun un solz de crap sub farfurie, de revelion, ca sã aibã mai mulţi bani în anul care vine.

Pentru marea majoritate a francezilor, Crãciunul rãmâne înainte de toate o sãrbãtoare comercialã, când Moşul, îmbrãcat în roşu, pune o mulţime de cadouri sub brad, în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Dar în alte pãrţi, nu Moş Crãciun este actorul principal. În Spania, de exemplu, nu el aduce cadouri, ci Regele Magilor, la 6 ianuarie, iar în Germania, binefãcãtorul este Moş Nicolae.

Lituania

În Lituania, ajunul Crãciunului este o sãrbãtoare familialã importantã. Ziua de 24 decembrie se numeşte „Kucios”, iar ziua de Crãciun „Kaledos”. Aceastã zi este pregãtitã cu grijã, se face o curãţenie serioasã în casã. Deşi Biserica Catolicã nu impune postul, oamenii nu mãnâncã deloc carne în ajunul Crãciunului. Pentru seara de Crãciun, se pregãtesc douãsprezece feluri de mâncare, reprezentând numãrul apostolilor lui Isus. Se fac obligatoriu faimoasele „kuciukai”, nişte prãjiturele rotunde din fãinã, drojdie, dar fãrã unt. Pe masã trebuie aranjate diversele mâncãruri tradiţionale, printre care heringul sau alt fel de peşte, supa de mac, o bãuturã obţinutã din afine roşii („kiselis”), salatã, ciuperci, cartofi copţi, varzã acrã cãlitã, fãrã carne, pâine.

Pe masã se pune, de asemenea, o farfurie cu atâtea bucãţi de azimã câţi persoane sunt la masã. Aceste bucãţi de azimã se numesc „Dievo pyragai” sau prãjiturelele Domnului. În unele regiuni din Lituania, se mai pun şi mere - simbolul pãcatului originar.

În cursul lunii decembrie la Vilnius se organizeazã mai multe concerte şi manifestaţii culturale, târguri cu articole artizanale şi produse alimentare tradiţionale. Sãrbãtorile de iarnã se încheie la începutul lui ianuarie, de Boboteazã, cu o paradã şi un spectacol consacrat celor Trei Magi.

În Lituania, tradiţiile creştine sunt foarte puternice şi aceastã sãrbãtoare este foarte importantã pentru toţi lituanienii.

Finlanda

Crãciunul este în Finlanda cea mai mare sãrbãtoare a anului, potrivit site-ului TourMagazine.fr.

Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângã decoraţiunile obişnuite, se mai agaţã în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânãri. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de pãsãri. E semn de recolte bogate şi unii ţãrani finlandezi nici nu se aşeazã la masa de Crãciun pânã când nu sunt siguri cã pãsãrile au mâncat. Dupã-amiaza, finlandezii se duc la saunã şi apoi întreaga familie se adunã în jurul mesei şi aşteaptã vizita lui Moş Crãciun. Cina festivã este compusã, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garniturã de cartofi natur, fripturã de porc, de pui, legume fierte, prãjituri şi fructe. Dupã masã, toatã lumea merge la mormintele rudelor.

Potrivit tradiţiei finlandeze, Sfântul Toma este cel care aduce Crãciunul, la 21 decembrie, când se organizeazã şi un târg cu numele acestuia, iar Sfântul Knut încheie perioada sãrbãtorilor de iarnã, la 13 ianuarie. Târgurile de Sfântul Toma oferã decoraţiuni fãcute manual şi specialitãţi culinare. Cel mai renumit este cel de la Helsinki, de la Esplanade Park, care reuneşte circa 150 de vânzãtori.

Un eveniment important al lunii decembrie este sãrbãtorirea Sfintei Lucia (Sankta Lucia), în ziua de 13. Aceastã sãrbãtoare vine dintr-o tradiţie popularã suedezã, introdusã în Finlanda în 1950. Este vorba de alegerea, dintre fetele tinere, a celei care va fi „Lucia naţionalã”. Îmbrãcatã cu o rochie lungã, albã şi purtând o coroanã cu beculeţe aprinse pe cap, Lucia apare pentru prima datã pe 13 decembrie. Pânã la sfârşitul lunii decembrie, ea viziteazã spitalele, şcolile şi asistã la diverse sãrbãtori, purtând un mesaj de luminã, speranţã şi caritate.

Moş Crãciun sau Joulupukki în finlandezã nu este altcineva decât acel bãrbat îmbrãcat în roşu care locuia la început în Munţii în Korvatunturi, în nordul Laponiei, şi care vine pe o sanie trasã de reni. În 1985, s-a construit în apropiere de Rovaniemi, pe cercul polar, orãşelul lui Moş Crãciun. Astãzi aşezarea include Oficiul Poştal al lui Moş Crãciun, unde acesta primeşte corespondenţa sositã din întreaga lume, Biroul lui Moş Crãciun unde sunt citite scrisorile, dupã ce au fost triate de spiriduşi, iar în apropiere se aflã Parcul lui Moş Crãciun. În Casa lui Moş Crãciun se aflã un magazin cu suveniruri „made in Laponia” şi un restaurant cu mâncãruri tradiţionale.

SUA

În Statele Unite, sãrbãtorile de sfârşit de an sunt marcate mai ales de Ziua recunoştinţei, sãrbãtoritã în a treia zi de joi din luna noiembrie cu tradiţionalul curcan umplut cu castane.

La sfârşitul sãptãmânii respective, la New York se organizeazã o paradã spectaculoasã, care marcheazã în mod simbolic deschiderea sezonului de cadouri. Pânã la Crãciun, americanii fac cumpãrãturi masive.

Dar şi sãrbãtoarea de Crãciun are magia ei, datoritã lui Santa Claus, acest episcop creştin, aflat la originea lui Moş Crãciun, şi a cântecelor specifice, cel mai celebru fiind „Jingle bells”.

Americanii îşi decoreazã casele cu ghirlande luminoase şi copii îşi agaţã nişte ciorapi speciali de şemineu, în care sã primeascã darurile de la Santa Claus, ce vine prin cer cu sania trasã de nouã reni şi coboarã prin horn.

Americanii nu au un mediu tradiţional de Crãciun. În general, ei mãnâncã fripturã de vitã, iar aperitivele conţin neapãrat somon afumat, preparat în diferite feluri. La Casa Albã se serveşte „Prãjitura prezidenţialã”, preparatã dupã o reţetã veche de peste douã secole, din vremea lui Abraham Lincoln, cu cireşe, migdale, petale şi sirop de trandafiri. Aceasta tradiţie este unicã în lume. În vestul Americii este servitã tradiţionala bãuturã „eggnog”. Ea se preparã în vase mari de sticlã şi conţine brandy, rom, ouã şi lapte, la care se adaugã câteodatã scorţişoarã sau nucşoarã.

Brazi împodobiţi sunt peste tot, cel mai cunoscut fiind cel de la Rockefeller Center, o adevãratã atracţie turisticã şi pentru cei care nu sãrbãtoresc Naşterea Domnului.

Spania

Tradiţiile de Crãciun sunt multe şi diferã de la o ţara la alta. Crãciunul este pentru creştinii din toatã lumea ziua Naşterii Domnului, dar pentru alţii este o sãrbãtoare pãgânã care marcheazã solstiţiul de iarnã sau pur şi simplu o zi liberã.

Spania este prin excelenţã ţara sãrbãtorilor. Prima datã specialã pentru sfârşitul de an este 22 decembrie, ziua extragerilor pentru Loteria de Crãciun, la care participã practic toţi spaniolii, şi care este o ocazie în plus pentru o sãrbãtoare în plinã stradã.

Urmãtoarele date importante, care sunt fãrã îndoialã cele mai familiale, sunt 24 şi 25 decembrie: „Nochebuena” şi Ziua de Crãciun. Întreaga familie se reuneşte în jurul mesei de pe care nu lipsesc felurile tradiţionale, precum cele din carne de oaie sau dorada, dar şi dulciurile specifice acestei perioade, ca de exemplu „turron” (nuga din miere, zahãr, albuş şi migdale), „polvorones” (prãjiturele din fãinã, unt, zahãr, drojdie şi migdale mãcinate) şi marţipan.

Conform tradiţiei, în Spania, masa nu se serveşte mai devreme de ora nouã sau zece. Dupã aceea, oamenii participã la slujba de la miezul nopţii, numitã „La Misa Del Gallo” (Misa cocoşului).

Pe 28 decembrie, spaniolii sãrbãtoresc ziua Sfinţilor Inocenţi (având la origine uciderea pruncilor de cãtre regele Irod), care deşi aminteşte de un eveniment sângeros, este plinã de obiceiuri mai curând hazlii şi distractiv, asemãnãtoare cu ziua de 1 aprilie din România. De asemeni, pe aceastã datã copiii se bucurã de numeroase jocuri şi petreceri.

Pe 31 decembrie, cu ocazia ajunului Anului Nou („Nochevieja” sau „Noaptea veche”) , spaniolii obişnuiesc sã mãnânce carne de porc, întrucât acest animal este considerat un simbol al norocului în urmãtorul an. În timp ce se aşteaptã ca ceasul sã batã ora 12 noaptea, se împart câte 12 boabe de strugure fiecãrei persoane prezente, urmând ca ele sã fie mâncate pe rând, la miezul nopţii, la fiecare bãtaie care marcheazã apropierea orei 12. Potrivit credinţei spaniole, dacã cele 12 boabe sunt mâncate la timp, atunci anul urmãtor va fi plin de noroc.

Ciclul sãrbãtorilor de iarnã ia sfârşit la 5-6 ianuarie, când se organizeazã mari parade care îi celebreazã pe cei Trei Regi în calea lor cãtre Bethleem. Îmbrãcaţi somptuos, Regii aruncã bomboane copiilor ce asistã la sãrbãtoare. Potrivit tradiţiei, copiii primesc darurile de Crãciun, aduse de cãtre cei trei Magi sau Regi, în ziua de 6 ianuarie, de Epifanie, Boboteazã sau Noaptea Regilor.

Spaniolii aşeazã în centrul sãrbãtorii de Crãciun din familie scenele nativitãţii, scene reprezentând Naşterea lui Hristos, numite „nacintiento” (naştere) sau „belen” (Bethleem). Aceste mici scene ale nativitãţii îşi fac apariţia, în preajma Crãciunului, şi în marile pieţe publice, precum şi în biserici. Deşi pomii de Crãciun au cãpãtat o oarecare popularitate în ultimul timp, scenele nativitãţii rãmân simbolul consacrat al Crãciunului în Spania.

Marea Britanie

La începutul lui decembrie, englezii trimit felicitãri membrilor familiei şi îşi decoreazã casa şi grãdina în roşu şi verde, mai ales cu plante perene (evergreen) care rãmân verzi tot timpul anului (iederã,vâsc, laur). De la englezi vine obiceiul trimiterii de felicitãri, acesta fiind iniţiat de cãtre Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului J.C.Horsley sã deseneze o felicitare, care apoi a fost imprimatã în alb şi negru şi coloratã de mânã. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare popularã în 1849.

În ajunul Crãciunului, copiii cântã celebrele „Christmas carols” pe stradã şi primesc în schimb mici cadouri sau bomboane. Înainte de a merge la culcare, copiii lasã, lângã şemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moş Crãciun, astfel încât acesta sã-şi poatã reface forţele în timpul lungii sale cãlãtorii. Dimineaţa, aceştia îşi pot deschide cadourile strecurate în şosete, agãţate lângã şemineu sau la picioarele patului.

În Marea Britanie, nu existã Crãciun fãrã tradiţionalul curcan cu castane şi faimosul pudding. Pomul de Crãciun a fost popularizat de cãtre prinţul Albert, soţul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regalã, pentru întâia datã, în 1840. Din 1947, la fiecare Crãciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crãciun, care strãjuieşte Piaţa Trafalgar în amintirea colaborãrii anglo-norvegiene din perioada celui de-al Doilea Rãzboi Mondial.

Nu trebuie uitatã, la masa de Crãciun, tradiţia veche de 150 de ani a pocnitorilor (crackers), ascunse sub farfurii.

La Londra, în Hyde Park, Winter Wonderland rãmâne deschis timp de cinci sãptãmâni, spre bucuria copiilor, dar şi a adulţilor, care se pot distra pe cel mai mare patinoar în aer liber din Londra sau se dau pe un tobogan imens, fac cumpãrãturi într-un târg special organizat pentru cadourile de sfârşit de an, pot asculta concerte de Crãciun sau face plimbãri cu calul.

Celebrul Festivalul al Îngerilor din York (nordul Angliei) creeazã adevãrata magie a Crãciunului. Oraşul York se transformã într-o ţarã a minunilor hibernale: sculpturi din gheaţã, standuri cu diferite produse, degustãri în aer liber, spectacole de stradã, parada îngerilor.

Târgul de Crãciun din Manchester este considerat unul din cele mai vizitate din Anglia, deoarece el oferã produse din întreaga lume.

La Londra se organizeazã în fiecare iarnã un festival cunoscut sub numele de „Frost Fair”, care se desfãşoarã între galeriile Tate Modern şi teatrul Shakespeare's Globe, pe malurile Tamisei. În aceastã zonã, li se oferã turiştilor şi localnicilor tot felul de atracţii: colinde, standuri cu cadouri de Crãciun, plimbãri cu sania trasã de câini husky, sculpturi în gheaţã, spectacole de teatru de stradã.

Islanda

În Islanda, ţara gheţii şi a zãpezii vin treisprezece Moş Crãciun! Cu treisprezece zile înainte de Crãciun, primul Moş Crãciun coboarã din munţi, ocoleşte fiecare casã şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacã au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (scratch cards), iar dacã au fost rãi – un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa pânã pe 25 decembrie când primul se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de al doilea şi tot aşa pânã pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numitã „Al treisprezecelea” şi este consideratã de islandezi ultima zi de Crãciun pentru cã, în aceastã zi, ultimul Moş Crãciun se întoarce la casa lui.

Rusia

În epoca URSS-ului, puţini ruşi sãrbãtoreau într-un mod religios Crãciunul. Anul Nou (Revelionul) era momentul în care cel numit Moş Gerilã aducea cadouri copiilor. Dupã cãderea comunismului, Crãciunul a devenit o tradiţie, însã majoritatea ruşilor sunt ortodocşi de rit vechi şi îl sãrbãtoresc pe 7 ianuarie. În ţinuturile rurale din Rusia, în seara de Ajun, în faţa samovarului se adunã cunoscuţii, care petrec şi se bucurã împreunã, pe acordurile unei muzici interpretate la mandolinã, la armonicã şi la cobzã. Un grup de fete stau pe scaun şi ascultã, iar stãpâna casei ia un pumn de grâu şi-1 aruncã la picioarele acestora. Apoi, pleacã în curte şi revine cu o gãinã, cãreia îi dã drumul în odaie, acolo unde aruncase grâul mai devreme. Se spune cã fata spre care se duce gãina va fi prima care se va mãrita.

Grecia

Crãciunul în Grecia este o sãrbãtoare destul de zgomotoasã. În Ajun, grecii nu dorm, la miezul nopţii începând focurile de puşti, pistoale sau rachete. În aceastã noapte, în Grecia domneşte veselia, duşmanii se împacã, iar bogaţii dãruiesc alimente celor mai puţin favorizaţi de soartã. Pentru a se proteja, oamenii ard tãmâie sau lasã pe ici pe colo cadouri care sã-i îmbuneze pe spiriduşi. De asemenea, mai au un obicei: ţin în casã un bol cu apã în care scufundã o cruciuliţã de lemn decoratã cu busuioc. Apa astfel sfinţitã, se împrãştie în fiecare colţ al casei pentru a alunga spiritele rele.

Italia

La serbãrile Crãciunului, în Italia, II Bambino (iconiţa Pruncului Sfânt, cioplitã într-un trunchi de arbore din grãdina Mãslinilor) este scos la vedere, veşmântul sãu fiind împodobit cu o mulţime de pietre scumpe. Vreme de opt zile, copiii sãrbãtoresc în felul lor Naşterea lui Iisus, în faţa unei mulţimi care se închinã Pruncului Sfânt. De fapt, în Italia, sãrbãtorile Crãciunului încep în ultima duminicã din post. În acest timp, pe strãzi, ziua şi noaptea, se aud cântece de Crãciun, interpretate la chitarã, mandolinã, fluier şi cimpoi. Crãciunul este în mod special o sãrbãtoare de familie. În locul bradului este luatã uneori o iesle cu Pruncul Sfânt, singura excepţie fiind Sicilia. Acolo darurile pentru copii se dau abia pe 6 ianuarie „Ziua celor trei magi”. Atunci, cei mici o aşteaptã pe Befana care vine prin horn ca sã le punã cadouri în pantofi.

Norvegia

Ca în toate ţãrile nordice, Crãciunul este considerat urmarea unei vechi sãrbãtori pãgâne. Potrivit unei legende norvegiene, dupã 35 de zile de întuneric, în care oamenii au stat înspãimântaţi în colibe, a fost trimis un sol pe cel mai înalt munte pentru a vedea dacã a rãsãrit soarele. La vestea cã lumina se apropia, o mare bucurie îi cuprindea pe nordici şi atunci începea marea sãrbãtoare. Norvegienii considerã cã, de Crãciun, morţii îi colindã pe cei vii. Naşterea Domnului este celebratã prin jocuri şi strigãte de bucurie, cântece şi daruri. Donatorul cadoului îl înfãşoarã într-o legãturã de paie sau fân şi îl ascunde într-un sac plin cu paie de ovãz. La momentul oportun, se duce şi se leagã sacul deasupra uşii persoanei cãreia îi este destinat cadoul, iar atunci când persoana vine acasã, sacul îi cade deodatã în cap, spre bucuria conspiratorilor care stau pe aproape. Gãsirea cadoului este urmatã de îmbrãţişãri şi de urãri de bine.

Elveţia

Samichlaus(Moş Crãciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crãciun în casele oamenilor. Acest obicei se pãstreazã din 1775. O altã tradiţie a elveţienilor este „Parada ridichilor luminate”. Copiii, ajutaţi de pãrinţi, se înarmeazã cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijã câte o ridiche mare de lunã, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite ornamente (steluţele şi brãduţii sunt cele mai frecvente decoraţii). Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobitã, micuţii elveţieni pun o lumânare lungã şi poartã ridichea ca pe o faclã, ori o agaţã cu trei sfori fixate la un bãţ, ca pe un lampion. Conform planului şi tradiţiei, pãrinţii şi copiii se întâlnesc în diverse locuri din sat şi pleacã la ora 18:00, ordonat şi disciplinat, cu ridichile luminate, spre curtea şcolii. Acolo, copiii cântã în cor, cântece specifice Crãciunului.

Cuba

În Cuba, cea mai importantã perioadã este Ajunul Crãciunului, denumitã „nochebuena” („Noaptea cea bunã”). Masa tradiţionalã înseamnã pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagrã servitã cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formã de piure. Familiile numeroase se reunesc şi, într-o groapã sãpatã în pãmânt şi plinã de cãrbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toatã noaptea pe muzica tradiţionalã.

Noua Zeelandã

Copacul ce este împodobit de Crãciun se numeşte „Pohntokawa”. Multe persoane în Noua Zeelandã urmeazã vechile tradiţii engleze în ceea ce priveşte masa tradiţionalã: curcan, budincã de stafide şi salate reci. Nimeni nu considerã Crãciunul complet fãrã prãjitura „Pavlova” – preparatã din bezea şi decoratã cu kiwi, cãpşuni şi frişcã. Deoarece foarte mulţi oameni din emisfera nordicã trãiesc acum în Noua Zeelandã a devenit o obişnuinţã sã se serbeze Crãciunul de douã ori într-un an - o datã pe 25 Decembrie şi a doua oarã în iulie, atunci când este mijlocul iernii.

Jamaica

Colindele de Crãciun în Jamaica sunt aceleaşi melodii populare întâlnite în lume (Jingle Bells, Holy Night, Silent Night etc.) dar mai multe colinde sunt cântate în ritm de raggae. Masa de Crãciun cea mai importantã este prânzul. Ea include orez, pui, carne de bou şi caprã picantã şi, mai rar, fripturã de vitã sau porc.

Australia

Data de 25 decembrie picã în mijlocul verii, aşa cã sãrbãtoarea este oarecum diferitã faţã de alte pãrţi ale lumii. Brazii sunt din plastic sau aluminiu pentru cã aici nu se întâlnesc brazi veritabili. De asemenea, printre decoraţiuni se pune şi foarte multã zãpadã artificialã. Nu se folosesc lumânãri adevãrate, din cearã, pentru cã pe cãldura uneori toridã în aceastã perioadã a anului, acestea s-ar topi mult prea repede. În locul lor se folosesc beculeţe. În ziua de Crãciun, oamenii se întâlnesc în aer liber pe malul oceanului sau în parcuri unde organizeazã picnicuri.

Bangladesh

În satele creştine, bãrbaţii taie ramuri de bananier şi le replanteazã câte douã de-a lungul drumurilor spre biserici şi în jurul caselor. Apoi apleacã crengile una peste cealaltã, pentru a forma un arc peste drum şi le leagã între ele. Apoi se fac în ramuri mici scobituri care se umplu cu ulei şi se aprind spre a lumina drumul pânã la bisericã.

Belgia

La Bruxelles care este sediul Uniunii Europene, se înalţã un brad uriaş al ţãrilor membre, în faţa bisericii Grand Sablon - Grotzavel, într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa, piaţa Grote Markt.

Danemarca

Atunci când familia se aşazã sã ia masa, pentru aceştia se lasã în pragul uşii o oalã cu orez fiert. Se spune despre aceia care nu vor sã sãrbãtoreascã Crãciunul şi sã respecte aceastã tradiţie cã le va merge rãu tot timpul anului care va urma, fiindcã spiriduşii îi vor bate cu nuci.

Mexic

Unii se îmbracã în îngeri. Grupul se duce din casã în casã purtând lumânãri şi cântând cântece în timp ce Maria şi Iosif bat la uşã şi întreabã dacã pot fi gãzduiţi. Fiecare casã îi refuzã. Dupã fiecare procesiune, participanţii danseazã, cântã şi mãnâncã un meniu divers. Copii legaţi la ochi încearcã sã rupã cu nişte beţe o figurinã, „pinata”, de hîrtie sau material casabil, umplutã cu dulciuri şi mici cadouri. De asemenea, unii copii mexicani sperã la o vizitã a lui Moş Crãciun, iar alţii aşteaptã daruri de la „Quetzalcoatl”, conducãtor legendar al Mexicului.