Antibiotice a pătruns pe piețele SUA și UK cu noi medicamente asociate Covid-19

logo-antibiotice-a

Dimensiune font:

| 12-07-2020 13:30

 Pe fondul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce piața spitalelor și farmaciilor din România și-a restrâns substanțial activitatea, Antibiotice identifică oportunități în consumul de medicamente prin participarea și adjudecarea de licitații în piețele internaționale precum SUA și Marea Britanie (UK).

 

La începutul lunii iulie Antibiotice a făcut primele livrări pentru două medicamente antiinfecțioase injectabile folosite în tratamentul asociativ Covid-19, destinate spitalelor din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Aceaste prime livrări sunt avangarda unui contract încheiat cu autoritățile din aceste țări, în urma câștigării licitațiilor organizate de sistemele de sănătate britanice și americane. Vor urma și alte livrări, în total 2,5 milioane de flacoane până la finalul anului 2020. În acest moment, Antibiotice este deja înscrisă în cursa licitațiilor pentru anul 2021, compania urmărind continuarea proiectelor pe termen lung.

 “Cu un portofoliu reprezentativ de antibiotice, medicamente cardiovasculare, antiinflamatoare sau dermatologice, am reușit în această perioadă dificilă pentru noi toți, cu multe restricții, să punem la dispoziție tratamente asociative Covid -19 atât pe piața internă cât și pe piețele internaționale. Livrările s-au efectuat având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecțioase pentru pacienții din România pe care îi tratăm de 65 de ani”, a declarat Delia Racoveanu, director Marketing și Vânzări Piața Internațională.

 

Accesarea pieței Marii Britanii face parte dintr-un proiect mai amplu al Antibiotice destinat piețelor europene, alături de statele scandinave, Germania, Polonia, Ungaria, Olanda. În SUA, compania este prezentă de peste 10 ani, iar odată cu pătrunderea pe piață a acestui nou produs de generație superioară, pentru care există puțini producători la nivel mondial, Antibiotice și-a întregit portofoliul de medicamente antiinfecțioase utilizate în spitalele americane. 

 “Faptul că Antibiotice a intrat în rândul producătorilor acceptați de sistemele de sănătate din țări puternic reglementate și concurate cum sunt cele din Uniunea Europeana, Asia sau SUA, este important pentru noi, pentru că reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate de Antibiotice Iași și implicit o recunoaștere a performanței industriei farmaceutice românești”, a subliniat dna Racoveanu.

 Pentru ca aceste noi produse să ajungă a fi livrate pe piețele Marii Britanii și SUA, a fost necesară întocmirea dosarelor de înregistrare a produselor conform normelor și cerințelor aplicabile pe aceste piețe, obținerea autorizării de punere pe piață, participarea în licitații și identificarea partenerilor prin care să fie distribuite produsele în piață.

 

Antibiotice este deja prezentă cu aceste medicamente sterile injectabile și în alte sisteme de sănătate internaționale precum Serbia, Vietam și Republica Moldova.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Imagini îngrozitoare la Spitalul Pantelimon din Capitală! Fecale care curg dintr-o țeavă spartă la subsol ajung în mâncarea pacienților
18/03/2024 17:44

Imagini ingrozitoare, rupte parcă dintr-o epocă pe care o vrem demult uitată, au fost filmate de angajatele de la Spitalul Pantelimon, una dintre cele mai mari unităti spitalicesti din Bucuresti, care se af ...

Copii obezi, dar subnutriți. Pericolul care crește în România. Medic nutriționist: „Le facem viața mai grea hrănindu-i prost“
18/03/2024 15:02

Crezand că le fac un bine, părintii si bunicii indoapă copiii cu tot felul de alimente nesănătoase, in cantităti si la momente nepotrivite, uitand că in alimentatie „calitate“ inseamnă altceva. Rom ...

Scădere „galopantă” a acoperirii vaccinale în rândul copiilor
18/03/2024 10:31

Un reprezentant al Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Odette Popovici, a atenţionat, zilele trecute, la o masă rotundă despre hepatitele virale, asupra scăderii „ingrijorătoare, galop ...

Fă o plimbare de 10-15 minute după ce ai mâncat: Efectul pe care îl are asupra glicemiei
18/03/2024 10:18

Fă o plimbare de 10-15 minute după ce ai mancat: Efectul pe care il are asupra glicemiei. O scurtă plimbare după masă poate părea simplă, dar beneficiile sale pentru sănătatea fizică si mentală sunt ...

REMEMBER DIN 2021: 3 ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș - 24 de morți și niciun vinovat
18/03/2024 01:01

Pe 29 ianuarie 2021, in incendiul devastator care a cuprins un pavilion al Institutului Matei Bals si-au pierdut viata 24 de pacienti. Patru pe loc, ceilalti in zilele următoare, in spitalele unde fuseseră tr ...

Medicul Virgiliul Stroescu spulberă vinul roșu: Alcoolul, sub orice formă, e toxic!
17/03/2024 11:57

Medicul Virgiliu Stroescu revine cu noi opinii categorice. După ce a declarat că să bei cafea inseamnă să iti biciuiesti organismul, Stroescu revine si spune că nici alcoolul nu ajută. Celebrul mit cu vi ...

Medicul care și-a înțepat un coleg la Spitalul Floreasca este soțul consilierei lui Iohannis pe probleme de sănătate
15/03/2024 20:38

Medicul de la Floreasca, cel care si-a intepat un coleg cu un instrument folosit la operatia unei paciente cu hepatită, este sotul consilierei prezidentiale Diana Păun. Bărbatul este acum urmărit penal pent ...

Incalificabil! În timp ce opera, un chirurg celebru de la Spitalul Floreasca a snopit în bătaie doi colegi
15/03/2024 12:25

Un chirurg de la Spitalul Floreasca a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvarşirea infracţiunii de purtare abuzivă, după ce şi-a atacat cu electr ...

Oțetul de mere, mai bun pentru slăbire decât Ozempic, medicamentul care face furori. Câte kilograme poți da jos în 3 luni
15/03/2024 08:19

Un nou studiu, publicat săptămana aceasta in revistă medicală BMJ, arată că o lingură de otet de mere diluat intr-un pahar de apă in fiecare dimineată, inainte de micul dejun, ar putea declansa o pierd ...

Inpolitics: De ce sunt secretizate Rapoartele de Medicină Legală din perioada pandemiei?
14/03/2024 00:27

Consiliul Superior de Medicină Legală a lansat recent, prin presedinta prof. univ. dr. Diana Bulgaru Iliescu, invitatia pentru prezentarea Raportului asupra activitătii retelei de Medicină legală pentru an ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei