Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului creste riscul de depresie si suicid (Studiu)
Dimensiune font:
Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului creste riscul de depresie si de suicid, potrivit unui nou studiu, relateaza miercuri Press Association.
Cercetatorii de la University College London au analizat noua studii privind legatura intre emisii poluante si sanatatea mintala. Ei au descoperit ca expunerea la particule fine de materie transportate pe calea aerului, cunoscute sub numele de PM2.5, a fost asociata cu un risc mai mare de depresie, in timp ce expunerea la particule usor mai mari cunoscute sub numele de PM10 a fost legata de un risc crescut de sinucidere.
"Stim deja ca poluarea aerului afecteaza sanatatea oamenilor, cu numeroase riscuri pentru sanatatea fizica - de la boli cardiace si pulmonare pana la accident vascular cerebral si un risc mai mare de dementa", a declarat dr Isobel Braithwaite, din cadrul departamentului de psihiatrie al University College London si membru al Institute of Health Informatics in cadrul UCL, principalul autor al studiului.
"Aici, aratam ca poluarea aerului ar putea provoca daune substantiale si sanatatii noastre mintale, ceea ce demonstreaza ca este nevoie de masuri urgente pentru a respira un aer mai curat", a mai spus ea.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a stabilit o limita de zece micrograme pe metru cub pentru particulele in suspensie PM2.5.
Persoanele care traiesc in orasele din Marea Britanie sunt expuse la aproximativ 12,8 micrograme pe metru cub de PM2.5. Si Bucurestiul sta foarte prost. The New York Times a publicat la inceputul lunii o harta despre poluarea aerului in marile orase ale lumii, iar la Bucuresti situatia este "extrema". "Concentratiile de particule periculoase au atins 1272 µg/m3 (microgram pe metru cub) intr-o ora, un nivel care este considerat extrem", arata publicatia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau