Infarct în lumea medicală
Dimensiune font:
Reputatul prof. dr. Carol Stanciu, fondator al Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, a suferit un infarct în dimineaţa zilei de ieri, 25 iulie, în timp ce se afla la Spitalul „Sf. Spiridon”. După ce a fost stabilizat în serviciul de urgenţe, medicul a fost transportat de un echipaj SMURD la Institutul de Boli Cardiovasculare „G. Georgescu”, pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Timp de câteva ore, specialiştii din această unitate i-au acordat îngrijiri medicale, starea specialistului fiind stabilizată. Medicul a fost supus unei intervenţii de montare de stent cardiac. Reprezentanţii Institutul de Boli Cardiovasculare spun că starea de sănătate a prof. dr. Stanciu este stabilă, acesta depăşind starea critică.
În vârstă de 76 de ani, Carol Stanciu este medic primar gastroenterolog, membru de onoare al Academiei Române. În perioada 1992-2004 a fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, fiind totodată şi cel care, în anul 2003, a pus bazele Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau