default

Dimensiune font:

Spital Regional de Urgenţe, din 2015

| 19-05-2014 06:00

Prezent sâmbătă la Iaşi, ministrul Nicolae Bănicioiu a anunţat că Spitalul Regional de Urgenţe va fi realizat anul viitor * la nivel de promisiuni, acesta a găsit soluţii şi la revendicările sindicaliştilor * însoţit de consilierul de stat Vasile Cepoi şi preşedintele CNAS Radu Ţibichi, acesta a vizitat şi Spitalul „Cuza Vodă” 

Vizita întreprinsă de ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, sâmbătă, la Iaşi, a adus mai multe promisiuni pentru decidenţii din sănătate şi pentru sindicalişti. Cea mai importantă vizează Spitalul Regional de Urgenţe, la care lucrările ar putea începe din 2015.
Ministrul Sănătăţii a dat asigurări că în prezent a fost finalizat acordul de parteneriat pentru realizarea din fonduri structurale a trei spitale regionale de urgenţe: la Iaşi, Cluj şi Craiova „Cel mai sigur, proiectul va fi demarat începând cu anul 2015. Este posibil ca lucrările să înceapă din această toamnă, dacă toate actele sunt finalizate mai devreme. În acest moment, sunt studii de fezabilitate realizate în anul 2007, analizăm dacă putem să le folosim pe acelea sau le putem corecta, pentru a nu mai pierde vremea. Totuşi, în anul 2015, sperăm ca proiectul să fie demarat şi să ajungă la un stadiu vizibil”, a precizat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Totodată, acesta a subliniat că doreşte salvarea Institutului Naţional Cantacuzino, prin replicarea „managementului de succes de la Antibiotice Iaşi”. Astfel, conducerea societăţii ieşene va oferi consultanţă Ministerului Sănătăţii pentru a pune pe picioare Institutul Cantacuzino.
Vizită la maternitatea „Cuza Vodă”
Alături de consilierul de stat Vasile Cepoi şi preşedintele CNAS Radu Ţibichi, ministrul Bănicoiu a avut o vizită şi la Spitalul „Cuza Vodă”. Acesta a vrut să vadă stadiul lucrărilor de renovare a spitalului realizat prin programul Băncii Mondiale. Conducerea maternităţii a reuşit să smulgă unele promisiuni de la Ministrul Sănătăţii. „Sunt impresionat de modul cum s-au gospodărit conducerea acestui spital. M-a impresionat activitatea Centrul de Terapie Intensivă Neonatală, unde sunt salvaţi bebeluşii născuţi prematur”, a subliniat ministrul Sănătăţii. Oficialul a promis că va sprijini spitalul „din toamnă”, pentru achiziţionarea unui aparat de sterlizare nou şi va face demersurile pentru realizarea unei linii de gardă pentru plata personalului care efectuează misiuni la unitatea de transport neonatal în judeţele Moldovei.
Cresc salariile în sănătate
Cât priveşte întâlnirea cu liderii Sanitas Iaşi, ministrul Sănătăţii a soluţionat la nivel de promisiuni toate revendicările acestora. Cea mai importantă revendicare viza majorarea cu 10 la sută a salariilor personalului din sistemul sanitar. „Îmi manifest deschiderea faţă de sindicat şi văd în Sindicatul Sanitas Iaşi un partener important, mai ales că reprezintă unităţi sanitare cu un număr mare de salariaţi. Sunt propuneri privind proiecte de lege care se referă la creşteri salariale şi la medici, şi la cadre medicale. Acestea vor prinde contur, în forma finală, în luna iulie. Urmează să avem şi discuţiile cu sindicatele, pentru propunerile să intre în dezbatere parlamentară”, a precizat ministrul Sănătăţii. La rândul lor Sindicaliştii s-au arătat mulţumiţi de discuţii.
Până la urmă, întâlnirea cu ministrul Sănătăţii nu a fost o păcăleală şi suntem mulţumiţi că a venit cu soluţii pentru majorarea salarială în acest an şi revenirea la vârsta de pensionare a asistenţilor medicali la 65 de ani”, a precizat Viorel Tănase, liderul Sanitas Iaşi. Sindicaliştii i-au mai cerut ministrului să nu permită preluarea Spitalului „Sf. Spiridon” de câtre Universitatea de Medicină „Gr.T. Popa”, iar Nicolae Bănicioiu a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Potrivit acestuia, „Spitalul Sf. Spiridon este unitate strategică la nivel naţional nu va rece în administrarea UMF. „Guvernul a realizat cadrul legal prin care universităţile de medicină au posibilitatea să preia spitale. Mai departe, demersurile ţin de universităţi şi de autorităţile locale”, a subliniat ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu.
Vizită la Hârlau şi la Şipote
În cazul situaţiei salariaţilor de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Hârlău ministrul Sănătăţii a promis că va trimite cât de curând consilierul ministrului pentru a soluţiona problemele salariaţilor. „Consilierul meu va merge la faţa locului şi va analiza care sunt soluţiile pentru remedierea situaţiei”, a precizat Nicolae Bănicioiu. O vizită ministerială va fi făcută şi la secţia exterioară Şipote de la Spitalul „Socola” care ar urma să fie externalizată. Cristina MIHĂILĂ

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Subscrisa EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Mun. Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, jud. Iaşi, înregistrată în Registrul Societaţilor Profesionale de Practicieni în Insolvenţă sub nr. RFO II 0022/2006, Cod de Identificare Fiscală 16605670, în calitate de administrator judiciar al societăţii debitoare ANTREPRIZA DE LUCRĂRI DRUMURI ȘI PODURI IAȘI S.A.– în reorganizare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilităţii, cu dispozițiile Sentinței nr.646/07.05.2019, prin care a fost confirmată modificarea Planului de Reorganizare al debitoarei şi cu hotărârile adoptate în cadrul Adunării Creditorilor din data de 08.11.2019, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în data de 16.12.2019, ora 13.00, a următoarelor active proprietatea, proprietatea debitoarei: Denumire Activ - Preţ de pornire a licitaţiei (EUR fără TVA) ACTIV NR. I - Proprietate industrială, situată în Mun. Iași, Str. Calea Chișinăului, constând în teren intravilan, în suprafață totală de 13.801,97 mp, din care 12.054,25 mp categoria curți– construcții și 1.747,72 categoria căi–ferate, nr. cad. 18544, CF 120110 a Mun.Iași (nr. CF vechi: 68705), pe care se află edificate un număr de opt construcții C1–C8, neintabulate, într-o stare avansată de degradare. - 700.000,00; ACTIV NR. II - Proprietate industrială, constând în teren și construcții în suprafață de 12.175,42 mp, situată în Mun. Botoșani, Str. Progresului nr.1, jud. Botoșani, împreună cu mijloacele fixe și obiectele de inventar de la locția respectivă, astfel: - 700.000,00 Teren intravilan, în suprafață totală de 12.175,42 mp, categoria curți – construcții, nr. cad. 4675, CF 53301 a Mun. Botoșani (nr. CF vechi: 13517), pe care se află edificate două construcții C1 și C2, într-o stare avansată de degradare. - 600.000,00; Mijloace fixe și obiecte de inventar - Gestiunea Botoșani - 100.000,00; Lista completă a mijloacelor fixe, respectiv a obiectelor de inventar poate fi consultată la sediul administratorului judiciar sau pe site-ul acestuia:www.lrj.ro. Proprietatea industrială, situată în Mun. Botoșani, Str. Progresului nr.1, Jud. Botoșani se vinde în bloc ca și activ funcțional sau mijloacele fixe, împreună cu obiectele de inventar în întreaga lor componență, și separat activului imobiliar. ACTIV NR. III - Proprietate industrială, constând în teren, în suprafață totală de 10.201,87 mp, nr. cad. 447-991/5, CF 30630 a Com. Dornești (nr. CF vechi:3628), compus din: teren în suprafață de 6.262,06 mp, categoria curți – construcții, nr. cad. 447 și teren în suprafață de 3.939,81 mp categoria pădure, nr. cad. 991/5, pe care se află edificate trei construcții C1, C2 și C3, neintabulate, într-o stare avansată de degradare. - 100.000,00. Prețurile nu conțin TVA. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare, au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.12.2019, la sediul administratorului judiciar. În conformitate cu prevederile art.53, din Legea nr. 85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii. Modalitatea de valorificare a activelor este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în cadrul ședinței Adunării Creditorilor din data de 08.11.2019. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, conform hotărârilor adoptate în cadrul ședinței Adunării Creditorilor din data de 08.11.2019. Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 10% din preţul de pornire a licitației, pentru fiecare activ în parte, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei, nr: RO11BUCU1032235342088RON,deschis la ALPHA BANK, suc. Iași. Garanţia de participare va fi depusă în lei la cursul BNR din data plăţii. În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, Iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitaţie publică. Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea activelor imobile supuse procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul administratorului judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietul de sarcini este de 3.570,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul administratorului judiciar, nr.: RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi sau în numerar la sediul administratorului judiciar. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar EuroBusiness, pe site-ul www.lrj.ro, la tel./fax:0232/220777, 0733683702, mail:vanzari@lrj.ro.
Consorțiul format din EuroBusiness LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iași, și INSOLVENCY HOUSE S.P.R.L., cu sediul în Sat Păun, Str. Arțarului, nr.7, Com. Bârnova, Jud. Iași, în calitate de administratori judiciari ai debitoarei PETROLBIT S.R.L., desemnați prin Încheierea nr. 99/09.05.2017, pronunţată de Tribunalul Iași Secţia a-II-a Civilă-Faliment în dosarul nr.3075/99/2017 (nr. în format vechi:131/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu prevederile Codului de Procedură Civilă, în măsura compatibilității, organizează licitație publică competitivă, cu strigare, în data de 12.12.2019, ora 11.00, pentru valorificarea următorului activ imobil: DENUMIRE ACTIV - PREȚ DE PORNIRE A LICITAȚIEI (EUR, fără TVA) Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasat în Com. Holboca, Jud. Iași, compus din: 2.561.247,00. 1.Terenuri intravilane în suprafață totală de 38.662,00 mp (Teren intravilan, categ. curți-construcții, în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984/UAT Holboca; Teren intravilan în suprafață totală de 8.250,00 mp, nr.cad.62985, CF nr.62985/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.422,00 mp, nr.cad.1770,CF nr.60172/UAT Holboca; Teren intravilan categ. căi ferate în suprafață totală de 2.938,00 mp, nr.cad.61833, CF 61833/UAT Holboca; Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 6.945,00 mp, nr.cad.61615, CF nr.61615/UAT Holboca și Teren intravilan categ. neproductiv în suprafață totală de 2.000,00 mp, nr.cad.61045, CF nr.61045/UAT Holboca) 532.800,00; 2.Construcții situate pe terenul intravilan categ. curți-construcții în suprafață totală de 10.528,00 mp, nr.cad.62984, CF nr.62984 a UAT Holboca, astfel:1.560.323,00 - Construcțiile C1, C2 și C3 - 711.114,00; - Construcțiile C4 și C5 - 9.299,00; - Construcția C6 - 21.711,00; - Construcția C7 - 29.633,00; - Construcțiile C8, C9, C10 și C11 - 210.374,00; - Construcțiile C12, C13, C15 și C16 - 306.593,00; - Construcția C17 - 6.476,00; - Construcția C18 - 6.725,00; - Construcția C19 - 7.022,00; - Construcția C20 - 205.732,00; - Construcția C21 - 45.644,00; 3. Echipamentele de automatizare și instalațiile tehnologice specifice terminalului -468.103,00. Activul constând în Proprietate de tipul Terminal pentru descărcare și depozitare produse petroliere (bitum), amplasată în intravilanul Com. Holboca se vinde în bloc, ca un activ funcțional așa cum este prezentat, la valoarea de 2.561.247,00 EUR, fără TVA. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, lit.F, din Codul Fiscal, în măsura îndeplinirii condițiilor legale. În cazul în care la licitaţia din 12.12.2019, nu se va reuși valorificarea activului imobil, aparţinând debitoarei, se va organiza o nouă licitaţie, în aceleaşi condiţii în data de 19.12.2019, ora 11.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., din Iaşi, Str. Zorilor, nr.11, Jud. Iaşi. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.12.2019, respectiv 18.12.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi. În conformitate cu prevederile art.91, alin.1, din Legea nr.85/2014, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii, cu excepția sechestrului penal. Modalitatea de valorificare a activului imobil este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Pasul de licitație stabilit este de 5% din prețul de pornire al licitației, conform Regulamentului de vânzare aprobat în cadrul Adunării Creditorilor din data de 05.12.2019. Garanția de participare la licitație este în valoare de 10% din prețul de pornire a licitației, fără TVA, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei PETROLBIT S.R.L., nr:RO66BUCU1032235341146RON, deschis la Alpha Bank, suc. Iași. Garanția de participare va fi depusă în lei la cursul BNR din data plății. În cazul câştigării licitației garanția se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Dovada consemnării va fi atașată ofertei de cumpărare, până la termenul stabilit pentru vânzarea la licitație publică. Vizitarea și prezentarea activului se poate face în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul administratorilor judiciari, la locul în care acestea se află. Administratorii judiciari vor permite accesul ofertanților care vor achiziționa caietul de sarcini, doar în prezența unui reprezentant al acestora și la solicitarea scrisă prealabilă însoțită de o programare în acest sens. Reprezentanții administratorilor judiciari vor furniza toate informațiile suplimentare disponibile către cei care au achiziționat caietul de sarcini. Detaliile privind documentația necesară în vederea participării la licitația publică și modul de organizare a licitației, precum și descrierea activului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare și de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat de la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietului de sarcini este de 5.950,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi sau în numerar la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., pe site-ul www.lrj.ro, la tel. 0232/220777, 0733683702, 0744663190, mail: vanzari@lrj.ro sau lichidator.chirila@yahoo.com.
Ministerul Sănătății, 10 noi medicamente pentru pacienții români
09/12/2019 15:07

Ministerul Sănătătii vrea să introducă in Lista cu denumirile comune internationale (DCI) 10 noi medicamente pentru insuficientă cardiacă cronică, boli endocrine, oncologie, boli neurologice, boli rare ...

Protecție, sănătate și educație, pachet minimal de servicii pentru copiii săraci
09/12/2019 14:51

UNICEF salută depunerea la Senat de către parlamentari de la toate partidele a unui proiect pentru completarea Legii asistenţei sociale 292/2011, prin care toţi copiii din Romania şi familiile lor, dar mai ...

Deficiența de vitamina D, efecte devastatoare la adulții în vârstă
09/12/2019 14:43

Deficienta de vitamina D se stie că duce la deteriorarea oaselor, dar cercetătorii au descoperit acum un nou efect, la adultii in varstă. Un studiu recent de la Trinity College Dublin arată că deficienta ...

Accident vascular cerebral, cum îl prevenim și cum îl tratăm? Dr Adriana Dulămea explică
09/12/2019 13:36

Conf Univ Dr Adriana Dulămea arată care sunt mijloacele pe care le avem la indemană pentru a preveni si pentru a trata un accident vascular cerebral (AVC). Conf Univ Dr Adriana Dulămea, Sef Sectie Neurolog ...

 

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre epidemia de rujeolă: ”Era de așteptat. Rata de vaccinare ar trebui să fie de 95%, la noi e doar 60%” Citeşte întreaga ştire: Medicul pediatru Mihai Craiu, despre e
09/12/2019 12:37

Potrivit unei statistici a Centrului European pentru Prevenirea si Controlul Epidemiilor, in luna septembrie au fost inregistrate 112 noi imbolnăviri de rujeolă in Romania, iar epidemia pornită in 2016 nu d ...

Rețeta miraculoasă pe bază de gelatină care
07/12/2019 08:00

Gelatina - Cel mai eficient leac impotriva durerilor de articulatii(Leacuri&Sfaturi Despre Sănătate)  

Un cunoscut medic face ACUZAȚII EXPLOZIVE: De când s-au mărit aiurea salariile în scop electoral, anumiți doctori ocolesc bolnavii
07/12/2019 07:47

Un medic de la Spitalul „Nicolae Malaxa” din Capitală a scris, pe Facebook, faptul că de cand s-au mărit „aiurea” salariile „in scop electoral”, anumiti doctori nu mai vor ...

Caravana „Alege 2! Ascultă-ţi plamânii!” poposeşte la Iaşi
06/12/2019 18:29

* cancerul pulmonar rămane principala cauză de deces prin cancer * rata de supravieţuire la 5 ani pentru cancerul pulmonar este de aproximativ 20% * asta inseamnă că, dintr-un total de 100 de pacienţi, do ...

Corpul, o ‘maşină’ care trebuie băgată periodic în ‘service’: Opt analize care trebuie făcute periodic
06/12/2019 16:14

Ca sa previi anumite afectiuni, este mai mult decat indicat sa faci periodic analize medicale, cum ar fi testele de sange, de vedere. O data la 6 luni ar fi bine sa faci un control stomatologic si nu ezita sa t ...

Legătura strânsă între încălzirea globală și înmulțirea nașterilor premature
06/12/2019 15:57

Vremea caldă nu este doar inconfortabilă pentru femeile insărcinate dar este si periculoasă, dat fiindcă poate provoca nasteri premature. O nouă cercetare publicată in Nature Climate Change relevă că ...