Strugurii si soia, doua alimente care combat hipertensiunea
Dimensiune font:
Bogate in potasiu si antioxidanti, precum si cu un continut ridicat de isoflavone, strugurii si soia sunt considerate arme eficiente in lupta contra hipertensiunii arteriale, pe care o previn, reducand astfel riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare.
Eficienta celor doua alimente in prevenirea hipertensiunii a fost demonstrata de doua studii prezentate la cea de-a 61-a conferinta anuala organizata de American College of Cardiology, la Chicago, la sfarsitul saptamanii trecute.
Ambele cercetari, au demonstrat pe baza unor experimente ca a consuma struguri si soia este o adevarata binecuvantare pentru sanatatea inimii. Medicii nu au putut sa identifice mecanismul prin care strugurii actioneaza asupra presiunii arteriale, dar au subliniat ca aceste fructe sunt bogate in potasiu si antioxidanti - polifenoli.
In ceea ce priveste soia, isoflavonele sau fitoestrogenii (in concentratii ridicate in soia) contribuie la sinteza monoxidului de azot, cunoscut pentru proprietatea sa de a dilata vasele sangvine, reducand astfel tensiunea arteriala.
Potrivit primului studiu, realizat pe 46 de femei si barbati, pacientii care au mancat struguri au beneficiat de o scadere consistenta a presiunii sistolice, in a patra, a opta si a 12-a saptamana (-4,8%, -7,2% si cu 6-10,2 mm/ Hg).
Potrivit celui de-al doilea studiu, realizat pe 5.115 americani caucazieni si de culoare, persoanele care au primit isoflavone (prin soia) in dieta lor zilnica (peste 2,5 miligrame) au avut o tensiune arteriala sistolica considerabil mai mica (-5,5 mm/ Hg in medie) in comparatie cu persoanele care au absorbit mai putin de 0,33 miligrame.
Persoanele pre-hipertensive au o presiune arteriala sistolica situata intre 120 si 139 mm/ Hg si o presiune diastolica intre 80 si 89 mm/ Hg.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau