Tratamente pentru artrită
Dimensiune font:
* dacă suferiţi de dureri articulare, aveţi la dispoziţie şi produsele naturiste * fitoterapeutul Elena Josan ne-a oferit câteva reţete la îndemâna oricui
Foarte multe persoane suferă de reumatism şi artroză şi caută mereu soluţii pentru a-şi calma durerile. Reţetele naturiste sunt tot mai mult acceptate şi folosite şi multe persoane preferă să-şi prepare leacurile în casă, cele mai la îndemână fiind cataplasmele, după cum ne-a spus cunoscutul fitoterapeut Elena Josan. Una dintre cataplasmele folosite este cea cu hrean şi ridiche. „Se amestecă în cantităţi egale hrean ras, ridiche neagră şi smântână. Se aplică pe locurile dureroase, se acoperă cu celofan şi se leagă cu un fular de lână. Cataplasma se ţine până la senzaţia puternică de arsură. Se aplică zilnic, înainte de culcare sau de 3-4 ori pe săptămână, după cum suportă fiecare”, ne-a spus Elena Josan. Pentru o altă variantă avem nevoie de un pahar de hrean ras şi un pahar de cartofi raşi. „Se amestecă, iar cataplasma obţinută se aplică pentru două ore sau mai puţin, în funcţie de sensibilitatea pielii bolnavului. În caz de dureri acute, hreanul se combină cu cartofi copţi, fierbinţi şi se aplică pe locul bolnav, apoi se înveleşte cu un strat de lână. Durerile dispar în două ore”, a dat asigurări Elena Josan.
Pentru artită reumatoidă putem prepara un unguent din şase linguri de pulbere obţinută din frunză de dafin, o lingură de ace de ienupăr tocate şi zece linguri cu vârf de unt. Cu acest unguent se fac masaje pe articulaţiile afectate.
Cartofii sunt de ajutor în caz de durere. „Luaţi un cartof spălat, dar necurăţat. Înainte de culcare, se pune pe locul afectat şi se bandajează bine, ca să nu cadă. Dacă vă dor degetele de la mână, cartoful se ţine în palmă, şi se îmbracă deasupra o mănuşă strânsă. Dacă durerea se localizează în laba piciorului, cartoful se pune în şosetă, la talpă, înainte de culcare”, a recomandat fitoterapeutul.
Simona Pop, Maura Anghel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau