Sărbătorile Iașului: restricții de trafic și program

Sfanta-Parascheva-- bb

Dimensiune font:

| 07-10-2023 19:26

 Primaria Iasi  estimează că, în perioada Sărbătorilor Iașului (7-15 octombrie), peste 350.000 de pelerini vor ajunge la Iași: într-o zi normală, estimările arată un aflux de 10.000 – 15.000 de persoane, iar în zilele de vârf între 50.000 și 60.000 de pelerini. Pentru o bună desfășurare a manifestărilor, Primăria a anunțat deja restricțiile de circulație care au fost impuse pentru această perioadă.

Pelerinajul a început sâmbătă, 7 octombrie, mii de pelerini venind să asiste la momentul scoaterii raclei în afara Catedralei Metropolitane. Printre acestea, au fost și cei peste 5.000 de pelerini care au ajuns din Voluntari cu zeci de autocare.

 

O modificare importantă: bld. Ștefan cel Mare va fi închis circulației rutiere, în fiecare zi lucrătoare, doar în intervalul 17.00 – 24.00, conform Primăriei Iași. La finalul acestui articol puteți consulta și programul integral al manifestărilor programate în această perioadă.

  •  

Lista restricțiilor în circulație rutieră

  • pe întreaga perioadă, se închide, în funcție de necesități, circulația rutieră pe următoarele artere: str. Colonel Langa, str. G. M. Cantacuzino, str. Iordachi Lozonschi (fosta str. Cloșca), str. Sf. Petru Movilă, str-la Uzinei, str. Morilor, str. Alexandru Ipsilanti, str. Sf. Andrei, str. Iancu Bacalu – Traseul pelerinilor.
  • pe întreaga perioadă, se închide / restricționează traficului rutier, în funcție de necesități, pe următoarele artere, pentru parcarea autocarelor și microbuzelor cu pelerini: bd. Regele Ferdinand I al României, tronsonul cuprins între Podu Roș și intersecția cu Podul de Piatră și bd. Regele Mihai I al României, tronsonul cuprins între sos. Națională (spălătoria K9) și Podu Roș (sediul PNL).
  • În data de 8 octombrie, în intervalul orar 19.00 – 20.30, se închide / restricționează traficul rutier pe traseul: str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. C. Negri – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Procesiunea „Calea Sfinților”
  • În perioada 14 – 15 octombrie, în intervalul orar 7.00 – 14.00, se închide / restricționează traficul rutier, în funcție de necesități, pe următoarele artere: str. I. C. Brătianu (între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Cuza Vodă) – str. Agatha Bârsescu (între str. I. C. Brătianu și str. Mănăstirea Dancu) – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Sfânta Liturghie
  • În data de 15 octombrie, în intervalul orar 17.00 – 23.00, se închide circulația rutieră, în funcție de necesități, pe str. Anastasie Panu (tronsonul cuprins între str. Sf. Lazăr și str. Palat), str. Palat (tronsonul cuprins între str. Anastasie Panu și str. Sf. Lazăr) – Super spectacolul și focul de artificii
  • În perioada 9 – 13 octombrie se închide circulația auto pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. I. C. Brătianu și str. Costache Negruzzi, în intervalul orar 17.00 – 24.00
  • Locuri de parcare pentru pelerini: bulevardele Regele Mihai I și Ferdinand I, parcarea de la Teatrul Național, parcarea de pe str. Agatha Bârsescu.

Programul Sărbătorilor Iașului

Primăria Municipiului Iași organizează în perioada 7 – 15 octombrie 2023 și o serie de manifestări comerciale tradiționale:

  • Târgul de Toamnă – bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (37 de căsuțe cu produse de artizanat și hand made);
  • Târgul de blănuri și haine de piele – Esplanada Costache Negri (38 de comercianți) și Esplanada Hala Centrală (31 de comercianți);
  • Sărbătoarea Vinului – Hala Centrală (6 comercianți);
  • Parcul de Distracții – Ștrandul Municipal (5 comercianți).

La acestea se adaugă:

  • Ceaiul pelerinilor – 7 – 15 octombrie (în funcție de numărul de pelerini);
  • Masa pelerinilor – 14 octombrie;
  • Seara Valorilor (Palatul Roznovanu) – 14 octombrie, de la ora 17.00.

Municipalitatea va organiza o serie de evenimente și în cartiere:

  • joi12 octombrie, de la ora 16.30, pe Esplanada Oancea din cartierul Tătărași: Corul de copii de la Ateneul Național Iași, tineri artiști de la Palatul Copiilor și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași;
  • sâmbătă14 octombrie, de la ora 16.30, în Piața Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun: Orchestra elevilor de la Colegiul de Ară „Octav Băncilă”, tineri artiști populari (David Simion, Maria Ionescu, Karla Ursu, Diana Crăcană, Mădălina Lungu) și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași.

Tradiționalul concert care încheie Sărbătorile Iașului duminică, 15 octombrie, de la ora 19.00, în Piața Palatului Culturii, va cuprinde un spectacol cu renumiții „3 tenori ieșeni” (Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă), alături de care vor urca pe scenă și Gheorghe ZamfirElena Moșuc, Eugen Doga, Gabriel Croitoru (cu vioara Guarnieri), Andra Botez și Bogdan Ota, acompaniați de Orchestra Operei Române Iași și dirijați de maestrul Daniel Jinga. Pe scenă vor urca, de asemenea, Corul Marii Unirii, Corul de Copii al Municipiului Iași și Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt “Iași.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
17/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Horoscopul zilei
16/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei