Ce mănâncă un bolnav dintr-un spital cu doar 11 lei/zi

mancare

Dimensiune font:

| 29-03-2022 10:58

Beatrice Mahler, directorul Institutului „Marius Nasta”, a făcut o postare pe contul său personal de Facebook unde a atașat imagini cu meniul zilnic al unui pacient internat în spital. La scurt timp după ce postarea a devenit publică, reacțiile n-au încetat să apară. Este de neconceput cum dintr-o sumă modică de doar 11 lei un pacient ar trebui să aibă parte de trei mese zilnic.

Managerul a scris că este imposibil ca un pacient să fie alimentat corespunzător din această sumă. În același timp a precizat că majorarea bugetului s-a făcut cu un singur leu. Din nefericire,  „mărirea” mult prea mică nu schimbă cu nimic situația.

În postarea pe care a făcut-o, Beatrice Mahler a început cu câteva rânduri din rugăciunea „Tatăl nostru”. În următoarele rânduri aceasta a explicat că în spitalele românești pacienții nu-și pot permite „luxul” de a-și alege ceea ce doresc să mânânce. Cât despre desert, acesta practic inexistent.

”Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi”
Am început cu un fragment din rugăciunea Tatăl Nostru pentru că vreau să vă vorbesc despre hrană…hrana din spitale.
În spital din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, regim comun, trebuiesc asigurate 3 mese/zi.Nici măcar nu visăm la ceea ce ar trebui să fie normalul, adică pacientul să își aleagă meniul dintr-o varietate de preparate. În România, în spitalul public, pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu (11 lei / 3 mese), repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este un răsfăț de care are parte uneori, foarte rar, pacientul cu tuberculoză.” a scris Beatrice Mahler pe Facebook.


Majorare cu…1 leu


În cursul anului trecut, spitalele au beneficiat de un leu în plus la meniurile pentru pacienți. Astfel, în loc de 10 lei cât era, suma a crescut cu…un leu. Pacienții cu tuberculoză sunt singurii care au parte de un meniu care se ridică la un cost de 17,5 lei.
„Mâncare din spital, rămâne un subiect veșnic de actualitate. Fără o alimentație corespunzătoare pacientul nu se poate face bine.Anul 2021 a adus o modificare a legislației. Hotărârea 470/21.04.2021 crește suma alocată pentru un bolnav, cu UN LEU. Astfel regimul comun trece de la 10 LEI la 11 LEI. Acel ” PLUS 1 LEU” deși foarte puțin, însemna o schimbare, mai mult decât deloc.
Poate unii dintre voi îmi veți spune că există soluția fondurilor proprii, dar un spital COVID, un spital care tratează pacientul cu tuberculoză, un spital public subfinanțat cronic, cum să realizeze venituri proprii? Așa că meniul zilnic se face din cei 11 lei alocați de stat fiecărui bolnav din spital pentru regim comun sau 17,5 lei pentru pacientul cu tuberculoză.
E greu, nu mă plâng, dar nu pot să nu mă gândesc cu înfrigurare la GREUL care urmează…” a mai completat managerul Institutului „Marius Nasta”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Radu Herjeu:Pe rug cu toate rochițele roz!
20/05/2024 05:55

Puneti mana pe torte, fratilor, si la luptă! Să aprindem rugurile pe tot globul si să ardem toate rochitele roz, să nu mai tenteze vreun bărbat să le poarte! Căci rochita roz, se stie, e ochiul dracului, ...

Fermierii români, furioşi după ordinul ANPC care le trasează noi obligaţii: „Eram doctori de alergii, acum suntem hoţi”
19/05/2024 07:11

Un ordin pus in dezbatere publică de Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) prevede noi reguli pentru tăranii care vand fructe si legume in piete. Cei care trebuie să se asigure că ac ...

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”
18/05/2024 12:57

Marcel Ciolacu anuntă că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reactia premierului vine după ce sindicalistii au transmis că cele mai importante muzee din tară nu vor fi deschis ...

Pe o rază de 500 de metri în jurul școlilor, fără chipsuri, pizza și sucuri
18/05/2024 00:15

Vanzarea unor alimente si băuturi intr-un perimetru de 500 de metri in jurul scolilor, grădinitelor si altor institutii de invătămant ar putea fi interzisă, potrivit unui ordin propus de Ministerul Sănăt ...

Lazea,
18/05/2024 00:06

Economistul sef al Băncii Nationale a Romaniei, Valentin Lazea, continuă rolul de ,,sperietoare” a BNR si avertizează populatia că va suporta nota de plată, după alegeri, pentru majorările de salarii s ...

Numărul ieşenilor daţi în urmărire internaţională s-a înjumătăţit în câteva luni!
17/05/2024 13:11

Desi, anul trecut, numărul iesenilor căutati de politie pentru a fi incarcerati, in urma unor sentinte judecătoresti, depăsea 300, lucrurile s-au reglat in mai putin de sase luni! Numărul celor care se asc ...

Abuzurile sexuale asupra copiilor s-au accentuat în mediul online
17/05/2024 10:12

Majoritatea covarsitoare a sesizărilor procesate de expertii Salvati Copiii Romania la linia esc_ABUZ, care vizează continutul ilegal sau dăunător pentru copii, din mediul online, au vizat materiale care co ...

Veștile proaste curg: Românii pensionați până în 2001 pierd bani la recalculare
16/05/2024 00:18

Vin vesti proaste pentru o parte din romanii care s-au pensionat inainte de 2001. Conform unor informatii apărute in spatiul public, acestia nu vor benefica de majorări in urma recalculării pensiilor. Asta p ...

Alertă în domeniul IT din România - O multinațională dă afară toți angajații din Cluj
15/05/2024 16:30

Gameloft, renumitul producător si dezvoltator de jocuri video, a anuntat inchiderea studioului său din Cluj-Napoca, deschis in urmă cu 15 ani, si concedierea celor 136 de angajati care lucrau in acest sediu. ...

Pensiile din străinătate se pot transfera în România
15/05/2024 07:41

Cei care au lucrat cel putin un an peste granită cu acte in regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă indeplinesc toate conditiile de pensionare din tara respectiv ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei