Ungaria, cea mai coruptă țară din UE. Ce loc ocupă România

7

Dimensiune font:

| 15-02-2023 23:01

​Ungaria este percepută ca cea mai coruptă țară din blocul comunitar format din 27 de state potrivit celui mai recent raport al Transparency International, notează Politico. Clasamentul este completat de Bulgaria și România. Țara noastră nu a înregistrat nicio îmbunătățire semnificativă în ultimul deceniu.

Potrivit indexului de percepție a corupție 2022 al Transparency International, Ungaria, Bulgaria și România ocupă primele trei locuri în topul țărilor membre, cu scoruri între 42 și 46 din 100.

La nivel global, țara noastră ocupă locul 63, având o schimbare nesemnificativă față de datele din 2021, când a înregistrat 46 de puncte, cu doar un punct mai mult decât în 2022. În ultimii 10 ani, România a pendulat între 43 și 48 de puncte.

Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă foarte corupt, iar 100 deloc corupt.

Țările scandinave, cele mai puțin corupte din UE

Ungaria, Bulgaria și România se află la mare distanță de primele trei țări din UE percepute ca cele mai puțin corupte.

Top 3 cele mai puțin corupte din Uniunea Europeană este alcătuit din Danemarca, care a obținut 90 de puncte, urmată de Finlanda cu 87 de puncte și Suedia cu 83, potrivit studiului Transparency International.

Danemarca și Finlanda sunt, de asemenea, în fruntea clasamentului mondial, aceasta din urmă la egalitate cu Noua Zeelandă 87, datorită „instituțiilor lor democratice puternice și a respectului față de drepturile omului", în timp ce Siria și Sudanul de Sud 13 și Somalia, cu un punctaj de 13, respectiv 12, „implicate în conflicte prelungite", completează coada clasamentului.

Ce loc ocupă Rusia și Ucraina

Punctajul Luxemburgului, Marii Britanii și Austriei au scăzut semnificativ din 2017, în timp ce Irlanda este singura țară membră a UE al cărei scor s-a îmbunătățit.

Și Republica Moldova, care a primit statutul de țară candidată la UE în iunie 2022, și-a îmbunătățit, de asemenea, scorul.

Cu un punctaj de 28, Rusia are unul dintre cele mai slabe rezultate din Europa de Est, ocupând locul 137 din 180, iar invazia Ucrainei este o „reamintire clară a amenințării pe care corupția și absența responsabilității guvernamentale o reprezintă pentru pacea și securitatea globală", potrivit unui comunicat de presă al Transparency International.

Scorul Ucrainei este doar puțin mai mare, 33 de puncte, dar țara „a întreprins reforme importante și s-a îmbunătățit în mod constant" de la începutul războiului, apreciază Transparency International.

Dar conflictul nu a pus capăt corupției din Ucraina, după cum arată scandalurile recente în care au fost implicați mai mulți oficiali.

Definiția corupției

Indexul de percepție a corupției 2022 al Transparency International folosește date din sondaje bazate pe interviuri cu experți și oameni de afaceri din diverse surse, inclusiv Banca Mondială și Forumul Economic Mondial, pentru a clasifica 180 de țări din întreaga lume în funcție de nivelul perceput de corupție, pe o scară de la 0 - care înseamnă foarte corupt - la 100.

Definiția „corupției” se bazează pe cazurile în care sunt implicați funcționari publici, de la mită la deturnare de fonduri publice, precum și pe capacitatea guvernelor de a limita corupția în sectorul public

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj în României. Județele vizate
20/05/2024 12:49

Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) mentionează că Rusia a declansat un război electronic de bruiaj pe teritoriul Romaniei. Astfel, dispozitivele montate de fortele armate ruse ar pune in pericol ...

Cum devine moldovenesc grâul ucrainean. ”În război se fac cele mai mari profituri!”
19/05/2024 20:03

Republica Moldova exporta in Romania, in trimestrul III 2021, o cantitate de 14.699 de tone de grau, iar după inceperea războiului, in trimestrul III din 2022, a urcat la 74.000 de tone de grau, pentru ca in ...

Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei