Urs împușcat în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc

Untitled

Dimensiune font:

| 15-09-2023 12:27


Un urs care a intrat, vineri dimineaţă, în curtea Liceului Tehnologic ”Venczel Jozsef” din municipiul Miercurea Ciuc a fost împuşcat, anunță Agerpres.


Viceprimarul Bors Bela a declarat că aceasta a fost cea mai sigură opţiune pentru a nu pune în pericol vieţile sutelor de elevi aflaţi la acea oră în incinta instituţiei, ale cadrelor didactice şi ale cetăţenilor care locuiesc în împrejurimi.

„Conform procedurii, prima opţiune era alungarea, a doua tranchilizarea şi a treia împuşcarea. Dat fiind faptul că ursul se afla chiar în curtea liceului ‘Venczel Joszej’, pe un copac, la 30 de metri de şcoală şi deja sute de elevi erau în şcoală, iar după gardul şcolii se află case particulare, deci nu aveam opţiunea de a-l alunga sau tranchiliza, astfel era necesar să procedăm la împuşcarea ursului. Totul s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă şi în aşa fel nu a fost nimeni în pericol. Dacă am fi recurs la altă procedură, era posibil ca toată lumea să fie în pericol, aşa că comisia a hotărât în unanimitate că ursul trebuie împuşcat. Împuşcarea a avut loc la ora 07,40 minute de către vânătorul de la asociaţia cu care Primăria municipiului Miercurea Ciuc are contract. A fost de faţă şi medicul veterinar şi, bineînţeles, de la Primărie, domnul primar Korodi Attila şi eu”, a declarat viceprimarul.

Acesta a mai spus că ursul devenise agresiv în momentul în care echipa de intervenţie s-a apropiat de el, animalul încercând să coboare din copac şi să fugă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO| Construcția care va schimba istoria Europei: un tunel uriaș, care va ajunge pe un alt continent
13/05/2024 16:30

  Istoria Europei a fost, de multe ori, extrem de complicată, iar unul dintre punctele extrem de fierbinti a fost Stramtoarea Gibraltar, care leagă Spania (Europa) de Maroc (Africa). În urmă cu 4 ...

Cântăreţul elveţian Nemo spune că Elveția are nevoie de al treilea gen
13/05/2024 14:39

Cantăreţul elveţian Nemo, care a caştigat competiţia muzicală Eurovision desfăşurată in Suedia in acest weekend graţie melodiei ''The Code'', a fost intampinat de peste 100 de fani entuziasmaţi pe Ae ...

Ce este un sistem de apărare antiaeriană Patriot și cum funcționează
12/05/2024 18:09

  Un militar patrulează in preajma a două sisteme de apărare antiaeriană Patriot in timpul unui antrenament militar pe aeroportul din Varsovia, Polonia, 7 februarie 2023. &n ...

Aurora boreală, observată în două nopți consecutive
12/05/2024 16:18

Pentru a doua noapte consecutivă, privitori din lumea intreagă au incercat să surprindă momentele in care aurorele boreale au iluminat cerul sambătă, provocate de o furtună solară descrisă ca fiind &bd ...

Plantele dumneavoastră de interior pot gândi, vorbi, citi gândurile: Noi cercetări aduc dovezi
07/05/2024 17:16

Noile cercetări ale unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Australia de Vest (UWA) arată că plantele au memorie pe termen lung. Concluzia se adaugă la un mănunchi intreg de cercetări ...

Inteligența artificială este aidoma bombei atomice, spune miliardarul Warren Buffett
06/05/2024 21:59

Miliaradul Warren Buffet s-a refrit recent la inteligenta artificială si a tras un puternic semnal de alarmă. El compară aparitia inteligenta artificială cu crearea bombei atomice. Am lăsat geniul să ia ...

VIDEO Cum arată și unde se află aeroportul cât o țară? E de trei ori mai mare ca Bucureștiul
03/05/2024 11:59

 Un aeroport international se intinde pe o suprafată cat o tară si e de trei ori mai mare ca Bucurestiul. Este cel mai mare aeroport din lume si a intrat in Cartea Recordurilor.   ...

Tractoarele autonome, fără conducător: Ce caracteristici au, ce avantaje oferă
02/05/2024 13:44

 Vehiculele autonome sunt considerate viitorul in agricultură. Cand vine vorba de astfel de tractoare, există două tipuri: vehicule conventionale care pot functiona si in mod autonom sau roboti agricoli ...

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt
28/04/2024 18:19

 Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanta Mare”, si-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru presedintia Consiliului Judetean Olt, re ...

Depășirea pe linie continuă, permisă în România! În ce condiții pot efectua șoferii o astfel de manevră
20/04/2024 16:02

Soferii din Romania pot efectua depăsirea pe linia continuă in anumite circumstante. Codul Rutier specifică clar unde si cand poti efectua o astfel de manevră. Există reguli clare pentru soferi in ceea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei