Adevărul despre divorțul intentat de Magda Catone pentru soțul său. Actrița a rămas văduvă

6

Dimensiune font:

| 06-11-2023 00:36

Magda Catone și Șerban Ionescu au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea actorilor. Cei doi au făcut o echipă bună atât pe scenă, cât şi în viaţa personală. Totul până la un moment dat când, vedeta a decis să pună punct mariajului. Însă, sentința nu a mai venit.

Ar fi trebuit să fie divorțată, dar, în realitate, Magda Catone, în vârstă de 65 de ani, este văduva lui Șerban Ionescu. Actrița a explicat recent de ce stau lucrurile astfel, deși ar fi trebuit să divorțeze, cu ani în urmă.

S-au iubit, iar apoi au decis să divorțeze

Au trecut mai bine de zece ani de la moartea celebrului actor Șerban Ionescu. Iar în toată această perioadă, cea care i-a fost soție, Magda Catone, a încercat să îi ducă numele mai departe cât a putut de mult. Cei doi au împreună şi un băiat, pe Carol, în vârstă de 26 de ani.

Șerban Ionescu și Magda Catone s-au căsătorit în anul 1983, apropiindu-se prin prisma pasiunii lor comune, teatrul. Băiatul lor, Carol, s-a născut în 1997 și el este cel care o împlinește în prezent pe actriță.

Marele actor s-a stins din viață pe 21 noiembrie 2012, la vârsta de 62 de ani. În august 2012, Şerban Ionescu fusese diagnosticat cu borelioză (o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe), însă în Germania, unde fusese pentru multe tratamente, primise diagnosticul de scleroză amiotrofică.

Avocatul actorului a declarat atunci că era vorba despre o boală incurabilă. „A fost la patru clinici în Germania și a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu exista un tratament”, spunea, la vremea aceea, avocatul Cătălin Dancu, citat de Știrile PRO TV.

Au vrut să divorțeze, dar nu au mai făcut-o

Ar fi trebuit să fie divorțată, dar, în realitate, Magda Catone, în vârstă de 65 de ani, este văduva lui Șerban Ionescu. Actrița a explicat recent de ce stau lucrurile astfel, deși ar fi trebuit să divorțeze, cu ani în urmă.

Una dintre întrebările adresate în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D, a făcut referire la relația ei longevivă cu actorul Șerban Ionescu. Denise Rifai i-a adresat o întrebare cu privire la adevăratul motiv pentru care Magda Catone și-ar fi dorit divorțul de Șerban Ionescu. Iată care este răspunsul la întrebarea roșie ,,De ce ați vrut să divorțați de Șerban Ionescu?”.

„Am încercat să îmi păstrez căsnicia și atunci am zis că trebuie un duș rece, ceva care să-l lămurească că ceea ce face nu e potrivit cu calitatea lui de soț iubitor, că accidentele pe care le trăiește și se răsfrâng asupra liniștii familiei trebuie eliminate. Atunci am decis să divorțez.

Îl fac să se cutremure din temelie, asta am încercat să fac.

După aia, povestea s-a nuanțat, probabil că lucrurile nu au primit totdeauna aceeași monedă – pleci la luptă și nu știi cum și ce, vorbim acum în termeni de duritate, nu știi ce armament să folosești. Și așa am plecat eu, ca într-o aplicație, nu m-am gândit la o finalitate în care despărțirea noastră să fie clară, definitivă.

Am vrut să fac o buclă, cum se numește, și să îi pun oglinda în față și examenul ăsta de conștiință să îl zdruncine și să îl facă să fie cine a fost până atunci.”, a răspuns Magda Catone, conform Kanal D.

Ce a spus Oana Pellea la moartea lui Șerban Ionescu

Actriţa Oana Pellea a scris, pe pagina sa de Facebook, că, pentru ea, Şerban Ionescu rămâne Pelicanu’, studentul cu zâmbet timid, talentat „şi iubit de profesorul lui, Amza“.

„Pentru mine o să rămână Pelicanu’… studentul cu zâmbet timid, înalt şi ca un argint viu, talentat si iubit de profesorul lui, Amza, ce ne venea în casă, cu respect şi iubire. Mi-a fost şi o să-mi fie drag. Dumnezeu să te odihnească, Şerban Ionescu!“, scrie Oana Pellea, transmiţând condoleanţe familiei actorului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regina Camilla a Marii Britanii renunță la hainele de blană
15/05/2024 19:35

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatmen ...

Fiindcă școala nu avea numărul minim de elevi cerut de minister, o școală din Franța a înscris la cursuri și 4... oi
15/05/2024 14:03

 Profesorii dintr-un sat din Franta pun oi in bancă, ca să tină scoala activă. Sunt prea putini elevi, e justificarea oficială. 94 de elevi are institutul, cu 4 mai putini decat pragul impus de Minist ...

Lavinia Pîrva dezvăluie adevărul despre verighetă
15/05/2024 07:43

Lavinia Pirva a starnit recent interesul publicului prin faptul că nu mai poartă verigheta, alimentand speculatiile despre starea relatiei lor. Cu toate acestea, adevărul din spatele absentei simbolului căs ...

Margareta Paslaru, artista indragita, a plecat din Romania in 1983
15/05/2024 07:42

In anul 1983, una dintre cele mai indragite soliste din perioada comunismului, Margareta Paslaru, a luat o decizie surprinzatoare pentru multi: a parasit Romania pentru a se stabili in America alaturi de sotul ...

Monica Tatoiu avertizează: „Femeile sunt parșive”
15/05/2024 07:40

Monica Tatoiu, femeia de afaceri cunoscută pentru cariera sa de succes si pentru sfaturile de viată pe care le oferă, si-a surprins fanii cu o declaratie sinceră despre femeile parsive. Fosta profesoară de ...

Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

„Sexul din filme este foarte real”: Schimb de replici spumos între Stormy Daniels și avocata lui Donald Trump în timpul procesului de la New York
10/05/2024 13:33

 A doua zi de audieri a fostei actrite de filme pentru adulti Stormy Daniels, in cadrul procesului in care Donald Trump este acuzat la New York că a efectuat plăti ilegale pentru a-i cumpăra tăcerea, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei