Cel mai tânăr cetățean de onoare al județului Iași a primit titlul în plenul CJ

0000   0141700

Dimensiune font:

| 21-02-2024 20:48

  Ieseanul David Gavrilovici, campion mondial și european la gimnastică aerobică a devenit cetatean de onoare al judetului Iasi

Consilierii județeni s-au reunit, astăzi, în ședința ordinară a lunii februarie.

Dezbaterile au fost precedate de o ceremonie specială, în cadrul căreia i-a fost înmânat titlul de cetățean de onoare al județului Iași campionului mondial și european la gimnastică aerobică, David Gavrilovici.

Ca junior, David Gavrilovici a avut rezultate remarcabile, însemnând 6 medalii de aur, 6 medalii de argint şi 17 medalii de bronz. Ca senior, legitimat la C.S.M. Iaşi și component de bază al Lotului Naţional de Seniori Gimnastică Aerobică al României, a devenit atât Campion mondial cât şi Campion european.


“Este un privilegiu să avem, dacă nu chiar cel mai tânăr cetățean de onoare al unui județ din România, cu siguranță unul dintre cei mai tineri.

Prin acest titlu de cetățean de onoare acordat lui David Gavrilovici, județul său natal își exprimă recunoștința și admirația pentru munca sa și pentru modul în care a reprezentat cu demnitate și profesionalism comunitatea noastră la nivel mondial. Sper că această distincție de cetățean de onoare să îi întărească drumul către succes și să îi deschidă noi oportunități în viitorul său.

Îi transmit cele mai călduroase felicitări lui David Gavrilovici, în numele întregii comunități ieșene. Suntem mândri că avem astfel de reprezentanți de seamă și îl asigur că va avea și pe mai departe sprijinul nostru pentru a atinge noi performanțe. Îi adresez mulțumiri și colegului nostru, domnul consilier județean Cătălin Cătur, cel care l-a adus în atenția noastră pe campionul, multiplu medaliat, David Gavrilovici’’, a transmis președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.


Pe ordinea de zi a plenului CJ s-au aflat, astăzi, 26 de proiecte de hotărâre. Două investiții importante care au fost aprobate se referă la asfaltarea drumurilor județene DJ 248 A – lim. Mun. Iaşi – Voroveşti și DJ 282 E – intersecţie DJ 207 A – Sineşti.

Consilierii județeni și-au dat votul și pentru transferul obiectivului de investiţii „Reabilitarea și Modernizarea Spitalului de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria” din evideța contabilă a CJ în evidența contabilă a unității medicale. Prin acest proiect Spitalul de Pediatrie a fost adus la standarde europene.

Lucrările au fost realizate în perioada mai 2019 – mai 2023, cu finanțare europeană, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea finală a proiectului a fost de 138.824.310, 00 lei, inclusiv TVA. Un alt proiect important votat în ședința de astăzi vizează încheierea unui parteneriat între DGASPC Iași și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru realizarea unui HUB de servicii, respectiv un sistem informatic integrat în domeniul asistentei sociale şi domeniilor conexe.


Detalii despre cele 26 de proiecte de hotărâre care au fost aprobate puteți găsi pe site-ul Consiliului Județean, www.icc.ro, accesând link-ul:

https://www.icc.ro/ro/sedinte/2024/ordine-de-zi-sedintei-ordinare-consiliului-judetean-iasi-din-21-02-2024 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
17/05/2024 11:55

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 17.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
17/05/2024 11:50

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 17mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMIR ...

Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Păşcănean, trimis în judecată deoarece n-a vrut să le dea caş celor trei copii
17/05/2024 10:36

  Vasile D. are o fermă intinsă pe 27 hectare, la marginea unei comune de langă Paşcani. Zece sunt luate in arendă, patru le-a concesionat, restul sunt ale lui. Omul e harnic, gospodar şi instărit. ...

Imaginaţia de nestăvilit a hoţilor ieşeni
17/05/2024 10:35

Meseria  de hoţ e foarte „rentabilă”. Asta o demonstrează dosarele penale deschise impotriva lor. În 30% dintre cazuri, se lasă cu renunţare la urmărirea penală. În alte 60% ...

Primăria caută constructor pentru reamenajarea Parcului Ciurchi
17/05/2024 10:34

  Primăria Municipiului Iasi (PMI) asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de reamenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a dosarelor de către firmele sau asocierile ...

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare în premieră la Iași, în grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week
17/05/2024 10:33

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare in premieră la Iasi, in grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week Iaşi, 16 mai 2024 Festival du Bonheur pour le gourmands vine in premier ...

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului
17/05/2024 10:33

Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au declansat joi, 16 mai, un protest spontan in fata institutiei, nemultumiti de nivelul scăzut al salariilor si fată de neaplicarea de către Ministeru ...

„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei