Motivul pentru care tinerii din generația Z nu cumpără produse BIO

download

Dimensiune font:

| 17-12-2021 16:45

Mai mult de jumãtate dintre consumatorii la nivel global au devenit mai interesaţi de produsele ecologice în timpul pandemiei, în timp ce cei din generaţia Z, cu vârste între 23 şi 26 de ani, sunt cei mai sceptici atunci când vine vorba despre sustenabilitate la cumpărături, arată un sondaj PwC din luna iunie, arată News.ro.

"Mai mult de jumătate dintre consumatorii la nivel global au devenit mai interesaţi de produsele ecologice în timpul pandemiei, iar milenialii sunt cei mai atenţi la impactul pe care îl au deciziile lor de cumpărare asupra mediului", arată sondajul PwC Global Consumer Insights Pulse din luna iunie.

Potrivit documentului, este o schimbare de comportament de durată, produsă pe fondul pandemiei, care le-a lăsat oamenilor mai mult timp la dispoziţie pentru a-şi analiza modul de viaţă şi implicaţiile pe care activităţile lor zilnice, inclusiv cumpărăturile, le au asupra mediului înconjurător.

"Această schimbare se observă dacă ne uităm comparativ la răspunsurile din ediţia 2019 a aceluiaşi sondaj. Înainte de pandemie, doar 35% dintre respondenţi alegeau produse sustenabile pentru a proteja mediul înconjurător, 37% căutau produse cu ambalaje prietenoase cu mediul (eco friendly) şi 41% evitau folosirea plasticului pe cât posibil. Ediţia din acest an arată o creştere între 10 şi 20 de puncte procentuale a răspunsurilor afirmative la fiecare dintre aceste întrebări", potrivit PwC.

De asemenea, în timp ce preocuparea pentru mediu a crescut vizibil în rândul milenialilor cu vârste între 27 şi 32 de ani (circa 60% fiind interesaţi de produse ecologice şi să cumpere de la companii care protejează mediul), cei din generaţia Z cu vârste între 23 şi 26 de ani sunt cei mai sceptici atunci când vine vorba despre sustenabilitate la cumpărături.

"Diferenţa de comportament dintre aceste generaţii ar putea fi explicată de percepţia celor mai tineri că este mai costisitor sau mai dificil să cumperi produse bio, sănătoase şi cu un impact minim asupra mediului. Cei mai interesaţi de transparenţa trasabilităţii şi a originii unui produs sunt milenialii “maturi”, cu vârste cuprinse între 33 şi 36 de ani, aproape două treimi vrând să cunoască astfel de informaţii", mai arată sondajul.

Deşi eco consumerismul este în mod clar în creştere, sondajul relevă că unii consumatori sunt sceptici şi nu cunosc sau nu cred în conceptul de cumpărături sustenabile invocând preţul mare, calitatea îndoielnică, disponibilitatea limitată sau lipsa timpului pentru a le căuta.

Sondajul arată că producătorii şi retailerii nu ar trebui să supraestimeze această tendinţă. Deşi mai mulţi consumatori spun că sunt interesaţi de sustenabilitate, datele indică faptul că generaţia Z, în special, ar putea avea mai degrabă opinii favorabile mediului care de multe ori nu se traduc în cheltuieli pentru produse eco sau bio. Pe măsură ce companiile vor continua însă să ofere opţiuni eco şi bio mai accesibile şi mai practice, este posibil ca aspiraţia consumatorilor să se transforme în acţiune. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Budincă din cozonac
10/05/2024 12:45

Ce facem cu cozonacul rămas după Pasti? Îl transformăm intr-o budincă savuroasă, usor de preparat. Astfel, evităm risipa alimentară si ne bucurăm de un dulce rapid si delicios. Pentru această Bu ...

Sosul chimichurri, o delicatesă în bucătărie
08/05/2024 16:21

Chimichurri este un sos argentinian, adesea servit alături de cărnuri la grătar, peste si alte preparate din carne. Este folosi si pentru marinarea diferitelor tipuri de carne si este recunoscut ca fiind un ...

Stufat de miel, rețetă de primăvară
08/05/2024 15:05

Stufatul este una dintre cele mai apreciate mancăruri de primăvară. Fie că este preparat cu pui sau miel, stufatul este un fel de mancare scăzută, gătită din carne, ceapă si usturoi verde. Si pentru c ...

Vită Stroganoff, rețeta care a uimit lumea
06/05/2024 15:33

Numele ei se traduce “vita Stroganoff” sau Beef Stroganoff si este un mare clasic al bucatariei ruse (Gowjadina Stroganow), adoptat de Haute Cuisine, constand din fasii de carne de vita sau vitel ...

 Gustări divine. O călătorie culinară prin mănăstirile României
06/05/2024 13:04

În mănăstirile ortodoxe din Romania, postul reprezintă o perioadă importantă a vietii religioase, iar bucătăria este un loc in care se păstrează cu sfintenie traditiile gastronomice străvechi. M ...

Drobul de miel, tradiție și gusturi de la lume adunate
06/05/2024 11:30

În inima traditiei pascale, drobul de miel străluceste ca un simbol al bucuriei si abundantei. De la cele mai simple retete transmise din generatie in generatie pană la reinterpretări moderne, acest pr ...

 Gogoșile, delicatesa culinară a lumii
06/05/2024 11:16

Gogosile, asa cum le stim astăzi, isi au rădăcinile in Europa medievală, unde erau cunoscute sub numele de „olykoeks” in Olanda. Aceste „prăjituri uleioase”erau preparate prin ...

Povești îmbietoare din cuhniile Moldovei
06/05/2024 09:59

Originare din Balcani si răspandite apoi in intreaga regiune a Europei de Est, sarmalele au traversat secole de istorie si au devenit un simbol al familiei si al unitătii. Aceste mici „pachetele de ...

Cozonaci generoşi din cuptoarele de aur
06/05/2024 09:06

Cozonacul nu-i treabă uşoară şi trebuie să fii mare meşteră ca să iasă bun. „Totul depinde şi de gospodină. Nu trebuie să te zgarceşti cand pui ouă; apoi, trebuie să ai şi smantană bună, ...

Marinada perfectă pentru friptura de miel
05/05/2024 10:30

Pentru majoritatea romanilor, atunci cand spun masa de Paste se gandesc automat si la friptura de miel. Dar nu toti cunosc cum se marinează corect carnea de miel. Carnea marinată absoarbe lichidul in care es ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei