Se schimbă regulile în Delta Dunării. Amenzi uriașe pentru nesimțiți

delta-dunarii-turisti-770x540

Dimensiune font:

| 12-07-2021 10:04

Se schimbă regulile în Delta Dunării. Incidentele petrecute în urmă cu o lună de zile, cand un tânăr a fost surprins intrând cu o ambarcațiune de mare viteză în stolurile de pelicani, nu au rămas fără ecou. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării anunță sancțiuni drastice pentru cei care nu vor respecta noile reglementări.

Decizia a fost luată după ce, în ultima vreme, s-a observat o intensificare a traficului cu ambarcațiuni tip corsar pentru transportul pasagerilor în interiorul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Reprezentanții ARBDD au constatat totodată că o activitate turistică intensă și un transport nesustenabil au avut un impact negativ asupra stării de conservare a biodiversității.


Puțini din cei care organizeaza plimbări cu ambarcațiunile în Deltă, respectă prevederile legale privind regimul vitezelor, accesul în zonele tampon și zonele strict protejate. Unii chiar desfășoară activități fără să dețină actele necesare emise de Administrație, conform legislației în vigoare.

Drept urmare, ARBDD a decis introducerea unor reguli noi pentru obținerea autorizației/permisului pentru desfășurarea activității de transport pasageri pe brațele Dunării și canalele interioare, dar si reguli obligatorii care trebuie respectate de către conducătorul ambarcațiunii.

Începând de luni, transportul se va desfășura doar pe traseele turistice aprobate în prealabil. Deținătorii de ambarcațiuni vor trebuie să respecte vitezele maxime admise, adică între 15 și 40 de kilometri la oră. Operatorii de transport vor fi obligați să colecteze toate deșeurile generate pe parcursul deplasării și să le predea societății cu care vor avea un contract obligatoriu.

Acostarea la mal natural se va face doar în locațiile aprobate, iar ambarcațiunea va dispune de toate echipamentele necesare transportului în siguranță al pasagerilor, inclusiv veste de salvare. Toți pasagerii trebuie să dețină permis de acces în Rezervație daca nu fac parte din categoriile exceptate, sau după caz permis de pescuit sportiv sau recreativ. Consumul alcoolului va fi interzis pe perioada deplasării.

Pe toată perioada desfășurării transportului nu se va produce poluare sonoră, adica muzică sau alte zgomote puternice, se va asigura instructajul pasagerilor cu privire la comportamentul în barcă și regulile de vizitare a Rezervației. Apropierea de aglomerările sau coloniile de păsări se va realiza cu viteză foarte scăzută, nu la o distanță mai mică de 150m150-200 m și se va evita producerea valurilor.

Cei care nu vor respecta aceste reguli vor fi drastic sancționați. Iar aici vorbim atât de turisti dar mai ales de operatorul de turism care a organizat deplasare. Acesta risca să rămână fără autorizație. În plus, autorizația va prevedea clar acest aspect și oricum obținerea acestui document nu va mai fi atât de facilă ca si până acum.

Cei care vor dori să desfăsoare acest tip de activitate vor trebui să depună o serie de documente, printre care și o copie după atestat de bord una după certificatul de înregistrare al ambarcațiunii cu specificația valabilă pentru transport pasageri, dar și documente care să ateste starea tehnică a ambarcațiunii. Ambarcațiunea pentru care se va solicita autorizație/permis pentru transport pasageri nu va putea fi folosită și pentru activitatea de pescuit.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trenurile soarelui pleacă spre Litoral din iunie
17/05/2024 09:12

CFR Călători va da startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui” in 14/15 iunie 2024, iar turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe di ...

România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Voluntari. Aproape 750 de depozite au fost sigilate într-o acțiune anti-evaziune
16/05/2024 21:12

 Controale masive făcute, joi, 16 mai, la mai multe depozite din Voluntari, de către inspectorii Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală. Au fost sigilate aproape 750 de astfel de locaţii folosite ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei