EXCLUSIV Alexandru Creţu: „Cred că am devenit un fotbalist pe care se poate pune bază”

1cretu

Dimensiune font:

| 10-03-2020 10:24

 Ieşeanul Alexandru Creţu a fost inclus de selecţionerul Mirel Rădoi pe lista preliminară a stranierilor pentru barajul de calificare la EURO 2020. Sunt 26 de jucători, cam tot ce are mai bun fotbalul românesc în afara graniţelor. Veţi descoperi în rândurile următoare un Alexandru Creţu pe care orice antrenor şi l-ar dori în echipă, un Alexandru Creţu pe care vă veţi dori să-l mai vedeţi jucând în Copou

- Alex, eşti cumva surprins că te afli din nou pe lista preliminară a selecţionerului echipei naţionale a României?

- Staff-ul echipei naţionale are jucători pe care-i monitorizează în permanenţă. Acum suntem aproximativ 30 de jucători pe listă, dar la câţiva se va renunţa, deoarece vor trebui să mai vină şi cei din campionatul intern. Prima oară am apărut pe lista preliminară a fostului selecţioner, Cosmin Contra, dar n-am fost şi convocat. Când eşti însă atât de aproape de echipa naţională te simţi apreciat ca jucător, te simţi fotbalist.

- Ai fost dezamăgit că n-a venit şi convocarea?

- Nu. Dacă merit să fac parte din echipa naţională voi fi convocat. Nimeni nu aduce la echipa naţională jucători care nu merită! Trebuie însă să realizăm că echipa naţională trebuie să aibă rezultate acum!

- Printre concurenţii tăi pe post ar fi Anton, R. Marin, mai vin şi din Liga 1. Crezi că ai şanse reale de convocare?

- Eu joc pe post de mijlocaş central la închidere. Rolul meu este să ofer siguranţă, să ofer echilibru între atac şi apărare. Eu asta fac la Maribor. Dacă voi avea şansa să fiu convocat voi îndeplini cu toată responsabilitatea sarcinile ce îmi vor fi trasate.

- Ce crezi că te-a menţinut în atenţia echipei naţionale?

- Am ştiut dintotdeauna că numai constanţa mea în evoluţii mă va menţine în atenţia celor care răspund de destinele echipei naţionale. Anul trecut am devenit campion cu Maribor, am jucat până în play-off-ul Europa League, am înscris în Liga Campionilor, am jucat 80% din meciuri ca titular, statut pe care am reuşit să mi-l câştig sezonul trecut, al doilea pentru mine la Maribor. Cred că am devenit un jucător pe care se poate pune bază.

- Naţionala României te-ar putea propulsa într-un campionat mai puternic?

- Dacă voi fi convocat şi voi avea evoluţii apreciate atunci aş putea mai putea face un pas în carieră. Am 28 de ani, mai am contract la Maribor până în 2021, dar trebuie să mă gândesc şi la mine.

- Cum s-a schimbat Alexandru Creţu de când a plecat în 2017 de la CSM Politehnica Iaşi?

- Sunt convins că în primul rând s-a schimbat modul meu de a gândi, de a percepe fotbalul. M-au influenţat oamenii din jurul meu, cum se pregătesc jucătorii înainte de antrenament, cum se comportă oamenii lângă mine. Te schimbi şi tu ca om. La Iaşi eram tânăr şi la 24 de ani, aici nu prea există tânăr şi bătrân. Ai 19 ani, dacă eşti bun, atunci joci acum, nu contează vârsta!

- Schimbarea de mentalitate a avut efect şi pe teren?

- Cu siguranţă m-am pregătit mult mai bine. La Iaşi, când aveam antrenament la ora 10 ajungeam pe la 09:30 în vestiar, mă schimbam şi mergeam la teren. La Maribor, aveam antrenament de la 11, pe la ora 10 trebuia să fim în vestiar, dar pe la 09:50 nu cred că mai ajungea cel mult încă un jucător după mine! Băieţii erau deja acolo, serveau deja cafeaua, erau deja schimbaţi, ori făceau stretching. Când vezi toate astea te schimbi! Începi să-ţi doreşti să nu mai vină nimeni înaintea ta în vestiar! Faci un masaj, mergi în sala de forţă pentru unele exerciţii, faci totul ca atunci când începe antrenamentul corpul tău să fie deja pregătit fizic şi mental, nu să fie pierdute destule zeci de minute până să te aducă un antrenor în regimul de antrenament. Aşa cum am văzut eu de la alţii, aşa trebuie să vadă fotbaliştii tineri de la cei experimentaţi.

- Cum arată jocul tău?

- Am avut foarte multe de învăţat, dar cel mai important capitol a fost legat de disciplina tactică. Am o anumită arie de acoperit, am învăţat că nu pot fi peste tot, am anumite puncte de atins pe teren. Foarte greu mi-a fost să învăţ să pasez înainte! Am avut mult de lucru. Timpul de reacţie este atât de redus încât trebuie să ai decizia luată înainte de a ajunge mingea la tine. Punem mult accent pe analiza video, adversarii sunt foarte bine studiaţi.

- Ce te nemulţumeşte?

- Mereu este loc de mai bine, îmi doresc să dau şi eu un gol de la mare distanţă. Mi-aş dori ca şuturile mele din afara careului să fie şi mai precise.

- Până când te vezi jucând?

- Şi la 33 de ani cred că aş vrea să fac schimbări în bine. Nu am suferit accidentări grave, mă văd jucând încă mulţi ani la un nivel ridicat.

- Te mai vezi jucând în Copou?

- Da, m-am gândit la asta când vorbeam cu familia mea despre viitor. Îmi doresc să revin acasă şi să ajut echipa cu tot ce am învăţat eu. Voi fi un jucător cu experienţă, poate îi voi ajuta pe cei tineri să-şi schimbe percepţia despre fotbal. Eu urmăresc CSM Politehnica meci de meci.

- De ce crezi că echipa ieşeană este atât de vulnerabilă în apărare?

- Nu ştiu cum este atmosfera în vestiar, dar toate erorile care mai apar pot fi corectate mai uşor dacă există coeziune în vestiar. Relaţiile dintre jucători pot face o echipă mult mai puternică. La noi, la Maribor, nu avem jucători cu calităţi individuale ieşite din comun, dar cum luptăm unul pentru altul, cum ne comportăm unii cu ceilalţi ne fac o echipă foarte puternică. Pe lângă fotbal contează însă şi cum eşti ca om. Când se realizează un transfer imediat apar întrebările legate de ce fel de om este fotbalistul în cauză.

- Crezi că Iaşul ar putea retrograda?

- La ce potenţă are Iaşul ar trebui să fie sus an de an! Acum însă situaţia nu este chiar comodă, toate meciurile vor fi grele, toate formaţiile se vor bate pentru fiecare punct. Dar experienţa antrenorului Mircea Rednic va fi cea care va face diferenţa. A lucrat mult şi în străinătate, are o altă mentalitate, pe care trebuie s-o transmită şi jucătorilor. Sper ca Iaşul să se îndepărteze cât mai repede de zona fierbinte, îi salut pe toţi suporterii ieşeni, abia aştept să ne vedem la Iaşi şi îi rog să nu uite că uniţi vom învinge! Dragoş GAŞPAR

 

Citește și: Vine primul succes şi în campionat? CSM Politehnica Iaşi - Dinamo Bucureşti (ora 21:00)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
”Cum a supraviețuit?”. Accident ”horror” în Marele Premiu de F1 de la Monaco! Primele informații despre starea victimei
26/05/2024 17:00

Start ”horror” de cursă in Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. La scurt timp de la startul cursei, Sergio Perez a fost lovit din spate de Kevin Magnussen. Monopostul pilotului Red Bull s-a izbit de ...

Directoarea Amelie Mauresmo i-a spus verde-n față lui Halep de ce nu i-a dat wildcard la Roland Garros
26/05/2024 10:47

Simona Halep nu va juca la Roland Garros, turneu ar incepe astăzi la Paris. Aflată pe locul 1139 mondial, romanca nu putea ajunge la cel de-al doilea turneu de Mare Slem al anului decat dacă primea invitatie ...

Anghel Iordănescu, chinuit de elevii din Generația de Aur. Glume spumoase pe seama fostului selecționer
26/05/2024 10:33

Romania a invins echipa stelelor lumii, intr-o atmosferă senzatională pe Arena Natională. A fost un meci de povestit nepotilor, asa cum a fost si parcursul ”tricolorilor” la World Cup in vara toridă a l ...

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
26/05/2024 10:14

Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras in ultima vreme si a dispărut atat de pe micile ecrane, cat si din ziare, unde făcea furori cu declaratiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a p ...

FOTO / VIDEO Peste 50.000 de oameni salută cea mai bună generație din istoria fotbalului românesc
25/05/2024 22:19

 Generatia de Aur a Romaniei joacă sambătă seară pe Arena Natională din Bucuresti meciul de adio, in fata a peste 50.000 de spectatori. Suporterii au pregătit un moment special in memoria lui Didi Pr ...

Florin Răducioiu:
25/05/2024 18:29

  Florin RăducioiuAFP Fostul international Florin Răducioiu a declarat, sambătă, intr-o conferintă de presă, că meciul de retragere al "Generatiei de Aur" din această seară va ...

„Dintre foștii colegi, Popescu are caracterul cel mai josnic. Îl interesează doar banii!”. Atac devastator la adresa ”Baciului” înainte de meciul Generației de Aur
25/05/2024 14:54

Ionel Ganea acuză faptul că Gică Popescu a ignorat să cheme la meciul de sambătă seara o serie de fosti internationali care au scris istorie pentru Romania in anii ’90. El sugerează că ”Baciul” fo ...

Propuneri tentante cu prilejul vizitei federale la stadionul de rugby din Iași!
25/05/2024 09:14

Liderul Diviziei Nationale de Seniori la rugby, CS Politehnica Iasi, a primit vineri vizita alaiului federal condus de presedintele Alin Petrache. Întalnirea s-a produs in conditiile in care formatia preg ...

VIDEO FC Botoșani rămâne în SuperLiga României
24/05/2024 22:24

 ​FC Botosani si-a asigurat prezenta in viitorul sezon al SuperLigii Romaniei, după ce a castigat si mansa retur a barajului cu CS Mioveni, scor 1-0 (2-0 la general). Bogdan AndoneFoto   ...

World Athletics a omologat un nou record mondial feminin de maraton, stabilit de atleta etiopiană Tigist Assefa
24/05/2024 09:44

World Athletics a omologat joi recordul mondial feminin de maraton stabilit de atleta etiopiană Tigist Assefa, 2h11min53sec, in data de 24 septembrie 2023 la Berlin, scrie EFE. Etiopiana a doborat la Berlin r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei