Iașul, la un pas de lockdown!

1covid

Dimensiune font:

| 02-11-2020 00:00

Reprezentanţii DSP Iaşi au anunţat că pentru ieri nu nu au fost raportate focare de COVID noi în judeţ * cu toate acestea, numărul infectărilor a trecut şi ieri de 200, apropiindu-se de 11.000 în tot judeţul * în mod firesc, rata de incidenţă a urcat rapid, ajungând 2,98 pe municipiu!


Judeţul Iaşi se apropie vertiginos de pragul de 11.000 de infectări de la începutul pandemiei. Deşi este ştiut faptul că, la sfârşit de săptămână, numărul testelor scade comparativ cu o zi obişnuită, ieri au fost raportate 203 cazuri noi în judeţul Iași, cifră firească, am zice, pentru Iaşi. Au fost raportate şi două decese, numărul total ajungând la 233, precum şi 4.087 de exeternări din rândul persoanelor confirmate pozitiv, cu 48 de persoane mai mult decât sâmbătă. Surprinzător, nu a fost raportat niciun focar nou, lucru absolut normal pentru o zi de week-end!

Chiar şi aşa, oraşul este la un pas de a intra în scenariul roşu. Potrivit ultimelor statistici, rata de incidenţă a urcat la 2,98 de cazuri la mia de locuitori, aducând municipiul la un pas de lockdown. Probleme sunt şi la Hârlău, localitate, de asemenea, cu un indice ridicat (2,84 cazuri la mia de locuitori), în vreme ce municipiul Paşcani se sitează la 2,13 cazuri la mia de locuitori. În schimb, Podu Iloaiei  şi Tg. Frumos sunt localităţile cu cel mai mic indice de infectare, de 0,18-0,21 cazuri la mia de locuitori.

Două paturi libere

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor de ieri, 1 noiembrie, sunt ocupate 489 de paturi, din care 46 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 46, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iaşi şi 14 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 2 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie. De asemenea, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 112 paturi: un pat la Spitalul de Recuperare, 10 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 5 paturi la Spitalul Militar, 67 de paturi la Spitalul CF Paşcani, 15 la Spitalul de Boli Infecţioase şi 14 paturi la Spitalul CF Iaşi.

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate toate cele 3 paturi ATI. Menţionăm că în momentul de faţă sunt 28 de bolnavi care fac dializă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

4.300 de persoane izolate sau carantinate

Conform altor date centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi,  un număr de 1.761 de persoane se află în izolare, iar 2.627 de persoane sunt carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru încă 1.330 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Menţionăm că potrivit legislaţiei în vigoare, carantina se impune pentru contacţii direcţi cu persoane confirmate, dar şi pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, conform  INSP.

Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 5.537 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 10.037 de decizii pentru persoanele aflate în carantină. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:06

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Un băiat în vârstă de 12 ani, din localitatea Dumeşti, a fost bătut în incinta şcolii în urma unor discuţii cu un bărbat de 61 ani
13/06/2024 14:25

Poliţiştii au demarat o anchetă după ce un băiat in varstă de 12 ani, din localitatea Dumeşti, a fost bătut in incinta şcolii in urma unor discuţii cu un bărbat de 61 ani. Potrivit unui comunicat de ...

„Unire de zâmbet prin vers” la Muzeul Unirii
13/06/2024 14:23

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi invită publicul sambătă, 15 iunie 2024, ora 12.00, la Muzeul Unirii, la evenimentul „Unire de zambet prin vers”, organizat in cadrul sedinte ...

Lumea culorilor dezlănțuite
13/06/2024 13:35

 Street art-ul, asa cum il cunoastem astăzi, si-a făcut aparitia in Romania la inceputul anilor '90, după căderea regimului comunist. Această perioadă de tranzitie a adus cu sine o deschidere către ...

Gheorghe Flutur face o criză de nervi, în ședința PNL: Ai vândut partidul! Gata, s-a umplut paharul!
13/06/2024 13:19

Prim-vicepresedintele PNL, Gheorghe Flutur, a pierdut, in mod total neasteptat, alegerile pentru sefia CJ Suceava. Intr-o sedintă cu mai multi lideri judeteni ai PNL, Gheorghe Flutur a avut o adevărată criz ...

Calendarul zilei 13 iunie: 383 de ani de la aducerea la Iași a moaștelor Sf. Parascheva
13/06/2024 10:33

Pe 13 iunie 1641, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Epivata Traciei au fost aduse la Iaşi, ca dar al Patriarhiei Ecumenice pentru generozitatea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei faţă de această P ...

Autostrada Unirii, lovită de ginion - Licitația pentru construirea podului de la Ungheni, amânată a treia oară!
13/06/2024 10:12

* desemnarea firmei care ar fi trebuit să construiască podul de la Ungheni, , parte integrantă a Autostrăzii A8, amanată a treia oară * „Termenele initiale de 8 decembrie 2023, 24 aprilie 2024 si 7 ...

Pacienții oncologici, cazaţi gratuit la hotelul IRO
13/06/2024 09:58

Mii de pacientii oncologici, cazaţi gratuit la hotelul IRO   Aproape 4.000 pacienţi oncologici din zona Moldovei, Constanţa, Bucureşti, Hunedoara, Caraş Severin au beneficiat, in ultimii 8 ani, de &i ...

 Iașul, între cele mai sigure 100 de orașe din lume!
13/06/2024 08:33

Iasul, unul dintre cele mai importante orase ale Romaniei, este considerat si unul dintre cele mai sigure orase din lume. Conform unui clasament realizat de Numebo (cea mai mare bază de date globală despre ca ...

Manifestări prilejuite de Ziua Eroilor
13/06/2024 08:02

* la ora 12, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din Patriarhia Romană vor fi trase in semn de vesnică pomenire, pretuire si recunoştinţă faţă de Eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului ro ...

1,5 miliarde lei pentru modernizarea staţiile de transformare a energiei electrice din Moldova
13/06/2024 07:31

Mai multe staţii de transformare din judetele Moldovei vor fi modernizate in perioada următoare, in cadrul unui amplu program demarat de E.ON, care are ca scop reabilitarea si aducerea la standarde europene a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei