În toată Crevedia mirosea a gaz, numai poliției, pompierilor, primăriei și consiliului local nu. Lor le mirosea a bani, nu a pericol.

4

Dimensiune font:

| 29-08-2023 00:28

Localnicii din Crevedi au declarat că, de-a lungul timpului, au simțit miros de gaze dinspre stația de GPL, mai ales după ce i-a fost retrasă autorizația de funcționare.

O parte dintre aceștia au făcut nenumărate sesizări către autorități, iar printre reclamanți s-a aflat și bărbatul mort în explozia devastatoare de vineri.

Localnicii au mai povestit că, la un moment dat, a ajuns și poliția la fața locului și a închis stația, însă aceasta a funcționat în continuare.

Cei doi oameni în vârstă care au murit în urma exploziilor erau foarte speriați de mirosul de gaze care provenea de la această stație, iar bătrânul ar fi spus că dacă ar fi să moară, vor muri din cauza acestei stații. Din păcate, vorMulți dintre oameni spun că au încercat să ia legătura cu autoritățile să le explice faptul că se simt în pericol, însă până la producerea catastrofei nu s-a mai luat nici o măsură.bele sale s-au dovedit a fi prevestitoare.

La ora actuală forțele de ordine depun eforturi pentru securizarea zonei și golirea cisternei, întrucât pericolul nu a trecut în totalitate. De aceea oamenii nu sunt lăsați să treacă liber dincolo de bariere, nici măcar dacă încearcă să își recupereze medicamentele, banii sau actele rămase în casă.

Moartea celor doi soți în catastrofa de la Crevedia a cutremurat o țară întreagă

În prima explozie, femeia a luat foc, iar soțul ei a făcut infarct când a văzut-o pe femeie cuprinsă de flăcări. Bărbatul a murit pe loc, iar soția lui, a decedat în spital. Avea arsuri pe 99 la sută din suprafața corpului. Fiica celor doi a transmis un mesaj impresionant după moartea părinților.

Fiica celor doi soți, care au murit în urma exploziilor ce au avut loc ieri seară la stația de GPL din Crevedia, a transmis un mesaj pe rețelele sociale.

„România lucrului bine făcut!!! Incompetenți peste incompetenți, mite peste mite, oameni care și-au pierdut viața sau care au rămas marcați pe viață în incendiul de aseară din Crevedia. Au mers pe varianta „lasă că nu o sa se întâmple nimic”, deși fuseseră făcute mai multe sesizări din cauza GPL-ului fără aviz ISU și iată dezastrul: O bombă care avea să explodeze în orice clipă din cauza nepăsării. Să ne rugăm pentru cei afectați”, a scris Oana pe Facebook.

Fratele acesteia a povestit ultimele momente din viața părinților săi.

Fiul celor doi soți morți la depozitul GPL care a explodat: Mama nu mai avea figură” – Informații cu puternic impact emoțional

Fiul celor doi soți care și-au pierdut viața în urma exploziei devastatoare de la Crevedia a vorbit despre ultimele clipe din viața părinților săi. Atenție, urmează informații care pot afecta emoțional.

„Mama era acasă, a sunat-o pe sora mea și i-a spus că plutește gaz toată curtea, așa ca apa. Sora mea i-a spus să se ducă în casă, nu a mai apucat să ajungă până la ușă că atunci a avut loc explozia. A ars în proporție de 96%. S-a ridicat de jos de unde a aruncat-o și a venit sigură pe picioarele ei până la ambulanță. Am luat-o repede cu mașina, nu am putut să o iau pe drum pentru că domnii polițiști blocaseră traficul. Am luat-o pe câmp, pe câmp am dat de un vecin ars și el în proporție de 90%. M-am întâlnit cu tata, mi-a zis că nu știe de mama nimic. Am început să o căutăm prin casă nu era. Am ajuns la colț, tata deja ajunsese înaintea mea, a văzut-o pe targă, jos acolo, arsă și a căzut și el lângă ea. Am venit de pe câmp, am văzut ambulanța aici, un bărbat care era resuscitat, în stop cardiorespirator. Nu m-a interesat să văd cine e pentru că, în primul rând, îmi căutam mama, nicidecum pe tata și am căutat pe la ambulanțe până când am găsit-o pe mama, de nerecunoscut. Am recunoscut-o după ochi, atât. Nu mai avea figură”, a declarat Sorin, la un post TV.

”Pe tata l-au băgat în ambulanță l-au resuscitat, eu am luat toate ambulanțele la rând ca să văd de mama știind că el e bine acasă și am ajuns la o ambulanță și mi-a spus că nu e femeie și se chinuiau să îl resusciteze. Nu m-am uitat pentru că focul meu era să o găsesc pe ea că pe el îl știam bine, că doar vorbisem cu el cu 10 secunde înainte. Pe ea am recunoscut-o după ochi, nu vorbea, s-a uitat la mine de două ori și apoi domnii de la ambulanță au sedat-o”, a mai povestit bărbatul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum devine moldovenesc grâul ucrainean. ”În război se fac cele mai mari profituri!”
19/05/2024 20:03

Republica Moldova exporta in Romania, in trimestrul III 2021, o cantitate de 14.699 de tone de grau, iar după inceperea războiului, in trimestrul III din 2022, a urcat la 74.000 de tone de grau, pentru ca in ...

Explicațiile pentru presiunea mare de la granițele României: Peste 275.000 de oameni au trecut frontierele în 24 de ore
19/05/2024 17:01

Peste 275.000 de oameni si circa 86.000 de masini au trecut frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore, anuntă duminică Politia de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt mai aglomerate deoarece dumin ...

Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului s-ar fi prăbușit
19/05/2024 16:53

Un elicopter in care s-ar fi aflat presedintele Iranului, Ebrahim Raisi, ar fi fost implicat intr-un accident aviatic. Acesta călătorea intr-un convoi de 3 elicoptere, unul dintre ele s-ar fi prăbusit, dar n ...

Colonelul Talpan, declarații de noaptea minții: și-a făcut de râs superiorii și a dat o veste bulversantă
19/05/2024 15:56

Pe vremuri, se stia că disciplina e o conditie de bază in cadrul Armatei. Iar ierarhiile se respectă cu sfintenie. In ultimii ani insă, in ceea ce priveste Armata Romană cel putin, aparitia personajului Fl ...

Armata României se „dezintegrează”. Val de plecări din Ministerul Apărării Naționale din cauza salariilor mici
19/05/2024 15:36

Tinerii care sunt ingineri in Armata Romaniei, dar si cei care au alte functii, aleg să-si dea demisia, ca urmare a salariilor mici. Studentii de la cele 4 facultăti ale Academiei Tehnice Militare din Bucures ...

Ciclonul care a distrus Europa ajunge în România! Meteorologii anunță ploi abundente, grindină și vânt puternic
19/05/2024 10:53

În Europa, in ultimele zile, un ciclon a făcut ravagii, cea mai afectată tară fiind Italia. Meteorologii avertizează că ciclonul se intreaptă spre tara noastră si, chiar dacă nu va lovi cu aceeasi ...

Atenție! Reguli stricte în mai multe cafenele din România în weekend
19/05/2024 06:54

Mai multe cafenele din Bucuresti si din Cluj au inceput să le interzică clientilor folosirea laptopului in timpul weekend-ului. Motivul principal ar fi că uneori oamenii sunt atat de focusati pe muncă, inca ...

Trendul bizar care a luat amploare în liceele din România! Elevii se identifică drept animale şi vin îmbrăcaţi ca vulpi şi papagali: 'Urcă în patru labe'
19/05/2024 06:46

Trendul care a uimit Romania! Elevii "furry" au ajuns să sperie profesorii. Fenomenul inspirat de pe reţelele de socializare ii transformă pe copii in diverse animale. Se imbracă şi se comportă ca nişte ...

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei