Infractori de negăsit. Cinci ieșeni pe lista „Most Wanted”

77093603-l

Dimensiune font:

| 07-03-2022 00:00

Cinci din cei 60 de români urmăriți internațional sunt din Iași. Aceste persoane au comis fapte deosebit de grave, iar acum autoritățile încearcă să dea de urmele lor, atât în țară, cât și în străinătate. Peste 150 de cetățeni figurează pe pagina Inspectoratului de Poliție Județean Iași la categoria „persoane urmărite”. Autoritățile spun că mulți dintre cei condamnați dispar înainte de pronunțarea unei sentințe de închisoare cu executare. Odată declarate dispărute, aceste persoane sunt căutate de polițiști, în unele situații, chiar și câțiva ani de zile. Alții, din nefericire, sunt foarte greu de găsit...

 Făcând o scurtă analiză a faptelor comise de către ieșeni, cele mai multe dintre ele sunt la regimul rutier, pentru conducere fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice. Există, de asemenea, și ieșeni care au comis fapte deosebit de grave, cu prejudicii de milioane de euro la bugetul statului, spălare de bani, trafic de persoane și droguri sau pornografie infantilă.  

„Most Wanted”

Cinci ieșeni sunt pe lista celor mai căutate persoane. Doi dintre urmăriți sunt cercetați în același dosar. Este vorba de Gheorghe Clapon și Oleg Drăniceru, pe numele cărora există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru înșelăciune. Cei doi au fost trimiși în judecată în anul 2011 de către DNA. 

„Inculpaţii Clapon Gheorghe şi Drăniceru Oleg i-au indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii a două societăţi comerciale din România şi Germania, cu ocazia încheierii şi executării a două contracte de intermediere având ca obiect achiziţia, de la firma SC Flamingo – ES Ucraina, prin intermediul firmei SC Clapon Construct Iași, a unor utilaje (strunguri, maşini de găurit). Pentru justificarea sumelor încasate în avans, cei doi inculpaţi au prezentat documente care atestau nereal faptul că firma SC Flamingo – ES Ucraina achiziţionase utilajele în cauză de la un furnizor din Ucraina şi făcuse plata (parţială) a acestora, aspect infirmat de reprezentanţii firmei furnizoare. Prejudiciul total suferit de cele două societăţi care intenţionaseră să cumpere utilajele se ridică la valoarea de 1.112.200 euro”, se arată în dosar.

Astfel, Clapon Gheorghe a fost condamnat la executarea pedepsei de nouă ani și opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor mărturie mincinoasă, înșelăciune, spălare de bani, uz de fals și ultraj contra bunelor moravuri. „Partenerul” său, Oleg Drăniceru, a primit o pedeapsă la fel de mare, de nouă ani, patru luni și 20 zile închisoare pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cristian Maftei este un alt ieșean dat în urmărire internațională, acesta fiind cercetat și condamnat într-un dosar „Mită la prefect” pentru trafic de influență și luare și dare de mită. Condamnat la 6 ani închisoare, Cristian Maftei este căutat în continuare de oamenii legii. Nu de puține ori, numele ieșeanului a apărut în presă cu posibile contracte pe care le-ar fi încheiat cu statul, printr-o firmă de care o deține din „umbră” de ani de zile.

În categoria „Most Wanted” este și Vasile Rodideal, domiciliat în Iași. Bărbatul a fost condamnat la 12 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea urmatoarelor fapte: constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată, deținerea fără drept de muniție destinată armelor de război, instigare neurmată de executare la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instigare la săvârșirea infracțiunii de deținere a unei bancnote false în vederea punerii în circulație, conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiții de suspendare temporară a dreptului de a conduce. În anul 2020, bărbatul a mai scăpat de o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare pe motiv că s-a prescris.

Cea de-a cincea persoană urmărită este Ammar Nanna. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, născut în Siria și domiciliat în Iași, este condamnat la 11 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani, fapte în urma cărora a prejudician statul cu aproximativ cinci milioane de lei. „În perioada 1998-1999, în calitate de administrator și împuternicit al SC Maram Company Trading Impex SRL a indus în eroare Ministerul Finanțelor Publice cu ocazia solicitării rambursărilor de TVA. A fost creat un prejudiciu la bugetul de stat în valoare de 4.922.897.154 lei”, se arată în motivarea sentinței.

153 de ieșeni urmăriți național

Infracțiunile la regimul rutier ocupă cea mai mare pondere a infracțiunilor cu făptași dați în urmărire.

Un bărbat din județul Iași a fost condamnat pentru ucidere din culpă, faptă pentru care are de ispășit 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru că ar fi produs un accident rutier în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Totodată, anul acesta, Judecatoria Iași a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe Vasilică Știrbu, din Rădeni, pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă pentru care a primit pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

Pe locul doi ca număr de infracțiuni comise de ieșeni sunt furturile din locuințe sau cele din buzunare. Pentru că a furat un portofel dintr-un tramvai în urmă cu trei ani, Judecatoria Arad a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 7 luni pe numele lui Ciprian Amarandi, domiciliat în comuna Ruginoasa din județul Iași. În această categorie apar și cei mai tineri dintre infractori.

13 femei căutate de Poliție

Pe lista persoanelor urmărite de polițiști se regăsesc și 13 femei. Traficul de persoane, contrabanda cu țigări și furturile sunt principalele infracțiuni pentru care ieșencele sunt cercetate și urmărite.

Spre exemplu, în anul 2003, Ana Maria Merinde a racolat și transportat pe teritoriul Italiei mai multe persoane de sex feminin, obținând beneficii materiale. Ea a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Pentru aceeași faptă este căutată și Mihaela Chelariu, o ieșeancă în vârstă de 50 de ani. Aceasta, împreună cu un bărbat, în decursul anilor 2014 și 2015, au racolat mai multe persoane pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției.

Aproximativ jumătate dintre femeile condamnate la închisoare au comis infracțiuni de contrabandă. Spre exemplu, Judecatoria Pașcani a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele ieșencei Florentina Elena Amănducăi pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă pentru care trebuie să execute 3 ani si 4 luni în regim de detenție.

„În sarcina persoanei condamnate s-a reținut faptul că în mai multe zile a fost depistată în timp ce deținea în vederea comercializării de țigarete fără timbru de marcaj fiscal, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 824 de lei”, spun oamenii legii. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Expoziție de produse alimentare tradiționale, în week-end, în Parcul Expoziției
16/05/2024 08:24

Iesenii sunt invitati in perioada 17 - 19 mai, in Parcul Expozitiei, la o expozitie de produse alimentare  traditionale, ecologice, montane si artizanale, organizată de Primăria Municipiului Iasi (PMI), ...

ApaVital și-a cumpărat instalație de tratare a nămolurilor, pentru a produce energie!
16/05/2024 08:12

* valoarea totală a contractului, care se va derula pe o perioadă de 27 de luni, este de 68,4 milioane de lei * lucrările vor fi proiectate astfel incat instalatia să utilizeze energia termică in scopuri t ...

E ziua Bujorului, floarea națională a României!
16/05/2024 07:45

Jumătatea lunii mai e zi de sărbatoare pentru iubitorii de bujori. Florile viu colorate si foarte parfumate sunt vedete, de doi ani, pe 15 mai, cand este sărbătorită ziua Bujorului, floarea natională a Ro ...

Iaşul va avea, în premieră, trei centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar
16/05/2024 07:45

Deseurile provenite de la echipamentele electrice si electrotehnice, cele din constructii si demolări, anvelopele uzate sau mobilierul care nu-si mai găseste locul in locuinţă vor putea fi reciclate ecologi ...

Iaşul va fi legat de comuna Ciurea printr-un nou drum!
16/05/2024 07:38

Primăria Municipiului Iasi (PMI) doreşte să realizeze o legătură rutieră nouă intre municipiu Iasi si comuna Ciurea, pe strada Hlincea (in spatele Fortus), care să decongestioneze traficul inregistrat i ...

Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa, la Suceava. De la ce a pornit focul
16/05/2024 07:29

Un incendiu a cuprins o locuinţă din localitatea Voitinel, judetul Suceava. Un bărbat de 36 de ani a fost scos din casă de localnici inainte de sosirea echipelor de pompieri. Acesta decedase. Un bărbat, i ...

Cele mai vestite cireșe din România apar în piețe în curând. Cât va costa un kilogram
16/05/2024 07:16

Ciresele de Comarna sunt cunoscut la nivel national si, in curand, vor fi vandute in pietele din Iasi si nu numai. Agricultorii din cea mai cunoscută localitate de producători de cirese au dezvăluit cand vor ...

Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” va avea o nouă sală de sport
16/05/2024 07:12

Primarul Mihai Chirica a semnat miercuri, 15 mai, ordinul de incepere a serviciilor pentru realizarea proiectului tehnic si a celorlalte documente necesare pentru construcţia unei noi săli de sport la Scoala ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei