Cum planifici eficient o călătorie internațională

cuplu-cu-bagaj

Dimensiune font:

| 17-08-2021 11:42

Sezonul concediilor este, în acest an, marcat de relaxări și o viziune mai optimistă asupra efectelor generate de pandemie. Cu o mare parte dintre oameni deja vaccinați, poți acum să-ți planifici o vacanță internațională cu mai puține griji. Chiar dacă nu e prima dată când pleci într-o altă țară sau pe un alt continent, după pauza obligatorie adusă de pandemia de Covid19, s-ar putea să ai nevoie de ajutor să-ți intri în spiritul planificării unei vacanțe internaționale. De asemenea, poate de această dată iei cu tine și copiii în prima lor vacanță peste hotare. Iată ce trebuie să ai în vedere:
Alegerea destinației
Destinația pe care o alegi pentru tine și familia ta poate fi una pe care ai vizitat-o în trecut și pe care vrei să o redescoperi sau unul dintre locurile care te-au inspirat mereu și îți dorești să ajungi acolo cât mai repede. Destinația trebuie aleasă și în funcție de timpul pe care îl vei petrece în vacanță. Dacă ai la dispoziție câteva zile, nu poți opta pentru o locație pe un alt continent, deoarece călătoria va fi prea lungă. De asemenea, inspirația pe care o cauți în țara în care vrei să ajungi trebuie să se potrivească bugetului tău. Interesează-te în legătură cu prețurile pe care le găsești în orașul sau zona respectivă și compară-le cu bugetul pe care îl ai. În această perioadă, ține cont și de restricțiile care se aplică în fiecare țară. Aceste informații se pot afla printr-un telefon sau e-mail la consulatele țărilor. Atât în ceea ce privește pandemia de Covid19, cât și fenomenele naturale extreme care afectează multe țări în această perioadă sunt elemente de care trebuie să ții cont. În această privință este recomandat să iei în considerare și costurile unei asigurari medicale de calatorie, pentru a fi protejat de toate riscurile care pot interveni în vacanță.
Rezervarea unor bilete la preț redus
O mare parte dintre oameni renunță la vacanțele în țară în detrimentul celor în străinătate, în special datorită prețurilor scăzute cu care pot rezerva o destinație mult râvnită. Dacă vrei să pleci într-o vacanță internațională, poți găsi bilete la preț redus când începi căutările cu aproximativ 6 săptămâni în avans. De asemenea, ai șanse să găsești bilete de avion mai ieftine dacă le rezervi în zile precum cele de la mijlocul săptămânii și nu în weekend. Este important să urmărești cu atenție ofertele și reducerile, dar cel mai mult contează rezervarea biletelor și a cazărilor din timp. Aceste detalii te vor ajuta să te bucuri de o vacanță peste hotare, fără cheltuieli substanțial mai mari decât în țară, ba chiar mai mici.
Rezervă mijloacele de transport
Pentru a te bucura de o vacanță lipsită de griji, rezervă din timp toate cele necesare pentru mijloacele de transport. Fie că este vorba despre bilete de tren sau închirierea unei mașini, cu cât te ocupi de aceste detalii din timp, cu atât mai mult timp să te bucuri de aventură vei avea. În special dacă urmează să călătorești cu întreaga familie și copii mici, o călătorie planificată în detaliu te va ajuta să eviți situațiile neprevăzute și stresante. Verifică posibilitățile și sistemul de mijloc de transport în comun din zona pe care vrei să o vizitezi, iar dacă acestea nu-ți satisfac nevoile, optează pentru închirierea unei mașini pe toată durata vacanței. Cu aceasta vei putea să te plimbi în locurile pe care le preferi și care îți oferă priveliști de ținut minte. De asemenea, călătoriile cu mașina în vacanță înseamnă oprit pentru fotografii ori de câte ori vezi ceva interesant pe drum, așa că profită de acest avantaj.

O călătorie internațională poate fi floare la ureche de plănuit, în special dacă te ocupi cu mult timp înainte de fiecare aspect. Așadar, nu ezita să-ți faci planuri din timp și să te bucuri de timpul liber cât mai mult.

Sursa foto: pexels.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sfaturi utile atunci când urmează să îți mărești familia
16/05/2024 10:20

Momentul in care se măreste familia este unul minunat deoarece toată lumea asteaptă cu drag sosirea unui nou membru care va fi iubit, ingrijit si sustinut. De asemenea, extinderea familiei poate aduce o no ...

Cum să combați pericolele unei vieți sedentare
16/05/2024 10:16

Viata modernă ne oferă multe beneficii, dar si provocări pentru sănătate. Unul dintre cele mai mari obstacole de care ne lovim in această epocă este stilul de viată sedentar. Pe măsură ce tehnologia a ...

Rolul educației în dezvoltarea copiilor
16/05/2024 10:11

În primii ani de viată, creierul copiilor este ca un burete ce absoarbe fiecare experientă si interactiune, aspect care le va modela modul in care gandesc si percep viata. Aceasta este perioada in care ...

4 tipuri de investiții pentru confort și bucurie de lungă durată
16/05/2024 10:08

De-a lungul vietii, facem fată multor provocări, unele neasteptate si intense. Cu toate acestea, există si momentele de liniste, cand te bucuri de tot ceea ce ai, prin investitiile pe care este important ...

Cosmoenergetica și puterea transformațională în dezvoltarea personală
15/05/2024 14:46

  Cosmoenergetica, o disciplină la intersectia spiritualitătii si stiintei, isi propune să armonizeze energiile umane cu cele cosmice. Originară din cercetările rusesti de la sfarsitul secolului XX, ...

Sindromul impostorului. O călătorie ascunsă în umbra succesului
13/05/2024 18:30

  O luptă tăcută, dar intens reală pentru multi dintre cei care par a fi pe culmile succesului, sindromul Impostorului poate atrage efecte dezastruoase. Recunoasterea si abordarea sa sunt esentiale pe ...

Se schimbă modul de generare a CNP-ului. Precizări de la Ministerul Afacerilor Interne despre semnificaţia cifrelor
13/05/2024 10:37

 Odată cu operationalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, un element de noutate il reprezintă generarea codului numeric personal, sens in care Ministerul Afacer ...

VIDEO Kylian Mbappe a făcut anunțul momentului în fotbal
10/05/2024 23:19

 Paris Saint Germain nu a reusit nici in acest sezon să cucerească UEFA Champions League, iar vestea cea mai proastă pentru parizieni a venit vineri, cand Kylian Mbappe a făcut un anunt important privi ...

După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta
10/05/2024 13:57

              "O băutură care va apărea in curand pe piată are un gust mai bun ...

Partidul Puiul Malefic și-a anunțat candidatura. Cele mai ciudate partide înscrise la alegerile europarlamentare 2024
10/05/2024 12:56

 Partide politice cu nume mai putin obisnuite vor participa la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Unele si-au inceput activitatea ca o glumă, altele si-au atribuit acest nume pentru atrage atentia as ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei