27 de persoane acuzate de comiterea unor fapte de corupţie legate de omologarea şi înmatricularea unor autovehicule au fost trimise în judecată

download (1)

Dimensiune font:

| 22-07-2021 11:04

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 27 de inculpaţi, acuzaţi de comiterea unor fapte de corupţie legate de omologarea şi înmatricularea unor autovehicule.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, aceasta este a treia cauză desprinsă din dosarul cunoscut în spaţiul public sub denumirea de "Dosarul permiselor de la Suceava".

"Anterior, în celelalte două cauze, care vizau fraudarea probei teoretice şi asigurarea protecţiei în cazul unor activităţi de corupţie derulate în contextul de mai sus, au fost trimise în judecată un număr de 35 de persoane. În continuare, se desfăşoară acte de urmărire penală pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului de conducere", se arată în comunicat.

DNA precizează că în actualul dosar, care vizează strict omologarea şi înmatricularea unor autovehicule, au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, fostul şef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, comisarul şef Florin Valy Finiş, precum şi doi agenţi de poliţie - Ion Bogdan Bivol de la SPCRPCIV Suceava şi Alexandru-Iulian Afloroaie de la Biroul Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.

De asemenea, au fost trimişi în judecată, tot sub control judiciar, nouă inculpaţi acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi dare de mită, săvârşite sub diferite forme de participaţie penală.

În stare de libertate vor fi judecaţi şase funcţionari care au lucrat în cadrul Registrului Auto Român (RAR) din Suceava şi Neamţ, acuzaţi de luare de mită, dar şi nouă inculpaţi acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi dare de mită, săvârşite sub diferite forme de participaţie penală.

"În perioada 2018-2020, inculpatul Finiş Florin Valy (...) ar fi primit direct sau prin intermediari (printre care şi cei doi agenţi de poliţie trimişi în judecată), de la mai multe persoane (mare parte din ele cercetate în prezenta cauză), diferite sume de bani (cuprinse între 100 lei şi 500 euro), care nu i se cuveneau, pentru aprobarea şi rezolvarea cu celeritate a cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme şi pentru promovarea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere categoria B. În total, inculpatul Finiş Florin Valy ar fi primit pentru 'serviciile' sale sumele de 746 lei şi 3.400 euro", susţin procurorii anticorupţie.

Conform comunicatului, în perioada 2018-2019, cei şase funcţionari din cadrul RAR Suceava şi Neamţ ar fi primit de la mai multe persoane, direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 100 şi 250 de lei, în vederea omologării unor autovehicule cu prioritate sau care prezentau diferite neconformităţi tehnice. Ulterior, autovehiculele ar fi fost înmatriculate şi introduse în circulaţie.

"De menţionat este faptul că intermediarii solicitau sume de bani cu mult mai mari decât cele pe care le remiteau funcţionarilor publici pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, explicând 'clienţilor', printre altele, că: 100 euro ajungeau la 'cel ce semnează', 100 lei erau pentru cel de la 'numere' şi 100 lei pentru a intra în posesia plăcuţelor de înmatriculare în aceeaşi zi. Unul dintre aceştia, cercetat în prezenta cauză, ar fi pretins şi primit pentru 'intervenţiile' amintite mai sus sumele totale de 5.950 euro şi 11.921 lei", precizează reprezentanţii DNA.

Procurorii au dispus măsuri asigurătorii faţă de opt inculpaţi, dosarul fiind trimis spre judecare la Tribunalul Suceava. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei