A cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

x-festi

Dimensiune font:

| 31-08-2022 11:52

În perioada 6-11 septembrie 2022, Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, reunind soliști, formații corale și cercetători din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului include concerte, momente liturgice, ateliere de muzică, o conferință - dezbatere publică și o masă rotundă. Tema ediției din acest an este Isihasm și psalmodie. Sfântul Paisie de la Neamț 300. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul următorilor parteneri: Iulius Group, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Secretariatul de Stat pentru Culte, Institutul Cultural Român, Ford Iași – ATI Motors Holding, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Colegiul „Sfântul Nicolae”. 
Noutatea ediției din acest an este reprezentată de organizarea unei Mese rotunde, cu tema Isihasm și psalmodie. Evenimentul are loc în data de 6 septembrie, începând cu ora 17:00, la Sala „Iustin Moisescu”, din cadrul Ansamblului Mitropolitan, iar invitații care susțin comunicări în cadrul acestei manifestări sunt: prof. univ. dr. Alexander Lingas - Ansamblul „Cappella Romana” (Portland, SUA); conf. univ. dr. Maria Alexandru - Universitatea Aristotel (Tesalonic, Grecia); conf. univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași; lect. univ. dr. Adrian Sîrbu - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași; prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță - Universitatea Națională de Muzică din București și Monahul Filotheu Bălan (Mănăstirea Petru-Vodă).
Continuând tradiția organizării atelierelor de muzică bizantină, ediția din acest an îl are ca invitat pe prof. univ. dr. Achilleas Chaldaeakes (decanul Școlii de Filozofie la Universitatea Națională Kapodistria din Atena și dirijor al grupului „Maistorii Artei Psaltice”). Tema atelierului este Analiza și interpretarea partiturilor psaltice.
Conferința – dezbatere publică cu tema „Terapia prin muzica bizantină” reunește doi specialiști în domeniul muzicii bizantine, un specialist în medicină și un specialist în terapie: conf. univ. dr. Maria Alexandru (cadru didactic la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic), lect. univ. dr. Sabin Preda (dirijor al Grupului „Nectarie Protopsaltul” și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București), dr. Bogdan Iliescu (șef de lucrări în cadrul UMF „Gr. T. Popa” Iași și medic primar neurochirurg la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Oblu”, Iași) și lect. univ. dr. Dora Psaltopoulou (profesor asistent la Universitatea Aristotel din Salonic și muzicoterapeut autorizat).
Publicul iubitor de muzică de tradiție bizantină are posibilitatea de a participa anul acesta la trei concerte și la momente liturgice, prilejuite de organizarea acestui eveniment. Formațiile corale și soliștii invitați sunt: Corul Mănăstirii Oașa, Corul „Maistorii Artei Psaltice” (Grecia), Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, Grupul „Trei Parale”, Divna Ljubojevic și Ansamblul „Melodi” (Serbia), Corul Școlii de Muzică Bisericească din Liban, Corul „Aletheia”, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Grupul Psaltic „Melos Paisian”, Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași și Corul Seminarului de la Mănăstirea Neamț.
Programul integral al festivalului, dar și mai multe detalii despre eveniment pot fi aflate de pe pagina de Facebook Iasi Byzantine Music Festival și de pe site-ul web al organizatorilor www.ibmf.ro.
Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este liber în măsura locurilor disponibile! În vederea asigurării unui acces rapid și facil în locațiile concertelor, locurile pot fi rezervate prin completarea formularului atașat. Organizatorii recomandă completarea formularului și respectarea informațiilor menționate în descrierea acestuia, având în vedere faptul că evenimentele sunt transmise în direct pe canalele de televiziune TVR Iași și Trinitas Tv.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Păşcănean, trimis în judecată deoarece n-a vrut să le dea caş celor trei copii
17/05/2024 10:36

  Vasile D. are o fermă intinsă pe 27 hectare, la marginea unei comune de langă Paşcani. Zece sunt luate in arendă, patru le-a concesionat, restul sunt ale lui. Omul e harnic, gospodar şi instărit. ...

Imaginaţia de nestăvilit a hoţilor ieşeni
17/05/2024 10:35

Meseria  de hoţ e foarte „rentabilă”. Asta o demonstrează dosarele penale deschise impotriva lor. În 30% dintre cazuri, se lasă cu renunţare la urmărirea penală. În alte 60% ...

  Primăria caută constructor pentru reamenajarea Parcului Ciurchi
17/05/2024 10:34

  Primăria Municipiului Iasi (PMI) asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de reamenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a dosarelor de către firmele sau asocierile ...

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare în premieră la Iași, în grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week
17/05/2024 10:33

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare in premieră la Iasi, in grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week Iaşi, 16 mai 2024 Festival du Bonheur pour le gourmands vine in premier ...

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului
17/05/2024 10:33

Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au declansat joi, 16 mai, un protest spontan in fata institutiei, nemultumiti de nivelul scăzut al salariilor si fată de neaplicarea de către Ministeru ...

„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei