Bunicul pedofil vrea în libertate pe motiv că a devenit foarte evlavios

2pedofil

Dimensiune font:

| 23-11-2020 23:32

* acesta susţine că este persecutat de către judecătorul delegat * culmea impertinenţei, el a solicitat chiar și plata unor despăgubiri * omul are la activ cinci cereri de revizuire şi cinci cereri de liberare condiţionată, deşi n-a executat fracţia prevăzută de lege

Deşi a scăpat foarte ieftin pentru ceea ce a făcut, Costel Bădărău nu se împacă deloc cu ideea că trebuie să mai stea încă doi ani în Penitenciarul Iaşi. Individul, acum în vârstă de 50 de ani, a fost condamnat, în mai 2018, la patru ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru tentativă de viol în formă calificată şi corupere sexuală asupra nepoatei vitrege, o fetiţă de numai 6 ani.

Reamintim pe scurt fapta care, la vremea aceea, a şocat opinia publică. Costel abia se întorsese de la muncă din Anglia la casa sa din Costeşti-Vaslui. Spre bucuria concubinei sale, Aurica, dar mai cu seamă a nepoţilor acesteia, un băieţel de 4 ani şi o fetiţă de 6 ani. El venise cu geamantanul burduşit de dulciuri, iar copiii le ronţăiau toată ziua. Fericirea n-a durat nici măcar o săptămână. Într-o zi, puţin după prânz, Aurica spăla nişte rufe în curte, copiii îşi făceau somnul de după-amiază, iar Costel se învârtea de colo colo prin curte. La un moment dat i-a zis consoartei că se duce să se uite la televizor. Femeia a continuat să spele, dar subit a fost cuprinsă de un sentiment de nelinişte. A abandonat lucrul şi a intrat în casă. Şoc total: „printr-un geam de la hol l-am văzut întins în pat, cu pantalonii desfăcuţi şi fata îl masturba. Am pus mâna pe un scaun şi am aruncat în el. Nu îl voi ierta niciodată. Am o fetiţă de 9 ani cu el şi nu ştiu cum de a fost în stare să facă aşa ceva”, a declarat bunica copilei în mometul tragediei.

Aurica s-a pus pe urlat, o vecină i-a auzit ţipetele şi a venit să vadă ce se întâmplă, iar Costel şi-a tras în grabă pantalonii, refugiindu-se în altă cameră. Cele două femei au sunat la 112, anunţând grozăvia. Un sfert de oră mai târziu, bărbatul a fost încătuşat şi dus în arestul preventiv.

Procesul s-a derulat rapid, probele erau evidente, iar bunicul pedofil a ajuns, cum spuneam, în Penitenciarul Iaşi.

Aici, în loc să-şi vadă de treabă, să participe la programele educaţionale şi să iasă la muncă, deţinutul a jucat rolul persescutatului. A făcut cinci cereri de revizuire, tot cinci cereri de liberare condiţionată (deşi n-a executat fracţia prevăzută de lege), două plângeri împotriva regimului de detenţie, ba chiar a cerut şi despăgubiri. E convins că rugăciunile şi faptul că a devenit un om evlavios sunt argumente suficiente pentru a ieşi din puşcărie.

Ca atare, luna trecută el a făcut contestaţie împotriva judecătorului delegat, pe care l-a reclamat că-l ţine de un an de zile în regim închis de detenţie şi că i-au fost tăiate drepturile în mod abuziv.

Completul de la Judecătoria Iaşi care s-a ocupat de acest caz a cerut, aşa cum e normal, relaţii de la Penitenciar. În caracterizarea ajunsă pe masa judecătorilor se spune cu totul altceva. „Persoana condamnată a avut un comportament necorespunzător prin raportare la lipsa recompenselor şi a faptului că a fost sancţionat discplinar definitiv”. La care se mai adaugă şi faptul că a refuzat sistematic să iasă la muncă şi să participe la programele educative. Cum era de aşteptat, prin sentinţa dată vinerea trecută, contestaţia i-a fost respinsă ca nefondată. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Păşcănean, trimis în judecată deoarece n-a vrut să le dea caş celor trei copii
17/05/2024 10:36

  Vasile D. are o fermă intinsă pe 27 hectare, la marginea unei comune de langă Paşcani. Zece sunt luate in arendă, patru le-a concesionat, restul sunt ale lui. Omul e harnic, gospodar şi instărit. ...

Imaginaţia de nestăvilit a hoţilor ieşeni
17/05/2024 10:35

Meseria  de hoţ e foarte „rentabilă”. Asta o demonstrează dosarele penale deschise impotriva lor. În 30% dintre cazuri, se lasă cu renunţare la urmărirea penală. În alte 60% ...

  Primăria caută constructor pentru reamenajarea Parcului Ciurchi
17/05/2024 10:34

  Primăria Municipiului Iasi (PMI) asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de reamenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a dosarelor de către firmele sau asocierile ...

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare în premieră la Iași, în grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week
17/05/2024 10:33

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare in premieră la Iasi, in grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week Iaşi, 16 mai 2024 Festival du Bonheur pour le gourmands vine in premier ...

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului
17/05/2024 10:33

Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au declansat joi, 16 mai, un protest spontan in fata institutiei, nemultumiti de nivelul scăzut al salariilor si fată de neaplicarea de către Ministeru ...

„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei