Misiune economică elveţiană la Iaşi
Arthur Mattli, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, a organizat ieri o misiune economică la Iaşi. La eveniment, care a beneficiat de sprijinul şi de găzduirea Primăriei Municipiului Iaşi, au participat şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Elveţia - România, Consiliului Local, Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, precum şi ai mediului de afaceri local. „Colaborarea noastră cu Guvernul elveţian nu este de dată recentă. Am colaborat încă din 2003, pe trei linii directoare. Este vorba despre modernizarea sistemului de transport public, a reţelelor de termoficare, precum şi a infrastructurii de sănătate publică, prin crearea primei secţii moderne de neonatologie, care a dus la salvarea a aproximativ zece mii de nou-născuţi. De asemenea, există proiecte realizate de organizaţii neguvernamentale în mai multe domenii. Cred în dezvoltare şi în investiţii. Iaşul este deschis la provocări şi chiar doreşte să provoace. Să sperăm că nivelul schimburilor economice dintre cele două părţi va creşte în viitorul apropiat”, a declarat primarul Mihai Chirica.
La rândul ei, Irina Bolomey, preşedintele Camerei de Comerţ Elveţia - România, a anunţat că firmele elveţiene sau cele care fac afaceri cu firme elveţiene sunt dispuse să organizeze evenimente la Iaşi.
Plimbaţi cu tramvaiul de epocă
Un mesaj de salut şi de încurajare a colaborării bilaterale a avut şi ambasadorul Elveţiei. „Revin cu plăcere la Iaşi, unde am fost şi în luna mai. Între timp, la Iaşi a fost şi vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc. Am fost uimit de pregătirile care au avut loc. Este întotdeauna foarte plăcut la Iaşi. Sper ca parteneriatul între cele două părţi să dureze, evenimentul de astăzi (n.r. – ieri) având ca scop şi interacţiunea între membrii Camerei de Comerţ Elveţia - România, companiile elveţiene din zonă şi administraţia publică locală”, a afirmat Arthur Mattli.
Cu aceeaşi ocazie, diplomatul elveţian i-a adresat invitaţia edilului municipiului Iaşi de a participa, la începutul lunii iulie, la Bucureşti, la un eveniment aniversar. Este vorba despre o gală prin care se vor marca 25 de ani de colaborare în domeniul medical între România şi Elveţia.
La Iaşi, delegaţia elveţiană a mai făcut o vizită la IPPU, o companie elveţiano-germană, dar n-au ratat nici ocazia de a realiza un tur al oraşului cu tramvaiul de epocă. Tudor DAMASCHIN