S-a dublat numărul hoţilor de apă!

1hoti apa

Dimensiune font:

| 24-04-2023 09:05

Anul trecut, au fost depistate 400 de branşamente şi racorduri clandestine la apă şi canalizare, prin intermediul cărora se realizau consumuri fără contract şi fără ca acestea să fie plătite * cifra este în creştere, având în vedere că,  în anii trecuţi, erau depistaţi maxim 200 de consumatori fraduloşi * prejudiciul adus companiei ApaVital se ridică la circa 1.573.125 lei, trei sferturi din sumă fiind recuperată pe cale amiabilă * „Au fost depistați utilizatori clandestini ca urmare a indicațiilor eronate primite de la unii dezvoltatori imobiliari”, susține compania

 

 

Motivaţi de a-şi reduce costurile lunare cu facturile la utilităţi sau pur şi simpli din inconştienţă, unii ieşeni recurg la „strategii” care i-ar putea costa scump. O statistică a companiei ApaVital pe tot judeţul indică o dimensiune uimitoare a acestui fenomen, care se amplifică de la an la an. Astfel, dacă în anii trecuţi, numărul racordurilor clandestine descoperite de angajaţii societăţii de apă şi canalizare era de maxim 200, în 2022, 400 de ieșeni au fost depistați că beneficiază în mod ilegal de serviciile de apă sau de canalizare furnizate de ApaVital. „108 utilizatori au fost depistați cu branșament de apă clandestin, 267 de utilizatori cu racord de canalizare clandestin, iar 25 de utilizatori au avut și branșament și racord clandestin. Contravaloarea consumurilor clandestine încasate de la utilizatorii depistați în această situație se ridică la circa 1.573.125 lei, 75% din această sumă (1.179.203,82 lei) fiind încasată de la cei 277 consumatori frauduloși depistați în localități din zona metropolitană a municipiului Iași. Societatea noastră a recuperat pe cale amiabilă prejudiciile create prin aceste consumuri clandestine, motiv pentru care nu a mai fost necesară deschiderea de dosare de acționare în judecată sau inițierea demersurile necesare pentru deschiderea de dosare penale pentru furt de apă”, spun oficialii companiei. 

O parte din vină aparţine dezvoltatorilor imobiliari

Metodele prin care au loc branşări ilegale sunt cele tradiţionale. În cele mai multe dintre situații, utilizatorii declarați consumatori clandestini au rupt sigiliile și au demontat temporar contorul din instalație sau au montat contorul invers. Alţii, au intervenit neautorizat asupra contorului, prin încercarea de a desprinde totalizatorul de corpul contorului, pe totalizator aflându-se indexul contorului. În alte cazuri, s-au realizat consum direct din rețeaua publică prin ruperea sigiliilor montate pe conductele de by-pass. În fine, au existat ieşeni care fie au realizat consum de apă înainte de a fi definitivat contractul de furnizare, prin ruperea sigiliului montat pe robinetul de concesie, fie s-au branșat/racordat la rețea fără avizul operatorului. Mai grav, însă, este faptul că şi unii dezvoltatori imobiliari contribuie la această stare de fapte. „Au fost depistați utilizatori clandestini ca urmare a indicațiilor eronate primite de la unii dezvoltatori. Astfel, au fost vândute imobile deja racordate, susținându-se către noii proprietari că branșamentele au avizele/contractele necesare, deși acest lucru nu era adevărat. Apoi, sunt firme acreditate de o parte din UAT-uri, cele care execută branșamentele şi care nu sigilează robinetele de concesie până la încheierea contractelor și nu informează beneficiarii de demersurile legale pe care trebuie să le urmeze, ulterior aceștia fiind depistați drept consumatori clandestini”, mai spun reprezentanţii societăţii ieşene.

Amenda, înlocuită cu închisoarea

ApaVital atrage atenția asupra faptului că, potrivit legislației în vigoare, furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. În trecut,  furtul de apă era considerat contravenţie şi nu îi speria prea mult pe cei care preferau să consume „la negru” apă din reţeaua publică. Acum, odată cu noile modificări aduse cadrului legal, perspectiva unei condamnări penale, cu pedepse cuprinse între şase luni şi 3 ani, este în măsură să schimbe situaţia, în sensul de a-i determina pe consumatorii care au recurs la racordarea ilegală la sistemul de apă să intre în legalitate. „Pentru a evita situații neplăcute, cu potențiale consecințe penale, facem un apel către utilizatori să evite a mai recurge la metode care îi pot fi aduce în neplăcuta situația de a fi declarați consumatori clandestini, cu consecințele de rigoare. Cei interesați de serviciile prestate de ApaVital sunt rugați să apeleze la canalele de informare publică ale operatorului pentru a afla informații corecte și pașii care trebuie urmați pentru a beneficia legal de serviciile de apă și de canalizare. Menționăm și faptul că activitatea de depunere a actelor în vederea obținerii avizelor necesare pentru branșare/racordare și ridicarea acestora reprezintă o responsabilitate a beneficiarilor, nu a firmelor care execută lucrările”, mai spun reprezentanţii companiei. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei