Vladimir Putin susține că misiunea Rusiei este să „construiască o nouă lume”

9

Dimensiune font:

| 06-10-2023 00:15

Rusia urmăreşte în conflictul din Ucraina să „construiască o nouă lume” lipsită de „hegemonia” occidentală, susține preşedintele rus Vladimir Putin. El a acuzat joi Occidentul că şi-a pierdut simţul măsurii.

„Auzim mereu (din partea liderilor occidentali n. red): „Trebuie”, „Aveţi obligaţia”, „Vă avertizăm serios”. Dar cine sunteţi voi? Ce drept aveţi să avertizaţi pe cineva? Probabil ar fi timpul să renunţaţi la această aroganţă, să nu vă mai comportaţi în acest mod cu lumea întreagă. Ar fi timpul să renunţaţi la această gândire, rămasă din epoca domniei coloniale. Acea epocă s-a terminat demult şi nu se va mai întoarce vreodată", a spus Putin la Clubul de Discuţii de la Valdai, desfăşurat în staţiunea Soci, potrivit Agerpres.

„Toată lumea îşi dă seama că în sistemul internaţional în care domneşte arbitrariul (...) oricine poate fi atacat pentru simplul motiv că el sau ţara sa nu este pe placul hegemonului, care şi-a pierdut simţul măsurii şi, aş spune, simţul realităţii. Din nefericire, trebuie să admitem că omologii noştri din Occident şi-au pierdut simţul realităţii”, a susținut preşedintele rus.

„Noi suntem confruntaţi în principal cu sarcina de a construi o nouă lume”, o lume multipolară, şi-a enunţat Putin obiectivul în politica externă. Prin urmare, a susținut el, invazia rusă în Ucraina nu este un „conflict teritorial”, ci un eveniment care trebuie să determine „principiile pe care va fi fondată noua ordine mondială”.

Vorbind tot despre războiul din Ucraina, preşedintele rus a susţinut că aceasta a fost provocat de Occident, întrucât Statele Unite sunt un „hegemon” care se consideră deţinătorul adevărului absolut pe Planetă.

„Nu noi am început aşa-numitul război în Ucraina. Dimpotrivă, noi încercăm să-l încheiem”, a susținut Putin, adăugând că armata ucraineană a pierdut circa 90.000 de soldaţi numai de când a lansat contraofensiva din vara care a trecut- informație neverificată însă.

El a estimat că Europa poate ajuta Ucraina, dar pe seama propriei sale economii şi a cetăţenilor europeni, observând şi faptul că situaţia economică în UE este mai dificilă decât în SUA, iar multe companii îşi mută afacerile din Europa către SUA. Dar „vor găsi bani să ajute Ucraina, îi vor imprima”, crede preşedintele rus.

Cât despre situaţia economiei ruse în urma sancţiunilor occidentale, Putin a spus că aceasta poate susţine financiar efortul pentru conflictul din Ucraina şi că trece în prezent prin schimbări structurale, dar au fost depăşite problemele generate de sancţiuni, deşi există în continuare unele provocări.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vladimir Putin a aterizat în China pentru o vizită de două zile
16/05/2024 07:33

Vladimir Putin a aterizat in China pentru o vizită de două zile Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi in China pentru o vizită de două zile in cursul căreia se va intalni cu omologul său chinez Xi ...

Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el'
16/05/2024 00:23

Miercuri, fostul presedinte Traian Băsescu a afirmat că a avut o cunostintă cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in trecut, cand au fost colegi in Consiliul European. Totusi, Băsescu a remarcat că, in acea ...

Aflat în Ialomița, Nicolae Ciucă le-a vorbit liberalilor despre 'Las Fierbinţi'. Acolo a fost şi e parodiată politica făcută la nivelul comunelor
16/05/2024 00:20

Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, liberalilor de la filiala PNL Ialomiţa despre dezvoltarea comunităţilor, comunelor, oraşelor precum Slobozia, Urziceni, Fierbinţi-Tărg sau Dridu. Liderul partidului le-a ...

Șeful NATO, șocat și îngrozit de împușcarea premierului Robert Fico
16/05/2024 00:12

Secretarul general al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, si-a exprimat consternarea fată de impuscarea premierului slovac Robert Fico. „Socat si ingrozit de impuscarea pr ...

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Erdogan a dat alerta și a început arestările
15/05/2024 19:07

A avut loc o tentativă de lovitură de stat in Turcia! Cel putin asta sustine regimul Erdogan. Presedintele turc a declarat că autoritătile republicii stiu foarte bine cine se află in spatele asa-numitului ...

Șefa Comisiei Europene condamnă ferm atacul împotriva premierului slovac: Un atac la adresa democrației
15/05/2024 17:54

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a "condamnat categoric" atentatul la viata premierului slovac Robert Fico si a declarat că incidentul "subminează democratia europeană". "Condamn categoric atac ...

Viktor Orban, șocat de atacul împotriva prietenului său, Robert Fico: 'Ne rugăm pentru sănătatea și recuperarea sa rapidă'
15/05/2024 17:46

Premierul ungar Viktor Orban se declară socat de atacul de miercuri impotriva premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prietenul său”. „Am fost profund socat de atacul atroce impotriva priete ...

Reacția lui Klaus Iohannis după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
15/05/2024 17:35

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost impuscat după o sedintă de Guvern. ”Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico ...

Marcel Ciolacu transmite primul mesaj al României după ce premierul Slovaciei a fost împușcat
15/05/2024 17:27

Premierul Marcel Ciolacu transmite primul mesaj oficial din partea Romaniei, după ce premierul Slovaciei a fost impuscat. "Sunt profund socat de vestile care vin din Slovacia. Ii transmit cele mai sincere si ...

Premierul slovac e pe moarte: au fost trase în el cinci gloanțe, în stomac și piept
15/05/2024 17:02

Premierul slovac, Robert Fico, e in stare gravă la spital, după ce a fost impuscat de cinci ori, in stomac si piept. Seful executivului slovac a fost transportat la spital de urgentă, iar autoritătile au a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei