Primăria vrea să cumpere opt hectare de teren pentru extinderea Cimitirului „Sfânta Treime”

1locuri veci

Dimensiune font:

| 23-02-2022 00:00

Oraşul se confruntă cu o criză a locurilor de veci, care se va amplifica dacă nu se găsesc soluţii * de un cimitir nou se vorbeşte de ani buni, fără ca ideea să se materelizeze în vreun fel * mai nou, anul acesta au fost indentificate opt hectare de teren în proximitatea cimitirului din Păcurari, însă rămâne de văzut dacă municipalitatea ieşeană va reuşi să le achiziţioneze * o eventuală extindere a Cimitirului „Sfânta Treime” trebuie realizată la pachet cu elaborarea unui regulament al locurilor de veci

 

Municipalitatea ieşeană deţine cinci cimitire publice - „Eternitatea“ (Tătăraşi), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (Moara de Vânt), „Buna Vestire” (CUG), „Sfânta Treime” (Păcurari) şi „Sfântul Vasile” (Galata) - pe care le administează prin intermediul SC Servicii Publice. Însumat, ar fi vorba de aproape 90.000 de locuri de veci, aici fiind incluse şi cele care nu sunt ocupate, fiind doar rezervate de către ieşeni. În condiţiile în care patru dintre cele cinci cimitire au fost declarate „închise”, nemaiexistând locuri disponibile, este evident faptul că Iaşul se confruntă cu o criză a locurilor de veci. De altfel, în acest moment, şansele ca un ieşean să obţină în concesiune un loc de veci sunt nule, existând locuri doar pentru ceea ce şefii Servicii Publice numesc situaţii de urgenţă. „Nu rămâne nimeni neînhumat. Există locuri de veci disponibile doar pentru situaţiile de urgenţă şi mă refer aici la decese sau boli incurabile, de pe urma cărora decesul este iminent. Sunt singurele variante în care se mai concesionează locuri de veci, rezervarea unui loc în cimitire încă din perioada vieţii fiind în acest moment imposibilă”, afirmă şefii SC Servicii Publice Iaşi. Practic, în acest moment, doar cimitirul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” dispune de locuri de veci disponibile pentru situaţiile de urgenţă după mutarea serelor Servicii Publice din Moara de Vânt în pepiniera Tudor Neculai.

Extindere în Păcurari

Construirea unui cimitir nou s-a aflat, an de an, printre propunerile vizând construcţia bugetului local, însă niciodată nu s-au găsit soluţii. Raze de speranţe ar fi anul acesta, după ce primarul Mihai Chirica a dezvăluit faptul că cimitirul „Sfânta Treime” ar putea fi extins. „A fost identificată o posibilitate de extindere în vecinătatea Cimitirului Sfânta Treime cu vreo opt hectare pe care va trebui să le achiziţionăm”, a spus edilul-şef. Însă, chiar şi aşa, problema va reapare în următorii 10-15 ani, la dimensiuni amplificate, aceasta putând fi adevărata criză a locurilor de veci. Este motivul pentru care, acum, se doreşte reglementarea modului cum sunt dispuse mormintele. „Este o mare diferenţă între cimitirul Eternitate, de exemplu şi cimitirul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Acesta din urmă este mult mai ordonat, mormintele sunt aliniate. În Eternitate este haos cu dispunerea, însă nu prea mai avem ce să facem... Cum găsit un teren nou, facem şi o sistemarizare, stabilit un format-standard, nu mai lăsam pe fiecare să faca ce vrea”, a mai spus primarul.  

Pandemia a amplificat criza locurilor de veci

Nu-i mai puţin adevărat că pandemia de COVID-19 a generat o creștere majoră și fără precedent în ultimii cel puțin 30 de ani a numărului de decese înregistrat în municipiul Iași. Astfel, în cursul lunii octombrie 2021, când România s-a confruntat cu vârful valului al patrulea al pandemiei, Serviciul de Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași a înregistrat nu mai puțin de 931 de decese, mai mult decât dublu față de o perioadă normală! Spre comparație, în luna octombrie a anului 2020 - când România se afla în cel de-al doilea val - au fost înregistrate 549 de decese. Astfel, numărul de decese din luna octombrie 2021 este cu 70% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea numărului de decese este vizibilă și în evoluția pandemiei de la un an la altul. În perioada ianuarie - octombrie 2020 au fost înregistrate 4.396 de decese în municipiul Iași (o medie de 440 de decese pe lună); în perioada ianuarie - octombrie 2021 în municipiul Iași au fost înregistrate 5.296 de decese (o medie de 530 de decese pe lună)! Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
 Elevii de la CyLiis şi Peppers, printre cei mai buni din lume!
26/05/2024 22:44

Încă o dată, echipele de robotică de la Liceul de Informatică au confirmat că sunt la nivel de excelenţă. Elevii de la CyLiis şi Peppers, cele două echipe de robotică de la Liceul Teoretic ...

 Lavanda, vedetă la Iași, în weekend
26/05/2024 22:42

A inceput seria de festivaluri cu lavandă in tară, chiar de la Iasi. Primul festival dedicat plantei minune de culoare violet are loc peste weekend, la Iasi, in Parcul Expozitiei din Copou. Zeci de producăto ...

Se prăbușește singura industrie care oferă locuri de muncă într-un oraș mare din România BOTOSANI : Sute de concedieri în ultima lună
26/05/2024 16:50

Singura industrie care incă oferea locuri de muncă pentru mii de localnici din judetul Botosani incepe să se prăbusească. Una dintre cele mai mari fabrici de textile in sistem lohn concediază peste 360 de ...

„Abilitatea de a-ți construi și de a-ți menține rețele solide de contacte în industria artistică este esențială pentru succesul ca actor în acest mediu competitiv”
26/05/2024 15:39

- Ce te-a determinat să te muti din Iasi la New York pentru a-ti urma cariera de actrită? - Pentru mine, mutarea de la Iasi la New York a fost o decizie motivată de dorinta arzătoare de a-mi urma pasiunea ...

Caz șocant în Vaslui. Doi copii și mama lor, arși din greșeală de tată cu un aparat de pârlit porcul
26/05/2024 15:07

Doi frati, de 6 si 11 ani, precum si mama lor, au ajuns, sambătă seară, la spital, după ce au fost arsi din greseală cu un aparat de parlit porcu/h2> Incidentul socant a avut loc in gospodăria familiei, ...

„Să nu vorbească lumea prin sat”. O femeie din Vaslui a închis ochii când a aflat că fetița ei de 8 ani a fost agresată sexual. A și certat-o că a intrat în casa agresorului care îi este rudă
26/05/2024 14:26

Un bărbat de 46 de ani si un adolescent de 16 ani au fost trimisi in judecată la Vaslui, fiind acuzati că au agresat sexual o fetită de 8 ani. Cazul petrecut intr-un sat din nordul judetului arată cum lips ...

Candidată PSD la primărie, replică șocantă către un votant: 'Vrei să afli și câți f***i am eu în cap'
26/05/2024 14:07

O primărită din judetul Vaslui, a fost surprinsă intr-o inregistrare folosind expresii vulgare si cuvinte jignitoare intr-o discutie cu un alegător. Paula Hultoană, actualul primar si candidată PSD la ale ...

PNRR:COMUNA STĂNILEȘTI – „Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în comuna Stănilești, județul Vaslui”
26/05/2024 13:00

 Data: 26.05.2024 Comunicat de presă la inceperea proiectului „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” C3 - Managementul deseurilor Beneficiar: COMUNA STĂNILESTI   ...

Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
26/05/2024 11:09

Grigore Caraza este una dintre dintre personalităţile proeminente ale Rezistenţei anticomuniste din Romania. Invăţătorul din Neamţ a infiinţat organizaţia „Frăţiile de arme“ după instaurarea reg ...

Urșii au dat iama printr-un sat din Bacău
25/05/2024 16:30

Jandarmii au intervenit la Coţofăneşti, Parava şi Oituz după ce a fost semnalată prezenţa unor urşi in gospodării sau pe stradă, a informat, sambătă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei