Regele cocainei rămâne în arest preventiv, deşi asociatul său a scăpat

2traficanti

Dimensiune font:

| 18-08-2020 21:23

 După aproape doi ani de filaj, procurorii DIICOT Iaşi au reuşit să-i prindă în flagrant pe Florin Vaiş (43 de ani, numit „Regele Cocainei”) şi pe asociatul lui, un anume Vasile Avram (35 de ani). Cum în rechizitoriu era vorba de o adevărată reţea şi de mai multe fapte, cei doi au fost plasaţi în arestul preventiv.

Vasile era cel care, la ordinele lui Florin, aducea cocaina din Italia. Cantităţi relativ mici, până în 100 grame, dar aprovizionare constantă, făcută aproape lună de lună. De distribuţie şi de încasatul banilor de la clienţi se ocupa, evident, boss-ul. Cărăuşul Vasile avea doar un comision.

Reţeaua a fost destructurată după ce Florin a avut proasta inspiraţie de a trimite iubitei sale nişte poze în care apărea ţinând în mână pliculeţe cu cocaină. Procurorii au intrat în posesia fotografiilor, iar în dimineaţa de 8 decembrie au efectuat descinderi la domiciliile celor doi. Percheziţiile au fost încununate de succes, iar traficanţii au ajuns după gratii. Amândoi au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cerând judecarea în procedură simplificată. Cu toate astea, din mai multe motive, procesul s-a întins, încă nu s-au administrat toate probele, următorul termen e abia pe 14 septembrie, iar judecata pe fond va fi, cel mai probabil, spre sfârşitul anului.

Sătui să tot stea cu sufletul la gură în arestul preventiv, Florin şi Vasile au depus, luna trecută, la Curtea de Apel, cereri de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu. 

„Regele cocainei” a subliniat, în solicitarea scrisă, că recunoaşte acuzaţiile ce i s-au adus, că îşi asumă consecinţele faptelor sale şi că este conştient că urmează să i se stabilească o pedeapsă în regim de executare. Dar nu consideră că mai poate reprezenta un pericol social concret şi doreşte arestul la domiciliu pentru a mai petrece o scurtă perioadă de timp alături de familia sa şi pentru a-şi putea aranja treburile pentru perioada ce va urma.

În ce-l priveşte pe Vasile Avram, acesta a solicitat ca „instanța de judecată să constate că prin încheierea pronunțată instanța de fond în mod greșit nu a reținut aspectele precizate în cuprinsul pledoariei de la acel moment, în cadrul căreia a arătat că avem un termen rezonabil atins cu privire la acest inculpat cu referire la măsura arestului preventiv în condițiile în care acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție”. Tot el a invocat şi un element de noutate ce a intervenit în desfăşurarea anchetei. E vorba de declaraţia unui martor care susţine că e foarte posibil ca Vasile să nu fi ştiut că transportă mărfuri prohibite.

Referitor la faptul că are antecedente penale, Avram a precizat că acestea sunt de cu totul altă natură, că n-au nicio legătură cu traficul de droguri, fiind vorba de infracţiuni cu tentă economică.

Ca să fie şi mai convingător, Avram a arătat că are o situaţie familială delicată, doi copii minori de întreţinut şi o nevastă cu sever handicap fizic, el fiind singurul întreţinător.

Dezbaterile au avut loc săptămâna trecută. Curtea de Apel a dispus „reindividualizarea măsurii preventive faţă de inculpatul Vasile Avram”, acesta urmând a fi judecat în stare de libertate. În schimb, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Florin Vaiş. „Regele cocainei” rămâne în arest. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Violențe electorale la sfințirea unei biserici din județul Neamț
20/05/2024 08:16

Campania electorală din Borlesti a escaladat in violentă după ce primarul George Mutu a fost lovit de candidatul PSD Marius Bordeianu. Incidentul a avut loc după sfintirea unei biserici, in prezenta mai mul ...

  Criticul de film Irina – Margareta Nistor va deveni Cetățean de onoare al municipiului Iași
20/05/2024 08:04

Criticul de film Irina - Margareta Nistor ar putea deveni Cetătean de onoare al Municipiului Iasi, un proeict de hotărare in acest sens urmand să fie supus spre aprobare consilierilor locali in sedinta ordin ...

Un minor a furat două poloboace!
20/05/2024 08:03

  Judecătoria Harlău a dictat sentinta intr-un caz neverosimil. Acuzaţiile au fost de furt şi talhărie calificate, infracţiuni indeobşte banale.  Doar că dosarul intocmit impotriva minorului ...

Angajații din muzee și biblioteci cer alocarea a 0,9% din PIB pentru cultură
20/05/2024 08:02

  O delegatie formată din 55 de membri ai Sindicatului din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, afiliat Federatiei Nationale a Sindicatelor din Cultură si Mass-Media „Cul ...

Doi ieşeni au răpit un bichon, aproape de centrul oraşului
20/05/2024 08:01

Gabriel B. şi Daniel U. sunt autorii unei talhării de neinchipuit. Cei doi se plimbau, fără un scop anume, pe Aleea Rozelor, au ajuns la intersecţia cu şoseaua Nicolina şi acolo s-au intalnit cu Jorj A., ...

CTP Iași, lider național în domeniul transportului public de călători!
20/05/2024 08:00

Compania de Transport Public (CTP) Iasi s-a situat pe primul loc la sectiunile „transport urban” si respctiv „transport national”, prin Livio Dario, la concursul „Romanian Passenge ...

Podul Cerna intră în reparații capitale!
20/05/2024 07:59

Printre proiectele de hotărare care urmează să fie dezbătute si aprobate de consilierii locali in sedinta de luni, 20 mai, programată incepand cu ora 10, in Sala Mare a Primăriei, se numără si cel privi ...

Mai mulți bani pentru îngrijirea bătrânilor din căminele municipalității
20/05/2024 07:58

Costurile medii lunare de intretinere pentru persoanele varstnice asistate din cadrul Căminului de  bătrani „Sfintii Constantin si Elena” pentru anul 2024 vor fi majorate, se arată intr-un p ...

Vinul, celebrat în primul festival de la Suceava
19/05/2024 20:50

Suceava a devenit, pentru o zi, epicentrul pasionatilor de vin din nordul Moldovei, găzduind prima editie a Festivalului de Vin „Hai cu pluta”, un eveniment mult asteptat care a reunit 25 de crame ...

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit
19/05/2024 19:53

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, intr-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui si Iasi, pe raza teritorială a comunei Codăesti, au anuntat reprezentantii Inspectoratului pentru Si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei