Alexandru Rafila avertizează populația să nu ia antibiotice pentru a preveni infecția COVID-19

00000  YpsqGDsq_400

Dimensiune font:

| 19-11-2020 22:51

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a declarat joi că a crescut foarte mult consumul de azitromicină, existând persoane care folosesc "fără discernământ" antibiotice în încercarea de a preveni infecţia cu noul coronavirus sau de a se trata de COVID-19.
 



"Automedicaţia în această perioadă este la ea acasă. Ne confruntăm cu o problemă foarte serioasă, pentru că, în această perioadă, fie ca profilaxie, fie ca tratament, persoane care încearcă să prevină infecţia cu noul coronavirus sau care au aflat că sunt infectate folosesc fără discernământ antibiotice. Consumul de azitromicină a crescut foarte mult şi, chiar dacă azitromicina este prevăzută ca şi o medicaţie care ar putea să fie prescrisă la unii dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, utilizarea fără discernământ şi automedicaţia sunt foarte grave, pentru că, de obicei, antibioticele nu sunt prescrise decât în infecţiile bacteriene, nu în infecţiile virale. Azitromicina, sigur, cu un anumit efect asupra noului coronavirus, a fost încercată ca şi terapie, dar această utilizare de masă e foarte periculoasă, pentru că efectele sunt serioase", a explicat Rafila, în cadrul dezbaterii "Conştientizarea consumului de antibiotice în timpul pandemiei de COVID-19", organizată de DC Media Group.

Alexandru Rafila, care este şi membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a arătat că, în ţara noastră, consumul de antibiotice, "după o aparentă scădere", a început să înregistreze din nou un trend crescător. Totodată, antibiotice a căror utilizare excesivă este legată de apariţia unor infecţii precum cea cu Clostridium difficile înregistrează acelaşi trend crescător.

"Diferenţele care există între nordul şi sudul Europei, între nordul şi estul Europei devin tot mai pregnante şi, pe măsură ce în partea de continent în care ne găsim noi consumul de antibiotice înregistrează nivele ridicate, se cuplează acest consum, în mod evident, şi cu creşterea rezistenţei bacteriene. Noi acum avem o oportunitate ca ţară legată de un proiect pe care îl facem la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ' Matei Balş', în parteneriat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu asistenţa tehnică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Încercăm să introducem bunele practici în prescrierea antibioticelor, mai ales în spitale, unde se utilizează antibiotice cu spectru larg, antibiotice de rezervă, de multe ori, ca şi primă intenţie", a precizat Rafila.

El a subliniat că pacienţii nu trebuie să insiste pentru a obţine antibiotice, atrăgând atenţia şi asupra faptului că utilizarea acestora într-o infecţie virală este recomandată doar în cazul unei complicaţii infecţioase bacteriene.

"Nu insista pentru a obţine un antibiotic! Medicii de familie ştiu foarte bine că atunci când se prezintă la medic, de multe ori, pacienţii sunt destul de revendicativi şi vor un anumit medicament. Nu insista la farmacie să obţii antibiotic! Din păcate, se obţine în continuare. Nu aş zice cu uşurinţă, dar se pot obţine antibiotice la farmacie, dacă insişti. Sau, la anumite farmacii. Dacă faci un tratament cu antibiotic, trebuie respectat foarte bine ritmul de administrare, dozele şi durata recomandată. Acestea sunt câteva mesaje care trebuie să fie foarte clar transmise. Faptul că antibioticele nu tratează orice, infecţii virale sau parazitare. Pot avea efecte nedorite, iar folosirea necorespunzătoare duce la pierderea calităţii acestor produse", a precizat Alexandru Rafila. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise în judecată. Au falsificat un diagnostic
17/05/2024 13:33

Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise in judecată de Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvarşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind acuzate c ...

Un chirurg de la Institutul Oncologic, cercetat pentru ucidere din culpă. O pacientă a decedat din cauza unei comprese uitate în abdomen
15/05/2024 14:27

Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale din Targoviste, sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe langă Judecătoria Targoviste, au efectuat miercuri, 15 mai, două perchezitii Ins ...

Alertă în Europa: comprimatele de Ecstasy Donkey Kong, un pericol letal pentru consumatori. „Se distribuie în apropierea festivalurilor”
15/05/2024 13:41

Dealerii de droguri sunt tot mai inventivi atunci cand vine vorba de atragerea noilor consumatori. De aceea, pe piata drogurilor a apărut un nou tip de comprimat, ce poartă numele personajului Donkey Kong, di ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 11:57

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Au apărut înregistrări uluitoare de la Spitalul Pantelimon: 'Medicul le-a scăzut doza de noradrenalină! A murit tot salonul 6!'
14/05/2024 21:38

Scandalul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon din Capitală pare să nu se mai termine. In spatiul public au apărut inregistrări cu discutia dintre o asistentă de pe sectia de anestezie si terapie i ...

Motivul pentru care unii oameni fac cancer şi alţii nu. Medicul Vlad Ciurea: 'Vă spun secretul'
14/05/2024 11:47

A crescut alarmant numărul tinerilor care se imbolnăvesc de cancer. Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat, care sunt solutiile pentru a ne creşte imunitatea şi remediile pentru a ne mentine sănătatea pe termen ...

Victor Ponta trage un semnal de alarmă după ce Florin Piersic a fost mutat prin trei spitale: 'Asta e greșit în România'
13/05/2024 10:13

Fostul premier Victor Ponta a analizat cele mai fierbinti subiecte din societatea romanească, cel mai important fiind starea de sănătate a marelui actor Florin Piersic. Victor Ponta crede că ceea ce i s-a ...

Primul pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc a murit - Cât a supraviețuit cu organul modificat genetic
12/05/2024 20:45

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două lună după acea intervenţie chirurgicală In martie, medicii de la Spitalul General Mas ...

De ce se albește părul și ce putem face pentru a stopa procesul, dacă nu avem o vârstă înaintată
12/05/2024 19:49

Unele deficite de nutrienti si starea de sănătate pot albi părul, dar este imposibil să fie restabilită culoarea naturală dacă este cauzată de genetică sau de imbătranire. Schimbările in nutritie pot ...

Cum să citești etichetele produselor din supermarket. La ce trebuie să fii atent, ce informații îți sunt de ajutor
12/05/2024 17:35

  În primul rand, obisnuieste-te să citesti etichetele produselor. Să le citesti nu inseamnă să citesti titlul si atat. În ziua de astăzi toate etichetele sunt colorate, cu hartie de bun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei