Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor va avea un pavilion nou pentru Secţia de Pediatrie

media-163057597162854600

Dimensiune font:

| 12-10-2021 16:17

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a obţinut banii necesari pentru a construi un pavilion nou pentru Secţia de Pediatrie a Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor, în cadrul unei investiţii cu fonduri europene de peste 920.000 euro, informează, marţi, Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, proiectul în valoare de 926.140 de euro are fondurile asigurate prin Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.

Noul pavilion va avea 25 de paturi, cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratamente şi investigaţii speciale, spaţiu de lucru pentru asistenţi medicali-post de supraveghere, vestiare şi spaţii de depozitare.

De asemenea, noua clădire va avea un sistem de ventilaţie modern şi sistem de supraveghere.

Toate spaţiile vor fi dotate cu mobilierul şi echipamentele necesare pentru buna lor funcţionare.

În acest moment, licitaţia pentru desemnarea unui constructor este în plină desfăşurare, partea de proiectare fiind deja realizată.

”Este o investiţie extrem de importantă, absolut necesară pentru această unitate medicală. În acest moment, Secţia de Pediatrie funcţionează într-un spaţiu total insuficient. Noul proiect va crea condiţii moderne de spitalizare pentru cei mici şi părinţii lor, iar suprafaţa secţiei va creşte de cel puţin şase ori. Se vor amenaja rezerve speciale mamă-copil, paturi pentru părinţi, spaţii de joacă, o zonă pentru activităţi şcolare şi vor fi reconfigurate circuitele medicale. Mai mult, noua clădire va avea sală de mese şi un spaţiu special pentru hrănirea nou-născuţilor”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Spitalul Orăşenesc Târgul Bujor este singura unitate medicală din nord-estul judeţului Galaţi, deservind peste 60.000 de oameni. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un chirurg de la Institutul Oncologic, cercetat pentru ucidere din culpă. O pacientă a decedat din cauza unei comprese uitate în abdomen
15/05/2024 14:27

Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale din Targoviste, sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe langă Judecătoria Targoviste, au efectuat miercuri, 15 mai, două perchezitii Ins ...

Alertă în Europa: comprimatele de Ecstasy Donkey Kong, un pericol letal pentru consumatori. „Se distribuie în apropierea festivalurilor”
15/05/2024 13:41

Dealerii de droguri sunt tot mai inventivi atunci cand vine vorba de atragerea noilor consumatori. De aceea, pe piata drogurilor a apărut un nou tip de comprimat, ce poartă numele personajului Donkey Kong, di ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 11:57

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Au apărut înregistrări uluitoare de la Spitalul Pantelimon: 'Medicul le-a scăzut doza de noradrenalină! A murit tot salonul 6!'
14/05/2024 21:38

Scandalul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon din Capitală pare să nu se mai termine. In spatiul public au apărut inregistrări cu discutia dintre o asistentă de pe sectia de anestezie si terapie i ...

Motivul pentru care unii oameni fac cancer şi alţii nu. Medicul Vlad Ciurea: 'Vă spun secretul'
14/05/2024 11:47

A crescut alarmant numărul tinerilor care se imbolnăvesc de cancer. Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat, care sunt solutiile pentru a ne creşte imunitatea şi remediile pentru a ne mentine sănătatea pe termen ...

Victor Ponta trage un semnal de alarmă după ce Florin Piersic a fost mutat prin trei spitale: 'Asta e greșit în România'
13/05/2024 10:13

Fostul premier Victor Ponta a analizat cele mai fierbinti subiecte din societatea romanească, cel mai important fiind starea de sănătate a marelui actor Florin Piersic. Victor Ponta crede că ceea ce i s-a ...

Primul pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc a murit - Cât a supraviețuit cu organul modificat genetic
12/05/2024 20:45

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două lună după acea intervenţie chirurgicală In martie, medicii de la Spitalul General Mas ...

De ce se albește părul și ce putem face pentru a stopa procesul, dacă nu avem o vârstă înaintată
12/05/2024 19:49

Unele deficite de nutrienti si starea de sănătate pot albi părul, dar este imposibil să fie restabilită culoarea naturală dacă este cauzată de genetică sau de imbătranire. Schimbările in nutritie pot ...

Cum să citești etichetele produselor din supermarket. La ce trebuie să fii atent, ce informații îți sunt de ajutor
12/05/2024 17:35

  În primul rand, obisnuieste-te să citesti etichetele produselor. Să le citesti nu inseamnă să citesti titlul si atat. În ziua de astăzi toate etichetele sunt colorate, cu hartie de bun ...

Cătălin Cîrstoiu intervine în cazul lui Florin Piersic: 'Părerea mea e că trebuie tratat într-un spital mare / I-am trimis un mesaj directorului de la Balș'
11/05/2024 11:17

Cătălin Cirstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgentă Bucuresti, a oferit comentarii cu privire la starea de sănătate a actorului Florin Piersic care a fost transferat de la Institutul de Boli Infe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei