Vaccin COVID-19 în România: Cum au fost repartizate primele doze de vaccin din prima tranșă către 10 spitale din țară. Câte doze primesc inițial unitățile din prima linie din București, Cluj, Iași sau

VIRUS 1243

Dimensiune font:

| 26-12-2020 19:06

Primele 10.000 de doze de vaccinuri au ajuns în România, iar de duminică va fi demarată oficial campania de vaccinare anti-COVID19. Prima tranșă de peste 3.000 de vaccinuri a fost repartizată la 10 spitale cheie din București și din șară, primele persoane vaccinate urmând a fi cadre medicale din prima linie. Numai în București la două spitale au fost acum repartizate peste 1.000 de doze.
Advertisement

Spitalului V. Babeș din Timișoara i-au fost alocate 450 de doze. La Spitalul din Craiova ajung doar 90 de doze de vaccin.

 

Dozele de vaccin din prima tranșă - cele peste 3.000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare- au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, notează Mediafax.

Potrivit autorităților, alocarea a fost după cum urmează:

1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 100 de doze

2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș“- 600 de doze

3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Dr. Victor Babeș“ - 530 de doze

4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca- 375 doze

5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța- 170 doze

6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș“, Craiova- 90 doze

7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 260 doze

8. Maramureș – Baia Mare- Spitalul de Urgență- 210 doze

9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava- 250 doze

10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeș“, Timișoara- 450 doze.

În funcție de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale, alocările pot fi oricând modificate în funcție de cererea unităților.

României i-au fost alocate 10.000 de doze în tranșa „simbol”, care au ajuns în țară vineri, în ziua de Crăciun, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Potrivit coordonatorui campaniei de vaccinare la nivel naţional, Valeriu Gheorghiță, o persoană vaccinată împotriva coronavirusului începe să dezvolte imunitate după aproximativ 14 zile de la momentul injectării primei doze.

De asemenea, reprezentanții Pfizer în România au subliniat că dozele au fost distribuite terestru și nu aerian pentru că aceasta este cea mai sigură modalitate de păstrare a temperaturii. 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise în judecată. Au falsificat un diagnostic
17/05/2024 13:33

Două doctoriţe de la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti au fost trimise in judecată de Parchetul de pe langă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvarşirea infracţiunii de fals intelectual, fiind acuzate c ...

Un chirurg de la Institutul Oncologic, cercetat pentru ucidere din culpă. O pacientă a decedat din cauza unei comprese uitate în abdomen
15/05/2024 14:27

Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale din Targoviste, sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe langă Judecătoria Targoviste, au efectuat miercuri, 15 mai, două perchezitii Ins ...

Alertă în Europa: comprimatele de Ecstasy Donkey Kong, un pericol letal pentru consumatori. „Se distribuie în apropierea festivalurilor”
15/05/2024 13:41

Dealerii de droguri sunt tot mai inventivi atunci cand vine vorba de atragerea noilor consumatori. De aceea, pe piata drogurilor a apărut un nou tip de comprimat, ce poartă numele personajului Donkey Kong, di ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 11:57

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Au apărut înregistrări uluitoare de la Spitalul Pantelimon: 'Medicul le-a scăzut doza de noradrenalină! A murit tot salonul 6!'
14/05/2024 21:38

Scandalul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon din Capitală pare să nu se mai termine. In spatiul public au apărut inregistrări cu discutia dintre o asistentă de pe sectia de anestezie si terapie i ...

Motivul pentru care unii oameni fac cancer şi alţii nu. Medicul Vlad Ciurea: 'Vă spun secretul'
14/05/2024 11:47

A crescut alarmant numărul tinerilor care se imbolnăvesc de cancer. Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat, care sunt solutiile pentru a ne creşte imunitatea şi remediile pentru a ne mentine sănătatea pe termen ...

Victor Ponta trage un semnal de alarmă după ce Florin Piersic a fost mutat prin trei spitale: 'Asta e greșit în România'
13/05/2024 10:13

Fostul premier Victor Ponta a analizat cele mai fierbinti subiecte din societatea romanească, cel mai important fiind starea de sănătate a marelui actor Florin Piersic. Victor Ponta crede că ceea ce i s-a ...

Primul pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc a murit - Cât a supraviețuit cu organul modificat genetic
12/05/2024 20:45

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două lună după acea intervenţie chirurgicală In martie, medicii de la Spitalul General Mas ...

De ce se albește părul și ce putem face pentru a stopa procesul, dacă nu avem o vârstă înaintată
12/05/2024 19:49

Unele deficite de nutrienti si starea de sănătate pot albi părul, dar este imposibil să fie restabilită culoarea naturală dacă este cauzată de genetică sau de imbătranire. Schimbările in nutritie pot ...

Cum să citești etichetele produselor din supermarket. La ce trebuie să fii atent, ce informații îți sunt de ajutor
12/05/2024 17:35

  În primul rand, obisnuieste-te să citesti etichetele produselor. Să le citesti nu inseamnă să citesti titlul si atat. În ziua de astăzi toate etichetele sunt colorate, cu hartie de bun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei