Frica n-a păzit bostănăria, în Copou!

* suporterii nu mai caută doar rezultate pe termen scurt, ci semne clare că există un proiect, o direcție, o identitate – o echipă de tineri locali, chiar imperfectă, ar fi stârnit poate mai mult entuziasm decât o formulă prudentă, lipsită de perspectivă

Într-o după-amiază în care Copoul ar fi trebuit să respire aerul unui nou început, Poli Iași a oferit, în schimb, o lecție amară despre prudență dusă la extrem și oportunități ratate. Înfrângerea cu 0-1 în fața celor de la ASA Târgu Mureș, în etapa a treia din play-out, nu doare neapărat prin rezultat — echipa și-a asigurat deja prezența în viitoarea ediție a ligii secunde (la 18 puncte de primul loc retrogradabil, cu patru etape înainte de final) - ci prin ceea ce ar fi putut fi și nu a fost.

Pentru că, dincolo de scor, meciul din Copou ar fi putut reprezenta momentul perfect pentru o declarație de viitor. Un moment în care promisiunile antrenorului Tibi Selymes, legate de promovarea tinerilor, să prindă cu adevărat viață. În schimb, realitatea din teren a arătat altceva: ezitare, calcule și o revenire rapidă la reflexele de siguranță.

Pe hârtie, începutul a părut promițător. O echipă cu o medie de vârstă de 23,8 ani, cu jucători tineri, dornici să demonstreze. În teren însă, entuziasmul a fost rapid temperat. La pauză, doi dintre cei mai tineri — Sacară, doar 17 ani, și Hrib, 20 de ani - au fost scoși, în ciuda faptului că miza partidei era, practic, una redusă.

Decizia a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât pe banca de rezerve așteptau alți tineri: Ciapă (17 ani), Lăcătușu (16 ani) sau Olaru (19 ani). În locul unei reconstrucții curajoase, s-a ales din nou drumul sigur, al încercării de a întoarce un rezultat fără miză reală.

Și aici apare marea întrebare care planează asupra acestui final de sezon: dacă nu acum, atunci când?

Pentru că exact astfel de meciuri - fără presiune, fără riscuri majore - sunt momentele ideale pentru a construi viitorul. Pentru a da încredere tinerilor, pentru a-i lăsa să greșească, să crească, să învețe. În schimb, Copoul a văzut încă o dată cum frica de eșec cântărește mai mult decât curajul de a construi.

Iar publicul simte asta. Suporterii nu mai caută doar rezultate pe termen scurt, ci semne clare că există un proiect, o direcție, o identitate. O echipă de tineri locali, chiar imperfectă, ar fi stârnit poate mai mult entuziasm decât o formulă prudentă, lipsită de perspectivă.

În final, înfrângerea cu ASA Târgu Mureș nu schimbă clasamentul, dar lasă în urmă un gust amar. Nu pentru că s-a pierdut un meci, ci pentru că s-a ratat o oportunitate.

Copoul nu cere perfecțiune. Cere curaj. Iar până când acest curaj va deveni regula, nu excepția, fiecare astfel de meci va rămâne o promisiune amânată. Poate data viitoare. Sau poate… prea târziu. Daniel LEONTE